Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la persoane bănuite de furturi; prejudiciul – peste 20.000 euro

Poliţiştii Serviciilor de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Capitalei efectuează, miercuri dimineaţa, 14 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în două cauze penale în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup organizat şi furt calificat.
În cauză sunt vizate 14 persoane bănuite că ar fi săvârşit mai multe infracţiuni de furt din locuinţă.
Prejudiciul cauzat este de peste 20.000 de euro.
Acţiunea Poliţiei Capitalei beneficiază de sprjinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Cauzele penale se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.
Sursa: Agerpres
- Gest șocant: un bărbat din Pitești a distrus cu sapa cunoscuta frească „Moartea care râde”, aflată pe zidul unei biserici‑monument istoric
Act de vandalism extrem la o biserică monument istoric din Argeș, cunoscută pentru celebra frescă a „Morții râzând”. Un bărbat a distrus pictura exterioară cu o sapă, în plină zi, sfidând inclusiv legenda blestemului care i‑ar fi lovit în trecut pe cei care au încercat să acopere imaginea. Potrivit martorilor, după ce a lovit pictura … - Administrația prezidențială a prezentat programul și lista invitaților la Summitul București 9 și al Țărilor Nordice, care are loc miercuri
Administrația prezidențială a anunțat, duminică, lista liderilor care vor participa la Summitul Formatului București 9 și al Țărilor Nordice, găzduit miercuri de președintele Nicușor Dan. Evenimentul aduce la București nume de prim rang ale securității euroatlantice, într-un context regional tensionat. „Preşedintele României, Nicuşor Dan, va găzdui miercuri, 13 mai 2026, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului … - George Simion, marioneta sistemului corupt îl atacă din nou pe Nicușor Dan / Nu îl mai propune pe Călin Georgescu premier
Liderul AUR, George Simion, dovedește încă o dată că este doar o piesă de manevră pe tabla de șah a sistemului pe care pretinde, în mod fals, că îl combate. Într-o nouă ieșire publică menită să facă zgomot, Simion l-a luat la bășcălie pe Nicușor Dan, în urma unui discurs puternic susținut de acesta de … - CEO-ul Airbnb prezice că două categorii de angajați nu vor supraviețui erei AI
Liderii din domeniul tehnologic au avertizat în ultimii ani angajații că inteligența artificială va pune în pericol fiecare loc de muncă, de la programare și servicii pentru clienți până la drept și finanțe. Însă Brian Chesky, CEO-ul Airbnb, consideră că cel mai mare risc nu este tehnologia în sine, ci refuzul de a evolua odată … - Nouă răcire a vremii în România. ANM anunță ce urmează de luni: „Iar ne apropiem de pragul de îngheț”
Meteorologii anunță că urmează o săptămână cu temperaturi mai reci decât este normal perioadei din calendar, ploi însemnate și pe alocuri grindină. „Tendința este să apară din nou bruma, un fenomen periculos pentru această perioadă”, a anunțat duminică Oana Păduraru, meteorolog ANM. „Treptat, cam toată țara va avea parte atât de manifestări de instabilitate atmosferică, …




