Legea pentru înființarea „DNA-ului pădurilor”, neconstituțională

Înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, supranumită „DNA-ul pădurilor”, a fost declarată neconstituțională cu unanimitate de voturi de către CCR.
Obiecția de neconstituționalitate a fost formulată de Guvernul Orban pe 15 iulie, printre critici numărându-se faptul că legea nu respectă prevederile constituționale legate de sursa de finanțare și că încalcă prevederile Constituției privind claritatea și previzibilitatea legii.
Actul normativ fusese adoptat de Parlament în luna iunie aproape cu unanimitate de voturi la inițiativa USR.
Potrivit legii, DIIM ar fi urmat să se ocupe, așa cum îi spune și numele, de infracțiunile împotriva mediului înconjurător, în special de tăierile ilegale de păduri. Investigațiile ar fi fost derulate de 295 de procurori și 290 de agenți de poliție judiciară.
Parlamentarii USR, inițiatorii legii, au argumentat că în România se face prea puţin pentru a stopa criminalitatea împotriva mediului înconjurător.
„Miza sunt sute de milioane, chiar peste un miliard de euro în fiecare an, bani care ajung în buzunarele infractorilor, care nu au niciun scrupul să profite după urma distrugerii mediului, a distrugerii sănătăţii oamenilor, recurgând chiar la crimă împotriva celor care îşi fac datoria şi apără pădurile, apele şi aerul României”, declara senatorul Mihai Goțiu în timpul dezbaterilor.
Cei de la USR au mai subliniat că, anual, dispar peste 20 milioane de metri cubi de lemn din țara noastră, volumul recoltat fără acte din păduri dublându-se între 2014 și 2018, dar numărul dosarelor penale legate de aceste infracțiuni trimise în instanță s-a redus cu aproape 50% între 2016 și 2019.
- VIDEO// Marian Ceaușescu l-a încuiat pe Ilie Bolojan: Bănișorii noștri de la borfași când îi aduceți în bugetul statului?
Marian Ceaușescu l-a încuiat pe Ilie Bolojan: „Bănișorii noștri de la borfași când îi aduceți în bugetul statului?”. Marian Tivilic Moroșanu, zis Marian Ceaușescu, l-a prins pe Ilie Bolojan, premierul demis, la ieșirea de la sediul B1 TV și l-a întrebat când va recupera banii de la borfași și îi va aduce în bugetul statului. … - Un copil și un adolescent s-au înecat la Constanța / Adolescentul, în vârstă de 15 ani, declarat mort
Doi tineri, în vârstă de 10 si 15 ani, s-au înecat astăzi la Constanța. Trecătorii au sunat la 112, dar, pentru unul dintre ei, a fost prea târziu. Adolescentul declarat mort este cel în vârstă de 15 ani. Doi tineri s-au înecat sâmbătă în apele Mării Negre la Constanța. Pentru unul dintre ei, incidentul a … - Moaștele Sfintei Ana – aduse pentru prima dată în România – vor fi depuse la biserica Sfântul Gheorghe-Nou din centrul Bucureștiului
Moaștele Sfintei Ana vor fi aduse pentru prima dată în România, la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din București, în perioada 5-10 septembrie 2026. Credincioșii le vor putea cinsti în cadrul unui eveniment religios dedicat Sfinților Martiri Brâncoveni. Moaștele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului și bunica Mântuitorului Iisus Hristos, vor fi aduse pentru prima dată în România. … - Cu cât estimează Ministerul Energiei că se vor scumpi facturile
Sorin Elisei, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat că repornirea Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă depinde de „o combinație de factori”. El nu crede că vreuna dintre unitățile de la CNE Cernavodă va putea fi repornită în această lună. „E o combinație de factori. Înțelegem că există un debit crescut venit din Germania și … - Aurel „Magnolia”: Cum a capturat Aurel Iovan Craiova cu banii cartelurilor din Mexic, protejat de Clanul Olguțian și justiție
O ascensiune clădită pe șantaj, bani negri din Mexic și corupție instituțională la cel mai înalt nivel a transformat un simplu constructor într-unul dintre cei mai periculoși rechini imobiliari din sudul țării. Aurel Iovan, dezvoltatorul din spatele cartierelor craiovene, a transformat zona și comuna Pielești într-un adevărat paradis al spălării banilor. Cu sprijinul și acoperirea …




