Dezacord între miniștrii UE de Finanțe. România nu vrea să renunțe la adoptarea cu unanimitate a deciziilor privind impozitarea

România nu susţine trecerea de la unanimitate la majoritate calificată în ceea ce priveşte modalitatea de adoptare la nivel UE a unor decizii în domeniul impozitării, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, în cadrul Consiliului Afacerilor Economice şi Financiare (ECOFIN).
În contextul în care miniştrii de Finanţe din UE au dezbătut necesitatea reformării sistemului fiscal pentru o impozitare echitabilă şi eficientă, Florin Cîţu a amintit că politica de impozitare reprezintă un element al suveranităţii şi o pârghie esenţială în stabilirea politicilor naţionale.
În cadrul discuţiilor privind introducerea unui nivel minim de impozitare, oficialul român a amintit că această chestiune reprezintă un aspect problematic pentru România.
De asemenea, Florin Cîţu şi-a exprimat susţinerea faţă de îmbunătăţirea regulilor UE pentru cooperarea administrativă între statele membre.
„Susţinem finanţarea bugetului UE pe baza principiilor echităţii, eficienţei, transparenţei şi simplităţii. Referitor la noile resurse proprii care urmează să fie propuse de Comisia Europeană, suntem deschişi discuţiilor, dar trebuie mai întâi să vedem propunerile concrete şi impactul financiar asupra bugetului naţional”, a precizat Florin Cîţu, care a participat la reuniune, alături de ceilalţi miniştri de finanţe europeni, prin sistem videoconferinţă.
Oficialul român a declarat că România acordă o mare importanţă ponderii echitabile a poverii financiare între statele membre, luând în considerare dezvoltarea economică a acestora.
Ministrul Finanţelor Publice a subliniat că utilizarea impozitării ca sprijin în tranziţia către „economia verde” trebuie să ia în considerare specificităţile economice ale fiecărui stat membru, mai ales în cazul statelor aflate în proces de recuperare a decalajelor.
Implementarea planurilor de redresare a economiei la nivelul Uniunii Europene, sistemul de resurse proprii ale bugetului european, modalităţi de asigurare a unui sistem de impozitare echitabil şi eficient şi adaptarea pieţelor financiare la era digitală au fost principalele teme de discuţii ale reuniunii informale a miniştrilor de Finanţe din UE, la Berlin, în 11 şi 12 septembrie 2020.
Reuniunea din 11 septembrie 2020 a fost precedată de întâlnirea Eurogroup în format extins, care a avut pe agendă trecerea în revistă a dosarelor aferente Uniunii Bancare.
Sursa: Digi24
- Bolojan și nota de plată pentru România: cât rău poate suporta o țară?
Ilie Bolojan și-a construit imaginea politică în jurul ideii de disciplină, eficiență și ordine în finanțele statului. Dar pentru milioane de români, aceste cuvinte au ajuns să însemne altceva: taxe mai mari, venituri înghețate și o presiune tot mai mare asupra bugetului familiei. În locul unei perioade în care românilor să li se vorbească despre … - Parvenitul Simion, plânge de mila țăranilor purtând pantofi de 1.100 de euro, de la Brunello Cucinelli
Contrast izbitor între discursul politic și stilul de viață afișat: liderul AUR este acuzat de ipocrizie după ce a apărut prin piețe și comunități rurale purtând încălțăminte a unui brand exclusivist de lux. O nouă controversă zguduie imaginea de „om din popor” pe care George Simion încearcă să o construiască în fața electoratului. Jurnalistul și … - După trei ani de întârzieri, România deschide prima bucată de autostradă din 2026. Circulația începe pe lotul Zimbor–Poarta Sălajului de pe A3
Prima tăiere de panglică din anul 2026 pe șantierele de mare viteză din România are loc astăzi. Începând cu ora 16:00, șoferii vor putea circula pe noul tronson de 12,24 kilometri al Autostrăzii Transilvania (A3), cuprins între Zimbor și Poarta Sălajului. Odată cu deschiderea segmentului Zimbor – Poarta Sălajului, infrastructura rutieră a României bifează prima … - Nicușor Dan se întâlnește astăzi cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR. Ce vor discuta la Cotroceni
Președintele Nicușor Dan a convocat marți după-amiaza, la Palatul Cotroceni, liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru o nouă rundă de discuții privind Legea salarizării, unul dintre jaloanele-cheie din PNRR. Întâlnirea are loc pe fondul protestelor sindicale și al controverselor privind impactul noilor reguli asupra veniturilor bugetarilor, în timp ce Administrația Prezidențială susține că proiectul … - Apele Române: Ultimul reactor funcțional de la Cernavodă va fi oprit în 48 de ore. ‘Este inevitabil’
Unitatea 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă ar urma să fie oprită în următoarele 48 de ore, după ce nivelul Dunării a atins pragul critic prevăzut în procedurile de funcționare. Sorin Rîndașu, director pentru situații de urgență în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, spune că oprirea este „inevitabilă”, în condițiile în care debitul fluviului continuă să scadă, …




