Economie

Camera de Comerț pune degetul pe rană: Autostrada Moldovei nu va fi eficientă economic. Mai este nevoie și de A8

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi, Paul Butnariu, susţine că autostrada A7 – Autostrada Moldovei este ineficientă economic dacă nu va fi realizată şi A8, care să lege Moldova de Ardeal, el precizând că timp de 25 de ani nu s-a vrut construirea autostrăzii est-vest.

Paul Butnariu a declarat pentru News.ro că autostrada A7, fără A8, este ineficientă economic şi că Moldova are nevoie ca de aer de o autostradă către vestul României.

”În ceea ce priveşte A8 a existat un sabotaj din punctul de vedere al prioritizării autostrăzilor în raport cu alte cheltuieli. O fi supărătoare realitatea pentru unii, dar ăsta este adevărul. Studiul de fezabilitate pentru A8 a fost demarat înainte de a fi începută A7, dar au apărut blocaje. O spun răspicat: autostrada A7 fără A8 este ineficientă economic”, a afirmat şeful CCI, Paul Butnariu.

Întârzieri mari pe A8

Potrivit lui Butnariu, pe A8 există mai multe loturi ce trebuie scoase la licitaţie, dar lucrurile întârzie.

”Sunt întârzieri ba cu şase luni, după care se mai amână cu patru luni, apoi apar încă două. Vorbim aici la Camera de Comerţ de vreo 25 de ani despre această autostradă. Convingerea noastră este că nu s-a vrut să se facă. Am avut nu ştiu câte argumente de-a lungul timpului să nu se facă A8. Ba că vor veni ungurii pe A8, ba că vin ruşii. De la Iaşi până la Oradea treci prin 125 de localităţi. Ce facem cu transportatorii din Iaşi sau din Republica Moldova care au de ajuns cu marfa în Europa? Ai nevoie de doi şoferi de la Iaşi la Oradea, îţi trebuie pauză, unde mai pui uzura maşinii. Suntem aici în Moldova într-un pol al sărăciei şi trebuie rezolvat acest lucru. Trebuie pusă presiune în continuare pentru a se face licitaţiile, apoi va trebui pusă presiune pe constructor”, a mai declarat şeful Camerei de Comerţ din Iaşi.

Paul Butnariu susţine că există două versiuni privind momentul finalizării A8, dar că varianta probabilă este după 2030.

”Unii spun că va fi gata înainte de 2030, dar varianta realistă este că va fi terminată după 2030. Totul depinde de cine va fi la Ministerul Transporturilor, dar şi de presiunile care vor exista. Trebuie să recunoaştem că organizaţiile neguvernamentale au reuşit să mişte lucrurile. Dar este necesar să punem presiune în continuare”, a adăugat Paul Butnariu

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button