Politică

ANSVSA, bilanțul care îl acuză pe Bociu: patrimoniu umflat cu 22,1 miliarde de lei, despăgubiri fără justificări și contracte în afara regulilor

Active supraevaluate cu peste 22 de miliarde de lei. Datorii de milioane neînregistrate. Mai mulți porci despăgubiți decât cei consemnați în exploatație. Lucrări plătite pe terenurile altei instituții. Contribuții sociale nedeclarate și investiții terminate, dar nefolosite. Raportul asupra situațiilor financiare ANSVSA din 2024 descrie un eșec de administrare și control pentru care președintele Alexandru Nicolae Bociu trebuie să dea explicații publice, potrivit Anchetatorii.ro.

O instituție care controlează respectarea regulilor în domeniul sanitar-veterinar a ajuns să primească un verdict sever pentru propriile evidențe financiare: opinie contrară. Situațiile consolidate ale ANSVSA nu oferă o imagine reală și fidelă a poziției și performanței financiare.

Raportul de audit, aprobat la 25 august 2026, urmărește aparatul central și situațiile consolidate ale celor 45 de instituții subordonate. Scrisoarea către conducere îi este adresată nominal lui Alexandru Nicolae Bociu, președinte – secretar de stat.

Documentul arată cum deficiențele din teritoriu au trecut prin mecanismele de verificare ale autorității centrale și au ajuns în bilanțul consolidat. Arată și probleme produse direct la nivelul ANSVSA: raportări necorelate, penalități nevirate la buget, contribuții sociale nestabilite pentru toate sumele plătite unor angajați și lipsa unor controale esențiale.

Răspunderea conducerii începe tocmai aici: la obligația de a verifica, de a preveni și de a interveni. Iar raportul descrie, pe zeci de pagini, ce s-a întâmplat atunci când aceste obligații nu au fost îndeplinite corespunzător.

Peste 22 de miliarde de lei în plus, din reevaluări greșite

Cea mai spectaculoasă denaturare privește patrimoniul: 22.108.435.095 lei, valoare cu care au fost supraevaluate activele necurente.

La DSVSA Ilfov, supraevaluarea a fost de 22.106.628.308 lei. La DSVSA Sălaj, de 1.806.787 lei.

Terenurile și construcțiile au fost reevaluate prin programul informatic, folosind indicii prețurilor de consum fără respectarea regulilor aplicabile și fără să se țină cont de data ultimei reevaluări. Rezultatul a contaminat indicatorii privind patrimoniul, rezervele și capitalurile proprii.

Cele 22,1 miliarde de lei reprezintă o umflare contabilă a patrimoniului. Gravitatea administrativă este evidentă: o eroare de asemenea dimensiuni a ajuns în raportarea consolidată a unei autorități naționale.

Corecțiile au fost făcute la Ilfov și Sălaj. Rămâne întrebarea pe care Bociu trebuie să o lămurească: ce verificări a făcut conducerea centrală înainte să accepte un bilanț cu asemenea valori?

În alte județe, problema era inversă. La Argeș, Arad, Botoșani și Vrancea, terenurile și clădirile nu fuseseră reevaluate cel puțin o dată la trei ani. La Botoșani, reevaluarea făcută ulterior a stabilit o diferență de 101.080 lei. La Arad a fost corectată situația imobilului CSV Ineu, iar pentru alte proprietăți reevaluarea depindea de clarificarea situației juridice.

La Vrancea, pentru imobilul CSVSA Focșani, instituția nu a prezentat documentele care să dovedească dreptul de administrare sau de proprietate. Soluția anunțată: demersuri în instanță pentru obținerea actelor.

Două sisteme de raportare, diferențe de peste un miliard de lei

Raportările din Forexebug și cele generate prin sistemul propriu ANSVSA nu se potriveau.

Pentru sursa „Venituri proprii și subvenții”, angajamentele legale centralizate apăreau în Forexebug la 2.627.544.912,18 lei, iar în sistemul propriu la 1.591.140.640 lei. Diferența: 1.036.404.272,18 lei.

La aparatul central au fost identificate angajamente legale raportate în plus cu 52.502.325,62 lei pentru proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile și cu 338.132,52 lei pentru bunuri și servicii. Pentru transferurile către instituțiile subordonate, diferența în plus era de 38.476.688,34 lei.

La DSVSA Ilfov, angajamentele rămase de achitat pentru cheltuieli de personal au fost raportate eronat cu 9.406.828,83 lei. La Sălaj existau probleme similare la personal, bunuri și servicii și proiecte europene.

ANSVSA nu își exercitase corespunzător atribuțiile de verificare și centralizare. Nu fusese completat formularul necesar semnalării diferențelor, nu exista o procedură specifică pentru operarea și verificarea raportărilor în Forexebug, iar procedura privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor rămăsese nerevizuită din 2021.

Au urmat corecții și note de serviciu. Dar peste un miliard de lei diferență între două sisteme de raportare arată cât de slab era controlată informația financiară pe care conducerea trebuia să o garanteze.

Datorii de 10,77 milioane de lei, absente din situațiile financiare

Pentru acțiuni sanitar-veterinare desfășurate în perioada august–decembrie 2024, instituțiile subordonate nu au înregistrat și raportat datorii de 10.770.394,02 lei.

Distribuția arată întinderea problemei:

Direcția județeanăDatorii neînregistrate
Neamț1.986.480 lei
Teleorman1.762.683 lei
Olt1.735.564,93 lei
Bacău1.263.888,66 lei
Vrancea970.061 lei
Prahova679.000 lei
Ialomița642.956,78 lei
Brăila611.058,84 lei
Suceava315.630,46 lei
Timiș313.442,35 lei
Cluj223.724 lei
Hunedoara133.609 lei
Arad100.000 lei
Vâlcea20.000 lei
Ilfov12.295 lei

Efectul a fost prezentarea unor cheltuieli și datorii mai mici și a unui rezultat patrimonial mai bun decât cel real. Au fost afectate și raportările privind plățile restante. Obligațiile care depășiseră cu peste 90 de zile scadența nu au fost evidențiate corespunzător ca arierate.

În paralel, cheltuieli din 2023 au fost împinse contabil în anul 2024: 174.400 lei la DSVSA Constanța, 31.870,40 lei la IDSA și 18.778,88 lei la DSVSA Ilfov. Totalul: 225.049,28 lei.

La DSVSA Vrancea, alte 1.955.284 lei, reprezentând drepturi salariale acordate prin hotărâri judecătorești executorii, nu erau înregistrate în conturile corespunzătoare. Sumele nu fuseseră evidențiate anterior nici ca provizioane pentru litigii. Această deficiență a fost corectată în timpul auditului.

Rezerve, investiții, terenuri și creanțe: erori pe aproape fiecare componentă a bilanțului

La IISPV, diferențe din reevaluare de 10.944.612,93 lei, aferente unor active amortizate integral, au rămas în contul greșit. La ICPBMUV, alte 399.347 lei, provenite din reevaluarea unor imobile din domeniul public, nu au fost transferate corespunzător. Totalul prezentat rotunjit în raport este de 11.343.960 lei. Operațiunile au fost corectate în timpul auditului.

Investiții finalizate și recepționate continuau să figureze drept lucrări în curs: 3.235.362 lei la DSVSA Sălaj și 228.223,82 lei la DSVSA Argeș. În total, 3.463.585,82 lei ținuți în conturi care nu mai descriau situația reală. Corecțiile au fost făcute pentru eșantionul verificat.

La DSVSA Covasna584.653,18 lei, contravaloarea unui teren, nu erau înregistrați în fondul bunurilor din domeniul privat al statului. Și această abatere a fost remediată.

Creanțele consolidate au fost supraevaluate cu 458.769,92 lei. La Argeș, 453.994,16 lei reprezentând despăgubiri deja achitate figurau eronat ca o creanță. La Ilfov, un sold preluat greșit adăuga 1.128,98 lei. La Sibiu erau păstrate în evidență creanțe asupra unor firme radiate după faliment.

Pentru Sibiu, raportul conține două valori diferite, 3.464,78 lei și 3.646,78 lei; a doua se corelează cu totalul constatării. Argeșul și Ilfovul au făcut corecții, în timp ce pentru Sibiu scrisoarea către conducere cere clarificarea soldurilor.

Tot la Argeș, un excedent de 385.761,75 lei fusese raportat eronat. Suma cuprindea 119.224,15 lei din PNRR și 266.537,60 lei din taxe, tarife și servicii. Au urmat plata facturii aferente fondurilor PNRR și transferul celeilalte componente către ANSVSA.

Fonduri europene solicitate, dar neînregistrate

ANSVSA nu a evidențiat în contabilitate 1.702.960,83 euro, solicitați Comisiei Europene în 2024 pentru cofinanțarea programelor sanitar-veterinare din 2023.

Erau înregistrate încasările, dar nu și drepturile de creanță aferente sumelor solicitate. Lipsea monografia contabilă necesară unei evidențe corecte.

Problema fusese semnalată și la auditul anterior. Demersurile și discuțiile cu Ministerul Finanțelor nu produseseră, până la momentul constatării, soluția necesară.

La DSVSA Sălaj, alte 189.296 lei, finanțare nerambursabilă pentru modernizarea laboratorului printr-un contract cu AFIR, nu au fost evidențiate corespunzător ca venituri. Reglările contabile efectuate au lăsat contul relevant fără sold, denaturând rezultatul patrimonial.

Într-o instituție care gestionează programe cofinanțate european, conducerea are obligația să asigure evidența fiecărui leu solicitat, primit și cheltuit. Raportul arată că nici acest circuit nu funcționa complet.

Penalități recuperate de la furnizor, dar nevirate statului

Pentru întârzierile din campania de vaccinare antirabică a vulpilor, ANSVSA a calculat penalități de 107.036,37 lei și le-a scăzut din banii datorați furnizorului.

Operațiunea a fost făcută fără acord de compensare semnat sau proces-verbal asumat de ambele părți și fără factura emisă de ANSVSA pentru penalități. Înregistrarea datoriei către bugetul de stat a fost ulterior anulată.

Penalitățile recuperate nu au fost virate la termen bugetului de stat.

Auditul descrie și acordarea eronată a vizei „bun de plată”, anularea unor documente ALOP care conțineau sumele corecte și solicitarea creditelor bugetare doar pentru valoarea diminuată. ANSVSA a cerut ulterior un punct de vedere Ministerului Finanțelor.

La nivel teritorial, alte penalități nici măcar nu fuseseră calculate: 65.096,22 lei la DSVSA Călărași și 1.667,40 lei la DSVSA Arad. Total: 66.763,62 lei. Calcularea și înregistrarea au fost corectate, dar recuperarea rămâne între măsurile solicitate.

La DSVSA Neamț, redevențe de 31.188,60 lei au fost reținute de la medicii veterinari și virate bugetului de stat fără înregistrarea operațiunii în evidența financiar-contabilă.

Bunuri încadrate greșit și vaccinuri fără evidență unitară

La DSVSA Suceava, obiecte de inventar de 39.298,08 lei au fost tratate ca active fixe și amortizate eronat. La ICPBMUV, bunuri amortizate integral de 70.978,18 lei, sub pragul valoric aplicabil, nu fuseseră transferate în categoria obiectelor de inventar. Ambele situații au fost corectate.

La DSVSA Sălaj, raportul reține diferențe de 32.405 lei între evidența sintetică și cea analitică: 24.669 lei pentru stocuri și 7.736 lei pentru active fixe. Chiar descrierea celei de-a doua componente prezintă o inconsecvență aritmetică de un leu și de sens al diferenței, care impune clarificarea valorii exacte.

Nici vaccinurile pentru distribuirea manuală în campania antirabică a vulpilor nu aveau un circuit contabil unitar. ANSVSA le înregistra direct pe cheltuieli, fără evidențierea corespunzătoare ca stocuri. Unele direcții nu înregistrau recepția, altele urmăreau numai cantitățile, iar altele cantitățile și valorile.

În acest sistem, contabilitatea nu asigura urmărirea unitară a vaccinurilor primite, distribuite și consumate. Instrucțiunile contabile au fost transmise după identificarea problemei.

Inventare făcute formal, uneori după depunerea bilanțului

Inventarierea, operațiunea care trebuie să confirme ce deține și ce datorează instituția, a fost realizată incomplet sau formal.

Nu au fost cuprinse integral active, investiții în curs, creanțe, datorii și disponibilități. Listele de inventar nu corespundeau întotdeauna contabilității. Bunuri din domeniul public, inclusiv clădiri și terenuri ale posturilor de inspecție la frontieră, nu erau inventariate pe liste distincte.

Soldurile unor creanțe și datorii nu au fost confirmate prin extrase sau punctaje reciproce. În unele cazuri, procesul-verbal de inventariere a fost întocmit după întocmirea și depunerea situațiilor financiare.

ANSVSA nu implementase controalele prin care să se asigure că bilanțurile subordonatelor aveau în spate inventarierea integrală a patrimoniului.

Este una dintre constatările care lovesc direct în capacitatea conducerii de a controla instituția: verificarea realității venea după raportarea ei.

Vrancea: despăgubiri pentru mai mulți porci decât cei din evidențe

Unul dintre cele mai grave capitole privește despăgubirile plătite de DSVSA Vrancea unei societăți al cărei nume este anonimizat în raport, după confirmarea unui focar de pestă porcină africană.

La data deciziei de ucidere, documentele consemnau 20.328 de porcine, dintre care 8 decedate. În decont au apărut 21.324 de porcine.

Diferența față de efectivul total consemnat: 996 de animale.

Potrivit auditului, despăgubirile trebuiau acordate pentru 20.320 de porcine, după scăderea celor opt decedate. Față de acest efectiv, diferența calculată din document este de 1.004 animale.

Schimbările între categorii sunt la fel de izbitoare. Numărul purceilor sugari crește de la 4.077 la 5.120, cel al porcilor grași de la 6.407 la 7.660, iar tineretul porcin de la 5.502 la 5.557. Cele 1.340 de scrofițe înlocuitoare nu mai apar distinct în decont. Există diferențe și la vieri, scroafe și scrofițe.

Instituția nu a prezentat documente care să justifice aceste diferențe.

Decontul pentru animale însuma 20.537.530 lei. Aceasta este valoarea totală a decontului verificat; prejudiciul aferent diferențelor trebuie stabilit prin verificările cerute conducerii.

Auditul reține și utilizarea HG nr. 1214/2009 la stabilirea despăgubirilor, fără aplicarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 122/2023.

Pentru Bociu, întrebarea este concretă: cine verifică, în sistemul ANSVSA, dacă numărul animalelor pentru care se plătește corespunde documentelor din focar?

Carne despăgubită fără documentele necesare și medicamente distruse fără dispoziție

Pentru aceeași societate, DSVSA Vrancea a acordat 270.948,23 lei pentru produse și subproduse de origine animală, pe baza documentelor transmise de direcțiile din Bacău, Călărași și Suceava.

Nu au fost prezentate documente care să probeze că respectivele cantități proveneau de la exploatația despăgubită. Nici relațiile comerciale cu firmele ale căror acte au stat la baza despăgubirii nu au fost justificate corespunzător.

Procesul-verbal de stabilire a pagubelor colaterale nu avea număr de înregistrare. Documentele transmise de cele trei direcții aveau numere de înregistrare ulterioare datei acelui proces-verbal.

Separat, au fost plătiți 234.818,81 lei pentru medicamente distruse, deși decizia autorității prevedea distrugerea furajelor, fără să dispună și distrugerea medicamentelor.

Scrisoarea către conducere cere verificarea prin Corpul de Control, stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea sumelor, inclusiv a accesoriilor. Această obligație ajunge pe masa președintelui ANSVSA.

Salarii, indemnizații și contribuții: bani calculați greșit și o constatare trimisă ANAF

La DSVSA Vrancea, indemnizații de hrană de 10.800 lei au fost acordate unor angajați care depășeau plafonul salarial aplicabil. Banii au fost recuperați în februarie–aprilie 2025.

La IISPV, diferențe de indemnizație de hrană de 43.869 lei au fost acordate eronat. Potrivit comunicării din septembrie 2025, fuseseră recuperați 7.370 lei de la 27 de foști angajați, iar pentru ceilalți 61 existau angajamente de restituire în tranșe.

La DSVSA Argeș, despăgubiri civile pentru drepturi salariale au fost calculate folosind un spor pentru condiții vătămătoare mai mare decât cel cuvenit. Plata nejustificată: 23.528 lei, la care au fost calculate accesorii de 1.110 lei până la momentul indicat de audit.

La DSVSA Vrancea, actualizarea greșită a unor drepturi stabilite de instanță a generat încă 3.930 lei plătiți nejustificat. Sume care includeau deja dobândă au fost actualizate cu inflația, apoi li s-a aplicat din nou dobândă. Au fost făcute recalculări, urmând recuperarea.

Tot la Vrancea, contribuția pentru persoanele cu handicap neîncadrate a fost calculată greșit, cu 8.072 lei, diminuând obligația către buget. Recalcularea și înregistrarea au fost efectuate în timpul auditului.

La DSVSA Sălaj, între veniturile brute din contabilitate și declarația D112 exista o diferență de 97.167 lei. Din aceasta, 95.348 lei reprezentau vouchere de vacanță neincluse în totalul veniturilor brute declarate. Alte 1.819 lei au rămas neclarificați.

Sume de recuperat de la FNUASS pentru concedii medicale au fost raportate greșit ca obligații negative: 134.576 lei la Suceava, 174.406 lei la Vâlcea și 40.619 lei la Covasna. Situațiile au fost corectate.

La aparatul central ANSVSA, constatarea este și mai sensibilă: pentru perioada martie–decembrie 2024, nu au fost stabilite, achitate și declarate contribuțiile sociale pentru toate sumele plătite angajaților care desfășuraseră activități în baza unor acorduri.

Aspectul a fost transmis ANAF pentru verificări.

Mizil: 2.202 cărămizi decontate în plus

La dispensarul veterinar din Mizil, DSVSA Prahova a plătit în 2024 34.109,07 lei pentru 2.202 cărămizi incluse nejustificat în situațiile de lucrări.

Consumul decontat era de 120 de cărămizi pe metru cub de zidărie. Consumul real stabilit de dirigintele de șantier: 77 de cărămizi. Diferența: 43 de cărămizi pe fiecare metru cub.

În timpul verificărilor, executantul a emis o factură storno de 53.874,39 lei, care include și 19.765,32 lei decontați nejustificat în 2025. Raportul cere stabilirea întinderii sumelor plătite nejustificat, recuperarea lor și a accesoriilor.

O factură storno arată o corecție de facturare. Recuperarea efectivă a banilor trebuie demonstrată separat.

Milioane blocate într-o clădire nefolosită și despăgubiri pentru un teren neclarificat

La IDSA, investiția „Supraînălțare Biobază” a consumat 7.251.593,16 lei. Lucrările erau finalizate din 2023, dar recepția nu fusese efectuată la momentul descris de audit, iar imobilul nu era utilizat pentru activitatea institutului.

Monitorizarea execuției nu asigurase respectarea documentației tehnice în toate etapele. Au urmat demersuri de reautorizare și recepție, inclusiv în 2026. Între timp, banii au rămas imobilizați, iar scopul investiției nu fusese atins.

La DSVSA Vâlcea, situația juridică a terenului și clădirii dispensarului din Drăgășani a rămas neclarificată, deși imobilele nu mai erau folosite de ani și generaseră litigii repetate. Nu fuseseră făcute documentațiile cadastrale și înscrierile necesare.

Instituția a plătit 44.914 lei în 2024 pentru lipsa de folosință a terenului, înaintea soluției definitive, fără analiza inițială a cauzelor și a eventualelor răspunderi. Obligația a fost menținută definitiv în 2025; conducerea justificase plata anticipată prin evitarea unor costuri suplimentare. Analiza internă realizată ulterior nu a identificat persoane răspunzătoare.

Costul pentru instituție este documentat. Clarificarea patrimoniului fusese amânată.

IISPV și Sectorul 4: contract fără competiție proprie, modificări fără actele necesare

Pentru reabilitarea și modernizarea spațiului exterior al sediului din Șoseaua Olteniței, IISPV a încheiat în 2024 un contract subsecvent unui acord-cadru al Sectorului 4, semnat în 2022.

Institutul nu era parte și nici autoritate contractantă în acel acord-cadru. Contractul a fost atribuit în baza unui protocol de asociere încheiat ulterior, fără derularea unei proceduri competitive proprii.

În plus, ANSVSA și IISPV au pus în aplicare protocolul fără să se asigure că fusese obținut acordul prealabil al Consiliului General al Municipiului București.

Pentru verificarea situației a fost întocmită o notă de constatare destinată Camerei de Conturi București.

Problemele au continuat în execuție. Lucrările și valoarea contractului au fost modificate prin note de comandă suplimentară și note de renunțare. Nu exista analiza formalizată a necesității și justificării modificărilor, nu fuseseră solicitate documentele tehnice necesare și nu fusese încheiat actul juridic pentru asumarea respectivelor schimbări.

Lucrările au fost facturate și achitate pe baza unei oferte revizuite. Indicatorii tehnico-economici nu au fost monitorizați corespunzător, iar pentru schimbările propuse nu a fost întocmit referatul de necesitate și nu au fost actualizate corespunzător prevederile bugetare.

Documentele justificative pentru schimbarea soluției tehnice și autorizația de construire nu au fost prezentate auditului.

Aproape 900.000 de lei pentru lucrări pe terenul altei instituții

Extinderea lucrărilor a depășit terenul administrat de IISPV. Suprafețele suplimentare aparțineau domeniului public și erau administrate de ANIF.

Pentru efectuarea lucrărilor nu fusese obținut acordul prealabil al administratorului de drept.

Valoarea lucrărilor suplimentare: 897.461,50 lei, considerați suportați nejustificat de IISPV din bugetul de stat. La această sumă se adaugă ajustările de preț aferente, care nu sunt individualizate în raport.

Documentul menționează ajustări totale ale contractului de 878.317,41 lei, realizate prin două acte adiționale, în baza unor clauze din acordul-cadru în care IISPV nu era parte. Partea aferentă suprafețelor suplimentare trebuie stabilită distinct.

Institutul a invocat necesitatea reparării unor degradări produse în timpul reabilitării sediului. Nu au fost prezentate procese-verbale, note de constatare sau alte documente care să dovedească acele degradări. Nu fusese analizată nici recuperarea costurilor de la executantul responsabil ori reținerea garanției de bună execuție.

În plus, valoarea documentațiilor tehnice și a serviciilor suportate de partenerul local nu fusese comunicată și transferată pentru înregistrarea valorii reale a amenajărilor.

Un protocol cu ANIF a fost încheiat în iulie 2025, urmat de demersuri de clarificare. Lucrările și plățile se produseseră deja.

Instituția controlului, fără un sistem funcțional de semnalare a neregulilor

Constatările converg către aceeași problemă: controlul conducerii.

La ANSVSA nu era implementat și funcțional un sistem de semnalare a neregulilor. Nu existau mecanisme suficiente de raportare, gestionare și analiză periodică a abaterilor.

Doar 87,26% dintre activitățile inventariate aveau proceduri, iar procedurile existente nu erau integral actualizate. Riscurile financiar-contabile aferente consolidării situațiilor financiare nu fuseseră identificate corespunzător. Nici funcțiile sensibile din Direcția Economică nu erau identificate.

Pentru analiza datelor transmise de subordonate fusese desemnată o singură persoană, care avea și alte sarcini. Procedura de consolidare nu fusese actualizată după implementarea noului sistem informatic.

În 2024 nu existau funcții IT specifice. Compartimentul creat ulterior avea un singur post, ocupat în 2025, și era subdimensionat.

În teritoriu, raportul descrie facturi înregistrate la plată în loc de primire, etape de lichidare, ordonanțare și plată parcurse necorespunzător și cheltuieli încadrate pe subdiviziuni bugetare greșite. Despăgubiri pentru animale ucise în focare de pestă a micilor rumegătoare au fost înregistrate într-un cont de furnizori, în locul celui de creditori.

La o instituție subordonată, aceeași persoană exercita atât viza „bun de plată”, cât și semnătura pentru plățile din Trezorerie. Nu fusese obținut nici acordul instituției superioare pentru persoanele care exercitau controlul financiar preventiv propriu.

Notele explicative prezentau insuficient stadiul litigiilor și posibilele obligații viitoare de plată, deși sumele erau semnificative.

Nici auditul intern nu acoperea toate zonele vulnerabile

Misiunile de audit intern de la sediul central nu acoperiseră domenii esențiale: buget, financiar-contabil, achiziții publice, IT, juridic și fonduri europene. În 2025 a fost efectuată o misiune privind gestionarea situațiilor consolidate.

Paisprezece structuri de audit intern nu fuseseră evaluate în ultimii cinci ani.

Normele ANSVSA avizate în 2014 nu fuseseră actualizate cu modificările legislative din perioada 2014–2024. Nu existau norme metodologice specifice aprobate pentru auditul intern al direcțiilor județene și al celor trei institute.

Mai mult, recomandările auditului anterior nu fuseseră implementate la termen. Unele probleme au trecut astfel dintr-un exercițiu financiar în următorul.

Pentru conducerea ANSVSA, acesta este un punct greu de ocolit: existau avertismente, existau recomandări, iar deficiențele au continuat să afecteze raportările.

Bociu trebuie să prezinte rezultate, nu un nou circuit de hârtii

Raportul consemnează corectarea mai multor erori în timpul verificărilor. Tocmai această succesiune pune problema eficienței conducerii: de ce au fost necesari auditorii externi pentru a descoperi și corecta abateri care trebuiau identificate prin controalele proprii?

Alexandru Nicolae Bociu trebuie să explice public cum a fost posibilă consolidarea unui patrimoniu umflat cu 22,1 miliarde de lei, de ce datorii de milioane au lipsit din situațiile financiare și cum au fost acceptate despăgubiri fără concordanță între efectivele de animale și deconturi.

Trebuie să prezinte rezultatele verificărilor privind lucrările IISPV, sumele recuperate efectiv, măsurile luate în urma constatării transmise ANAF și persoanele pentru care a fost stabilită răspunderea administrativă, acolo unde aceasta există.

Scrisoarea către conducere fixează 31 decembrie 2026 drept termen pentru recomandările incluse. Până atunci, fiecare sumă recuperată și fiecare măsură îndeplinită pot fi documentate.

O opinie contrară, erori contabile de miliarde și plăți nejustificate în mai multe instituții reprezintă un bilanț sever pentru conducerea ANSVSA. Președintele Bociu are obligația să răspundă pentru felul în care funcționează instituția pe care o conduce.

Așteptăm dreptul la replică al lui Alexandru Nicolae Bociu și al instituțiilor vizate, cu documentele privind corecțiile, recuperările și măsurile de răspundere.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button