Politică

Adrian Axinia (AUR): Din cauza guvernelor corupte PSD-PNL, România a rămas cu o infrastructură feroviară degradată și neprofitabilă

Rețeaua de cale ferată din România se află într-o stare profundă de degradare, ca dovadă pentru anul 2023. Viteza medie pentru trenurile de călători a fost de 44 de kilometri pe oră, iar pentru trenurile de marfă de 15 kilometri pe oră. Existau viteze medii mai mari între cele două războaie mondiale. Atât de jos am ajuns.

Rețeaua din România este electrificată în proporție de 20 la sută. România are la dispoziție fonduri europene de peste 6 miliarde de euro. Suma contractată totală până acum depășește 3,5 miliarde de euro, dar multe dintre proiecte sunt în întârziere. Situația este dramatică din cauza corupției endemice de la nivelul Ministerului Transporturilor și al companiilor feroviare de stat.

Mai mulți foști directori ai CFR, CFR Marfă și CFR Infrastructură fiind anchetați. În acest moment, Guvernul României pregătește o scamatorie pentru lichidarea și falimentarea CFR Marfă, care are datorii de peste 900 de milioane de euro la bugetul de stat și vrea înființarea unei companii noi, Carpatica Feroviar, care să preia activele.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button