JUSTIȚIE

Vameși corupți, săltați de DGA Arad

DGA Arad a declanşat, marţi, verificarea activităţii mai multor angajaţi ai Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac 2, suspectaţi de săvârşirea unor fapte de corupţie. Acţiunea vine ca urmare a unor sesizări ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit DGA Arad, activitățile procedurale se desfășoară într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată de către 47 de funcționari publici din cadrul companiei care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și care are ca misiune implementarea programelor de dezvoltare a rețelei de drumuri publice.

”Ca urmare a unor sesizări ale CNAIR prin DRDP Timişoara, DGA Arad a declanşat astăzi verificarea activităţii mai multor angajaţi ai ACI (Agenţia de Control şi Încasare ) Nădlac 2. Persoanele în cauză, care au fost conduse la sediul DGA Arad, sunt suspectate de săvârşirea unor acţiuni asimilate faptelor de corupţie, situaţii descoperite în urma mai multor verificări derulate de structurile de control ale CNAIR. Elementele constatate astfel au fost înaintate, cu celeritate, instituţiilor abilitate ale statului, în vederea demarării cercetărilor”, anunţă CNAIR, într-un mesaj postat pe Facebook.
 
Aceste acţiuni de control sunt dispuse permanent de conducerea CNAIR. Atunci când sunt identificate abateri de natură penală, concluziile sunt transmise către organele de cercetare abilitate, precizează instituţia.
 
”Controalele şi măsurile luate se înscriu în decizia conducerii CNAIR privind toleranţă zero cu privire la actele de corupţie. Trebuie reamintit că pentru prevenirea faptelor de corupţie, CNAIR şi DGA desfăşoară periodic cursuri de pregătire şi prevenţie cu personalul angajat, în baza unui protocol de colaborare încheiat între cele două instituţii”, transmite CNAIR.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button