George Simion ia în considerare suspendare lui Iohanis pentru partizanat politic și încălcarea constituției

George Simion, liderul partidului AUR, acuză PSD de blat cu PNL și că îl menține pe Iohannis la conducerea țării deși aceasta a încălcat de mai multe ori constituția țării.
Copreședintele AUR crede că PSD este partidul care ar fi trebuit să pornească acest demers deoarece acțiunile neconstituționale au fost cu precădere îndreptate împotriva lor, dar că nu vor face acestor lucru deoarece se află în bună înțelegere cu Iohanis.
El acuză PSD că a pus un candidat de formă împotriva lui Iohanis și care i-au permis acestuia să câștige alegerile prezidențiale, arătându-se astfel că între cele două partide există o înțelegere perfectă. Practic nu s-a permis românilor să aleagă între doi candidați reali, Viorica Dăncilă fiind doar un iepure aruncat în bătălia politică pentru ca Iohanis să câștige cu ușurință al doilea mandat, în ciuda faptului că nu este deloc iubit de către români.
Președintele Iohanis este acuzat de partizanat politic și implicarea în campania electorală, fapt care nu este permis de către constituția României.
Președintele s-a implicat periodic în campania pentru alegerile locale și în cea parlamentară.
Președintele trebuie să fie un om corect și care îi reprezintă pe toți românii, nu doar pe cei din partidul din care provine. Rolul politic al președintelui se termină o dată ce a fost ales. Președintele României are rolul de mediator în societate.
Cum legislația nu prevede în mod expres o sancțiune juridică asupra acțiunilor președintelui, singura modalitate de sancționare o reprezintă prezența la urne. Ori se pare că derapajele lui Iohanis s-au abătut asupra scorului rușinos înregistrat de către PNL la alegerile parlamentare.
George Simion susține că încălcarea constituției reprezintă o ofensă la adresa românilor și că președintele și serviciile de informații trebuie să renunțe a se mai băga în bătălia politică internă.
- Salarii nesimțite la stat: băieții deștepți din companiile naționale iau peste 15.000 de EURO pe lună! Cumulează câte două funcții, în timp ce românii sărăcesc!
Guvernul României a lansat platforma guvernanta.gov.ro, un portal public care centralizează datele privind conducerile din 121 de companii de stat. Primele date arată persoane care cumulează simultan cel puțin două funcții de conducere, dar și salarii de zeci de mii de lei. Salarii de până la 100.000 de lei și peste 100 de persoane cu … - Orange România face profituri de aproape 700 de milioane de euro, dar își amenință angajații cu concedieri. Culisele mesajului trimis de CEO
Panică generală în rândul celor aproape 4.000 de angajați ai Orange România! Liderul absolut al pieței de telecomunicații, cu peste 11 milioane de clienți, pregătește o decimare a forței de muncă. În ciuda unor cifre de afaceri colosale, gigantul francez a declanșat o operațiune de „curățenie” masivă, trimițând un mesaj intern care a băgat spaima … - Omul multinaționalelor: cine este consilierul lui Nicușor Dan care a renunțat la 17.500 de euro lunar pentru o leafă la stat
Imediat ce s-a instalat la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan a făcut o primă mutare care ridică semne uriașe de întrebare! Primul om adus în cercul său restrâns de putere este Radu Burnete, o figură de top care a protejat constant interesele corporațiilor multinaționale în România. Însă detaliul care aruncă în aer această numire este … - Scandal monstru Mureșan – Grindeanu! Premierul desemnat îl calcă în picioare pe liderul PSD: „Când a fost premierul lui Dragnea, el nu și-a dat demisia!”
Scena politică a explodat, iar mănușile au fost aruncate! Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declanșat un contraatac devastator la adresa lui Sorin Grindeanu, după ce liderul PSD i-a cerut demisia din Parlamentul European și l-a umilit public, botezându-l „Bolojan Second Hand”. Departe de a se lăsa intimidat, Mureșan a ieșit la rampă și a demontat … - Nicușor Dan spune un „NU” categoric guvernării PSD-AUR! Președintele intervine dur în negocieri și dă un ultimatum partidelor!
Președintele României, Nicușor Dan, iese la rampă cu un mesaj categoric care zdruncină calculele de pe scena politică! În plină criză a negocierilor pentru formarea noului Executiv, șeful statului trasează o linie roșie de netrecut: respinge vehement orice scenariu care ar aduce o coaliție PSD-AUR la Palatul Victoria. Într-un interviu acordat recent, președintele a avertizat … - Disperare sau strategie politică? George Simion cere suspendarea președintelui Nicușor Dan: „A ordonat arestarea lui Georgescu!”
Liderul AUR, George Simion, declanșează un război total împotriva președintelui României! Într-o postare fulger pe rețelele de socializare, Simion a lansat o serie de acuzații incendiare la adresa lui Nicușor Dan, cerând direct suspendarea șefului statului. Fără să prezinte nici măcar o singură dovadă, liderul AUR îl acuză pe președinte că a instrumentat din umbră … - Detaliile explozive din dosarul DIICOT care îl înfundă pe Călin Georgescu: cum a fost „spălată” garanția de 1,1 milioane de euro prin MIGOM Bank. Legăturile secrete ale „bancherului” italian Massimiliano Arena
Massimiliano Arena este una dintre figurile centrale ale componentei financiare din dosarul în care DIICOT îi cercetează pe Călin Georgescu și Ionel Rusen pentru un presupus mecanism prin care un om de afaceri ar fi fost convins să depună o garanție de 1,1 milioane de euro în schimbul promisiunii unei finanțări de milioane. Italianul apare … - Șoc total în industria auto! Chinezii dau lovitura de grație concurenței: Au inventat bateria care se încarcă în doar 4,5 minute!
Producătorul auto chinez Geely a prezentat miercuri un nou sistem de încărcare ultrarapidă pentru vehicule electrice, despre care afirmă că poate duce bateria de la 10% la 70% în numai 4,5 minute, cea mai mare viteză din industrie, transmite Reuters. Compania a lansat şi o nouă generaţie de baterii şi o versiune modernizată a SUV-ului … - Tranzacția deceniului în Europa: război total între giganții care dețin Lidl și Mega Image pentru preluarea colosului britanic Tesco!
Grupul german Schwarz, proprietarul Lidl, se numără printre potenţialii ofertanţi pentru operaţiunile Tesco din Europa Centrală, în condiţiile în care cel mai mare retailer alimentar britanic analizează retragerea de pe alte pieţe externe, potrivit Financial Times, citat de Reuters, informează News.ro. Bătălie între proprietarii Lidl și Mega Image Lanţul olandez de supermarketuri Ahold Delhaize şi … - Începutul sfârșitului pentru armata lui Zelenski? Analiza generalului român Dorin Toma despre prăbușirea anticipată de britanici și criza rachetelor Patriot
Publicația britanică „The Spectator” susține că Ucraina se îndreaptă spre o prăbușire militară iminentă din cauza lipsei de resurse financiare și a stocurilor insuficiente de rachete Patriot. Pentru a înțelege cât din această afirmație reprezintă o realitate cruntă și care sunt factorii ce pot schimba ecuația de pe front, publicația „Adevărul” a apelat la expertiza … - S-au certat pe Ministerul Justiției! Negocierile pentru Guvernul Mureșan au explodat! Ilie Bolojan, criză de nervi din cauza pretențiilor lui Fritz!
Negocierile dintre PNL, USR și UDMR pentru împărțirea ministerelor în viitorul Guvern Siegfried Mureșan s-au încheiat miercuri fără un acord, după mai multe ore de discuții la Palatul Victoria. Potrivit informațiilor obținute de STIRIPESURSE.RO din surse politice, UDMR a ridicat miza și a cerut patru ministere, USR insistă să primească Justiția și Transporturile, iar PNL … - FOTO: Asasinul tinerei din valiza de pe Olt, fiică de lăutar, a fugit din țară. Ce au aflat polițiștii de la un bărbat din Sibiu / S-au găsit pete de sânge
Apar noi informații în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză, în râul Olt, în zona barajului Ionești. Victima, identificată drept Valentina Ioana Tănăsie, o tânără originară din Filiași, județul Dolj, ar fi fost ucisă de iubit, care este acum de negăsit. Pete ce par a fi de sânge găsite pe o saltea în dormitorul suspectului. … - Alegerile anticipate, văzute drept o soluție de către români. Bolojan se duce pe topogan
CURS a realizat un nou sondaj de opinie la nivel național de tip OMNIBUS, care ne arată rezultatul crizei politice, dar mai important ne indică ce s-a întâmpla în cazul alegerilor anticipate, un scenariu tot mai plauzibil. Conform sondajului CURS, AUR se menține pe primul loc, urmat de PSD, în timp ce PNL și USR … - Sorin Grindeanu aruncă în aer negocierile și îi cere demisia lui Siegfried Mureșan: „Programul lui e doar să înjure PSD!”
Tensiunea atinge cote explozive pe scena politică din România, iar formarea noului Executiv s-a transformat într-un veritabil câmp de luptă! Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a lansat un atac devastator la adresa premierului desemnat, Siegfried Mureșan, dinamitând orice șansă de reconciliere în ultimele ore ale negocierilor. După zile întregi de tatonări eșuate și acuzații că liberalul … - ULTIMATUM ISTORIC LA ONU: Trump forțează pacea cu Iranul până în noiembrie sau amenință cu „ANIHILAREA” totală! Condițiile de foc puse de Teheran
Zarurile au fost aruncate la New York, în marja Adunării Generale a ONU, unde soarta Orientului Mijlociu se joacă pe muchie de cuțit! Disperat să închidă frontul înainte de alegerile americane de la jumătatea mandatului din luna noiembrie, Donald Trump a declanșat o ofensivă diplomatică fulgerătoare, lansând un avertisment cu ecouri apocaliptice la adresa Iranului: … - Tensiuni între Zelenski și von der Leyen. UE îi dă ultimatum Ucrainei: Banii vin doar dacă se combate economia subterană
Tensiuni uriașe în spatele ușilor închise! Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au avut o confruntare extrem de dură la New York, dezvăluie surse citate de Bloomberg. Ceea ce trebuia să fie o discuție diplomatică despre bani și apărare s-a transformat într-un veritabil schimb de reproșuri, în … - Nu scapă de DIICOT! Pomohaci, anchetat pentru pornografie infantilă. De la slujbe, direct la audieri cu mascații
Căderea în abis a fostului preot Cristian Pomohaci continuă cu un nou capitol de-a dreptul șocant! Aflat deja în spatele gratiilor sub acuzații abominabile, fostul cleric este acum vizat într-un nou dosar oribil de pornografie infantilă, instrumentat de procurorii DIICOT Târgu Mureș. Anchetatorii au declanșat o ofensivă de proporții, descinzând cu mascații la trei adrese … - Șeful ANSVSA, Alexandru Bociu, acuzat de luare de mită de către DNA
Audierile în dosarul afaceristului vasluian Fănel Bogos continuă pe bandă rulantă la DNA Iași, dar, surprinzător, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, n-a fost audiat, deși este acuzat de luare de mită. În procesul-verbal de copiere/percheziție informatică din 16.12.2025 aflat la Serviciul Teritorial DNA Iași, se menționează foarte clar … - A sosit nota de plată a proastei guvernări: euro explodează și atinge un record absolut de peste 5,27 lei! Urmează scumpiri masive pentru români!
Moneda naţională s-a depreciat miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2788 lei, în urcare cu 1,41 de bani (+0,27%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,2647 lei. Creșterea vine pe fondul instabilității politice prelungite și al emoției de pe piețe privind viitorul economic al țării. Ce … - ULTIMATUM LA PALATUL VICTORIA: Siegfried Mureșan îl cheamă pe Sorin Grindeanu la „momentul adevărului”! Oferta pusă pe masă: Bani la pensii și salarii, fără negocieri pe sub masă!
Premierul desemnat face mutarea decisivă pe tabla de șah a politicii românești. Cu susținerea oficială și asumată a PNL, USR și UDMR deja securizată, Siegfried Mureșan a anunțat o întâlnire de gradul zero cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, programată pentru următoarele ore. Mureșan îi aruncă mănușa șefului social-democrat, lansând un avertisment dur: PSD este obligat … - Dronă detectată la granița cu Ucraina: Avioane F-16 ridicate de la sol și mesaj RO-Alert emis în județul Tulcea
O nouă noapte de teroare pentru locuitorii din nordul județului Tulcea! Războiul a bătut din nou la porțile României marți noapte, forțând Ministerul Apărării Naționale să reacționeze în forță. O dronă detectată periculos de aproape de frontiera țării a declanșat alarma aeriană, ridicând de la sol avioanele de luptă pentru a preîntâmpina orice posibilă încălcare … - BOMBĂ! Fostul șef al SIE demontează mitul Călin Georgescu: „A fost un scamator! Nu a fost cadru de informații, nu a lucrat la ONU!”
Călin Georgescu rămâne fără aura de „spion” și salvator providențial! Fix în ziua în care a fost săltat și aruncat în Arestul Central de procurorii DIICOT, idolul suveraniștilor a primit o lovitură devastatoare chiar din inima sistemului de securitate națională. Silviu Predoiu, general în rezervă și fost șef al spionajului românesc (SIE), a dezvăluit public … - Ultimatum pentru Kremlin: „Nu veți câștiga acest război!” Mesajul necruțător al președintelui Finlandei care spulberă iluziile lui Vladimir Putin
Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a spus că Ucraina este într-o poziție militară, politică și financiară semnificativ mai bună decât în urmă cu un an, precizând că Rusia nu câștigă războiul pe care chiar ea l-a început, conform Kyiv Post, scrie Mediafax. Potrivit președintelui finlandez, reluarea acestor demersuri diplomatice ar putea duce la o încetare parțială … - Șpagă uriașă la vârful ANSVSA! Șeful Alexandru Bociu cerea mită mascată în servicii de „deratizare” ca să șteargă neregulile de la ferme! Totul sub ochii DNA!
Un scandal de proporții nucleare stă să arunce în aer Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Președintele instituției, Alexandru Bociu, este acuzat oficial de luare de mită în dosarul mamut instrumentat de DNA Iași, care îl are în centru pe milionarul vasluian Fănel Bogos, patronul gigantului VanBet. Deși audierile curg pe bandă … - Ninge abundent pe Transfăgărășan, iar utilajele intervin de urgență/ Se circulă în condiții de iarnă
Direcţia Generală de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, miercuri dimineaţă, că s-a înregistrat ninsoare abundentă pe Transfăgărăşanşi a fost nevoie de intervenţia utilajelor, informează News.ro. Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan, în septembrie „Ninsoare abundentă pe Transfăgărăşan! Am intervenit cu două utilaje şi peste 5 tone de sare pentru curăţarea carosabilului dar, în continuare se circulă … - România bate record după record la exporturi! Orzul românesc ține cotațiile la niveluri istorice pe plan internațional
Prețul orzului românesc destinat exportului a înregistrat o ușoară scădere în perioada 11-18 septembrie, însă cotația de la Constanța a rămas aproape de maximele ultimilor ani. Potrivit datelor UkrAgroConsult, tona de orz a fost tranzacționată, în medie, la 268 de dolari, FOB Constanța. Corecția de câțiva dolari nu schimbă tabloul general al pieței. Prețul se … - Întâlnire de gradul zero în această dimineață! Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, față în față! Se decide soarta Guvernului României!
Într-un context politic extrem de tensionat, liderii PSD și PNL, Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, au o întâlnire, în această dimineață, la sediul Guvernului. Este prima întâlnire directă despre care se știe, între cei doi lideri, de la momentul desemnării lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. La această întâlnire participă și premierul desemnat Siegfried … - Pe cine vrea Siegfried Mureșan ca vicepremieri în „guvernul meu”! Nume grele și extrem de controversate, aruncate în jocul puterii
Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan să formeze un nou guvern, vrea ca în funcțiile de vicepremieri să fie numiți trei politicieni de top, dar extrem de controversați. Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan vrea ca în cabinetul pentru care speră să obțină votul Parlamentului să aibă trei viceprim-miniștri de la cele trei partide cu care … - Zile decisive pentru noul Guvern! Ilie Bolojan, față în față cu Sorin Grindeanu! UDMR anunță că e gata să voteze cabinetul Mureșan!
În timp ce Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu urmează să se întâlnească astăzi pentru a discuta despre formarea viitorului Guvern, UDMR anunță că va continua negocierile și va supune rezultatul acestora unui nou vot în cadrul formațiunii. Declarația a fost făcută de Kelemen Hunor după întâlnirea cu Siegfried Mureșan. Liderul UDMR spune că formațiunea a … - Criză uriașă de profesori în București: Peste 100 de catedre rămân goale la două săptămâni de la începutul școlii
Criza profesorilor continuă și în acest an școlar. Zeci de școli din București au început anul fără destule cadre didactice la materii esențiale. Școlile care nu au suficienți profesori angajează și persoane necalificate. Criza profesorilor, încă un an fără soluții Deficitul cadrelor didactice se resimte puternic și în toamna anului 2026, la doar două săptămâni … - Scădere de peste 3,3 miliarde de lei la Pilonul II: Corecția de la Bursa de Valori București a erodat activele fondurilor de pensii
Activele fondurilor de pensii din Pilonul II au scăzut cu peste 3,3 miliarde de lei în august, pe fondul corecției de la Bursa de Valori București. Valoarea totală a ajuns la aproximativ 243,4 miliarde de lei, cu 1,35% sub nivelul din iulie. Față de august 2025, activele sunt însă mai mari cu 35,6%. Principala explicație … - Ce înseamnă arestarea lui Călin Georgescu pentru mișcarea suveranistă!?
Arestarea lui Călin Georgescu provoacă o undă de șoc în bazinul electoral suveranist, dar ridică o întrebare esențială pe care puțini o rostesc cu voce tare: cine profită, de fapt, din această mișcare de forță? La o primă vedere, eliminarea lui Georgescu pare o lovitură dură pentru naționaliști. În realitate, culisele indică o cu totul … - Un pod de fier s-a prăbușit pe DN12A: Legătura dintre Bacău și Harghita este complet blocată
Circulația rutieră este oprită pe DN 12A Comănești – Făget, în zona localității Ciobănuș, județul Bacău, după ce structura podului peste râul Trotuș a fost avariată de un ansamblu rutier. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Un pod metalic de pe DN12A, în localitatea Ciobănuș, comuna Agăș, a cedat miercuri dimineață, 23 septembrie, după ce … - Avertisment pentru politicieni în plină criză: „Economia nu mai are răbdare. Și nici timp”. Riscurile pentru România
Criza politică riscă să amplifice problemele deja existente în economia României, iar fiecare săptămână de negocieri fără un guvern cu puteri depline poate însemna costuri mai mari de finanțare, investiții amânate și o deteriorare a încrederii investitorilor, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu. El susține că cel mai important pericol nu este stagnarea PIB, ci o … - Avertismentul lui Siegfried Mureșan pentru Europa: AUR poate ajunge la putere în România. „Am avea un guvern foarte prietenos cu Rusia”
Un nou eșec în formarea Guvernului ar putea arunca România în alegeri anticipate și ar deschide drumul AUR către putere, avertizează premierul desemnat Siegfried Mureșan într-un interviu acordat POLITICO. Liberalul susține că un executiv controlat de extrema dreaptă ar fi „foarte prietenos cu Rusia” și lansează un apel către PSD și socialiștii europeni să împiedice … - Ion Cristoiu, despre Călin Georgescu: „Sistemul” a reușit să-i consolideze imaginea de președinte simbolic al României
Mașinăria de forță a statului pare să fi comis o eroare tactică monumentală, obținând exact efectul invers celui scontat. Într-o analiză incisivă a actualității politice, cunoscutul jurnalist Ion Cristoiu disecă modul în care „Sistemul” – prin presiunile judiciare, campaniile mediatice agresive și acțiunile în forță ale procurorilor – i-a făcut lui Călin Georgescu cel mai … - PNL și USR se prăbușesc în sondaje! PSD, în creștere. Românii vor alegeri anticipate
CURS a realizat un nou sondaj de opinie la nivel național de tip OMNIBUS, care ne arată rezultatul crizei politice, dar mai important ne indică ce s-a întâmpla în cazul alegerilor anticipate, un scenariu tot mai plauzibil. Conform sondajului CURS, AUR se menține pe primul loc, urmat de PSD, în timp ce PNL și USR … - Prețul suveranismului extrem: cum a distrus Karol Nawrocki miracolul economic al Poloniei în doar doi ani. De la „Tigrul Europei” la o economie ținută în viață prin împrumuturi masive
În urmă cu doi ani, Polonia a decis să meargă pe calea suveranistului Karol Nawrocki, iar acum se văd efectele. Dintr-o țară cu o economie într-o ascensiune fulminantă, Polonia se transformă într-o țară care se împrumută masiv și are parte de o retrogradare din partea agențiilor de rating, pentru prima dată în ultimii 24 de … - Adevăratul pericol din Germania ignorat de sistem: Cum au profitat urmașii comuniștilor de obsesia presei pentru AfD. Die Linke, la un pas să preia controlul Berlinului
Dezintegrarea vechiului centru politic european a prins avânt odată cu alegerile care au avut loc în weekend în două state germane. Aspectul despre care presa vorbește insuficient e ascensiunea extremei stângi, urmașii comuniștilor câștigând la Berlin. Urmașii comuniștilor prind avânt în Germania În două state au avut loc alegeri duminică: Mecklenburg-Pomerania de Vest și zona … - Frica de exodul tehnologic: de ce e dispusă Uniunea Europeană să pompeze 80 de miliarde de euro în conturile marilor corporații. Bătălia nevăzută pentru supremația AI
Expansiunea din domeniul inteligenței artificiale impune modificări în modul în care sunt gândite planurile de afaceri pe termen lung. Uniunea Europeană caută capital masiv pentru cele mai mari afaceri ale statelor sale. Circa 80 de miliarde de euro ar fi necesare ca marile afaceri ale UE să se extindă, însă să nu plece în alte … - Exportul de oi blocat! Eșec administrativ la București: Cum a îngropat lipsa de strategie exportul de oi al României
Bruxelles-ul a demontat punct cu punct strategia superficială a autorităților române privind gestionarea epidemiei de pesta micilor rumegătoare (PPR). În timp ce oficialii de la București avansau soluții punctuale pentru reluarea rapidă a exporturilor, Comisia Europeană a clarificat ferm: planul României este complet insuficient, iar exporturile rămân blocate cel puțin până în anul 2027. Un … - Răsturnare de situație la tribunal: Călin Georgescu pleacă acasă liber! Judecătorii au respins arestarea, DIICOT a contestat pe loc
După o noapte petrecută pe un pat rece din Arestul Central, Călin Georgescu a părăsit marți clădirea Tribunalului București pe propriile picioare. Judecătorul de drepturi și libertăți a respins cererea DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile, plasându-l pe fostul candidat la prezidențiale sub control judiciar. Decizia, primită cu urale, scandări de „Libertate!” și … - Georgescu, mesaj șoc transmis „sistemului”: mă puteți elimina inclusiv fizic. Poți să oprești o voce, dar o conștiință, niciodată
Călin Georgescu a declarat recent că se așteaptă să fie „eliminat”. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a spus că are un mesaj de transmis „sistemului”, în cazul în care va fi „eliminat fizic”. Mesajul lui Georgescu “Și acum atenție ce vă spun. Da. Pe mine mă puteți elimina, transmit sistemului, sub orice formă, inclusiv fizică. … - Se schimbă taxele pe șosele din 1 octombrie! Adio taxă de la Fetești și rovinietă fixă. Ce pregătește Ministerul Transporturilor?
Șoferii și transportatorii din România s-ar putea confrunta cu o schimbare majoră începând de la 1 octombrie. Noul sistem electronic de tarifare a drumurilor naționale, bazat pe implementarea STRR (Sistemul de Tarifare Rutieră Electronică) și a sistemului TollRo, este programat să intre în vigoare, în ciuda opoziției venite din interiorul instituțiilor de stat. Planul prevede … - Avertismentul extrem lansat de SRI: România riscă să piardă 4,4 milioane de locuitori până în 2100! Cine ne ia locul: muncitorii din Asia și refugiații acoperă golul lăsat de cele 4,5 milioane de români fugiți în diaspora
România se îndreaptă cu pași repezi spre un colaps demografic total. Într-o analiză de o gravitate excepțională publicată în revista Intelligence, Serviciul Român de Informații trage un semnal de alarmă uriaș: declinul populației nu mai este doar o criză socială, ci o vulnerabilitate sistemică la adresa securității naționale. Datele oficiale arată o prăbușire pe toate … - România cu trei viteze: prăpastia dintre București și restul țării. Raportul BNS arată unde se duc banii europeni și de ce salariile rămân la pământ
România nu este doar o singură piață, ci trei țări diferite care funcționează după reguli și viteze complet opuse. O analiză recentă publicată de Blocul Național Sindical (BNS), care urmează să fie dezbătută oficial pe 25 septembrie la București, arată că decalajele economice dintre regiuni au atins cote alarmante. În timp ce Capitala se scaldă … - Școala românească, fără profesori de chimie și fizică: peste 100 de posturi vacante în București, la trei săptămâni de la începutul anului școlar
Începutul de an școlar este marcat de o criză acută de personal în unitățile de învățământ din București. Deși cursurile au debutat pe 7 septembrie, zeci de școli din Capitală funcționează și în a treia săptămână cu catedre neocupate, punând în dificultate mii de elevi. O analiză a datelor publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului … - STENOGRAME BOMBĂ | „Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion, la final”: Planul secret al lui Călin Georgescu și legătura cu liderul AUR, scoase la iveală de procurori!
Numele liderului AUR, George Simion, explodează în mijlocul dosarului penal care îl vizează pe Călin Georgescu. Potrivit unor surse judiciare citate din referatul procurorilor DIICOT, referirile la Simion apar în stenogramele unor discuții purtate între fostul candidat la președinție și omul de afaceri Ionel Rusen. Într-una dintre înregistrări, Georgescu vorbește deschis despre „misiunea sa”, lansând … - Primarul Constantin Toma îl face praf pe Sorin Grindeanu: „Spune prostii! De unde iei 5 miliarde de euro pentru pensii și salarii?”
Scandalul explodează în interiorul Partidului Social Democrat, chiar în plină criză guvernamentală. Constantin Toma, primarul PSD al municipiului Buzău, a lansat un atac furibund la adresa propriului președinte de partid, Sorin Grindeanu. Edilul a desființat public promisiunile electorale făcute de Grindeanu privind indexarea pensiilor și a salariilor cu rata inflației, catalogându le drept simple aberații … - Becali, dezvăluiri bombă despre viitorul politic al lui George Simion: „Serviciile nu-i vor permite niciodată să ajungă președintele României!”
Gigi Becali aruncă în aer scena politică și vine cu o serie de teorii explozive despre culisele puterii din România. Fostul patron de la FCSB susține că ascensiunea lui George Simion la conducerea AUR are zilele numărate, lansând ipoteza că instituțiile de forță și serviciile secrete nu vor permite niciodată ca un asemenea lider să …

















































