UE cere statelor membre să accepte refugiați din Afganistan

Distribuie acest articol!

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut sâmbătă un apel către statele membre să primească o parte dintre refugiații afgani evacuați din Afganistan.

Totodată, aceasta a promis sprijin financiar din partea Uniunii Europene pentru statele membre care vor primi afgani, informează site-ul agenției Agerpres, care citează AFP.

„Fac apel la toate statele membre care au participat la misiunile în Afganistan, la europeni şi la ceilalţi, să acorde cote de primire suficiente (…) pentru ca, în mod colectiv, să putem veni în ajutorul celor care au nevoie de protecţie. Comisia este pregătită să prevadă mijloacele bugetare necesare pentru a sprijini statele membre ale UE care se vor oferi să ajute refugiaţi să se instaleze pe teritoriul lor”, a declarat von der Leyen, aflată în Spania, unde a vizitat centrul de primire pentru angajaţii afgani ai UE la Kabul.

Primirea de refugiați din Afganistan, un subiect sensibil

Momentan, nu se cunoaște câte state membre s-au declarat în favoarea primirii de refugiați afgani. Totodată, nu se știe încă dacă vreo țară europeană a refuzat.

Ursula von der Leyen a vizitat, alături de premierul spaniol Pedro Sanchez și președintele Consiliului European, Charles Michel, centrul de primire pentru angajaţii afgani ai UE la Kabul, înființat la baza militară de la Torrejon de Ardoz. Pe aici vor tranzita toți afganii care au lucrat la Kabul pentru instituțiile UE, dar și familiile acestora, înainte de a fi repartizați în alte state europene.

Charles Michel a admis, într-o declarație de presă, că primirea refugiaților afgani reprezintă „o chestiune foarte dificilă în Uniunea Europeană”, însă a promis o migrație „regulată și ordonată”.

Întrebată de relațiile Uniunii cu talibanii, Ursula von der Leyen a declarat că, deși au existat „contacte operaționale” cu aceștia pe teren „pentru a salva vieți”, nu există „niciun dialog politic” cu gruparea și, prin urmare, „nicio recunoaștere a talibanilor”.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: