SIS-ul lui Dodon interzice parlametarilor AUR implicarea în campanie. Au dublă cetățenie

Alexandru Esaulenco este directorul SIS la momentul de față, unul din oamenii creați de regimul lui Voronin pe vremea când era foarte puternic și apoi preluat de către Igor Dodon. Acesta este cel care l-a numit în funcție, fiind unul din oamenii săi de încredere și bine pregătit să facă poliție politică.
De atlfel există acuze grave despre faptul că sub regimul lui Dodon SIS-ul a fost transformat într-o simplă filială a serviciului rus de securitate FSB și a serviciului transnitrean de securitate KGB.
Alexandru Esaulenco și-a pus semnătura pe un document prin care cere CEC să analizeze scoaterea AUR din cursa electorală deoarece parlamentarii români, precum și alți consilieri, membri de partid sau susținători s-ar fi implicat în campania electorală din Republica Moldova. Este vorba de cei șase parlamentari AUR ce au dublă cetățenie, cea a României și cea a Republicii Moldova, precum și alți susținători aflați într-o situația similară.
Așa se face că practic Alexandru Esaulenco intervine în procesul electoral cu scopul de a scoate AUR din competiția electorală. AUR nemulțumește deoarece cifrele arată că trece de limita minimă pentru a putea accede în parlament și crește în continuare.
În acest fel Alexandru Esaulenco face jocurile nu doar politice ale unor partide politice ci și ale Federației Ruse. AUR reprezintă un pericol real deoarece intrarea în parlament va schimba modul în care se face politică.
Directorul SIS consideră că dacă ești din România sau din Uniunea Europeană nu ai voie să te implici în campania electorală, asta deși persoanele cu dublă cetățenia nu sunt doar membri ci și competitori electorali, prezenți pe lista AUR.
Pregătește oare clasa politică de la Chișinău suprimarea drepturilor politice a moldovenilor ce și-au asumat dubla cetățenie? Căci din acțiunile date pare că Alexandu Esaulenco și-ar dori ca să se aleagă numai între ei, iar moldovenii din Europa și România numai să trimită bani acasă ca să îi poată fura.
- Alertă în miez de noapte la granița României: F-18 spaniole au decolat după apariția unei drone
O nouă alertă aeriană a fost declanșată în noaptea de luni spre marți în nordul județului Tulcea, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat o țintă aeriană în apropierea frontierei cu Ucraina. Două avioane de luptă F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației. Potrivit Ministerului … - Argeșul „opinie cu rezerve”: lucrări plătite înainte să existe, salarii necuvenite și contabilitate cu milioane de lei sub semnul întrebării în administrația condusă de Ion Mînzînă
În spatele investițiilor, proiectelor și comunicatelor oficiale ale Consiliului Județean Argeș, auditul financiar descrie o administrație în care s-au acumulat probleme de patrimoniu, creanțe fără documente prezentate auditorilor, lucrări acceptate la plată fără să fie executate, drepturi salariale acordate necuvenit și mecanisme de control care nu au funcționat. Situațiile financiare au fost aprobate de președintele … - Grindeanu îl amenință pe Dominic Fritz cu plângere penală. Ce acuzații îi aduce liderul PSD
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat posibilitatea deschiderii unei acțiuni legale împotriva primarului municipiului Timișoara, Dominic Fritz. Decizia vine în urma unui material video publicat de edil pe rețelele sociale. În acea înregistrare, Fritz a sugerat primirea unor foloase necuvenite de la oficiali americani pentru încheierea unor contracte. Disputa a pornit de la vizita recentă … - Achitări definitive în dosarul furtului de motorină de la Depoul CFR Timișoara
În 2022, procurorii DIICOT Timișoara au trimis în judecată 93 de angajați ai Depoului CFR Timișoara, sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat. Procurorii susțineau că toți au făcut parte dintr-o rețea infracțională specializată în furturi de motorină din Depoul CFR Timișoara. Prejudiciul a fost estimat la peste 2,1 milioane de lei. În … - Revoltă la Crevedia: Primăria PSD a aprobat amplasarea unui grătar cu foc deschis lângă o stație GPL
„La Crevedia, după trei ani, focul deschis ajunge din nou lângă GPL. Exact într-un loc în care oamenii au plătit deja un pret uriaş pentru lipsa de responsabilitate.” Primarul PSD din Crevedia, Florin Petre, a dat aprobare pentru amplasarea unui grătar cu foc deschis lângă o stație GPL, spune Partidul Drept. „La Crevedia, după trei …




