Amenzi pentru bucureștenii care nu poartă mască

Polițiștii din București au dat 20 de amenzi în noaptea de sâmbătă spre duminică bucureștenilor prinși că nu poartă mască de protecție în spaţii publice închise, spaţii comerciale şi la locul de muncă.
Poliția Capitalei a anunțat, duminică, faptul că razia a vizat 146 societăți comerciale din București, iar echipele mixte de control au dat 60 de amenzi în valoare de 86.800 de lei, potrivit Mediafax.
Dintre acestea, 29 de amenzi în valoare de 56.400 de lei au fost date pentru nerespectarea măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
„Echipele de control au sancționat operatorii economici care nu au organizat activitatea în aer liber sau nu au asigurat la intrare triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu cât şi pentru vizitatori”, au precizat polițiștii.
Alte amenzi au fost aplicate și pentru tulburarea liniștii și ordinii publice sau pentru nerespectarea legislației privind protecția consumatorilor.
Sursa: www.digi24.ro
- Gheorghe Piperea: Doamnă von der Leyen, vă cer acum și aici să demisionațiEuroparlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, a cerut demisia șefei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, într-un discurs rostit în plenara PE de la Strasbourg. “Doamnă von der Leyen, vă cer acum și aici să demisionați.Nu doar pentru că va așteaptă alte două moțiuni de cenzură, ci mai ales pentru că nu mai sunteți credibilă pentru demnitatea …
- Proteste masive în FranțaSute de mii de oameni – ‘peste un milion de oameni’, potrivit CGT, una dintre cele două principale federații sindicale – au participat la demonstrațiile organizate joi de cele opt sindicate franceze pentru a încerca să influențeze alegerile bugetare ale noului prim-ministru, relatează AFP. Au fost semnalate altercații în orașele Lyon și Nantes, iar la …
- Vechi primar PSD: Vom ajunge sub 10% din cauza lui GrindeanuUnul dintre cei mai vechi primari PSD din Gorj, Victor Geogia de la Bengești- Ciocadia, lansează un atac dur la adresa lui Sorin Grindeanu. “PSD va ajunge undeva sub 10% din cauza lui Grindeanu. Nu știe să se impună, nu știe să conducă, nu știe să negocieze, nu face nimic pentru social-democrația din România” afirmă …
- Franța a spart 8,6 miliarde euro în UcrainaFranța a cheltuit 8,6 miliarde de euro pentru ajutor acordat Kievului în perioada 24 februarie 2022 – 31 decembrie 2024, a scris ziarul Les Echos, citând un raport al Ministerului Forțelor Armate francez, care va fi prezentat ulterior parlamentului. În special, ajutorul militar (transferul, furnizarea și întreținerea armelor în stare de pregătire de luptă, antrenarea …
- Amenințări la adresa unui consilier AUR din Ilfov după ce a reclamat nereguli la reparațiile unei școli: “Te dezmembrez!”Un consilier local AUR din localitatea Balotești, județul Ilfov, reclamă că a fost amenințat, intimidat și agresat de primar și viceprimar după ce a avertizat că reparațiile autorităților la mansarda Școlii Gimnaziale nr. 2 nu sunt în conformitate cu legea. Incidentul a fost surprins pe înregistrare, iar consilierul a depus o sesizare la Inspectoratul pentru …