USR și UDRM se opun planului UE de protejare a pădurilor. Barna speră că astfel și UDMR va susține desființarea Secției Speciale
Pădurile României au ajuns să fie folosite ca instrument politic de către USR PLUS. Dan Barna a salutat decizia ministrului Mediului, Tanczos Barna, de a semna scrisoarea prin care România se opune planului european pentru protejarea pădurilor. El speră că astfel membrii UDMR, la rândul lor, vor aproba desființarea Secției de Investigații a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).
Marți, 10 iulie, are loc o nouă ședință a coaliției în care vor fi discutate variante noi pentru o decizie finală în privința Secției Speciale. Dacă niciuna dintre variante nu va deveni realitate, discuțiile vor continua până când se va ajunge la un compromis, a afirmat Dan Barna.
„Dincolo de epitete de televizor, au avut loc discuții în această săptămână la Ministerul Justiției, împreună cu colegii din coaliție. Mâine (marți, n.r.) vom avea o nouă ședință în care vom încerca să vedem dacă putem ajunge la un compromis prin care preocupările fiecăruia dintre parteneri să-și găsească materializarea și să încheiem acest subiect pe marginea căruia, în mod foarte bizar, toată lumea e de acord, dar nu facem niciun pas înainte – mă refer la desființarea SIIJ. Am mai propus niște variante, vom vedea dacă vreuna dintre ele poate deveni realitate. Dacă nu, atunci o să continuăm discuțiile”, a precizat vicepremierul.