PoliticăȘtirile 60m.RO
Au fost desemnaţi judecătorii din cadrul Biroului Electoral Central pentru alegerile parlamentare

În urma şedinţei care a avut loc, miercuri, la ora 15.00, la sediul ICCJ au fost desemnaţi judecătorii care vor face parte din Biroul Electoral Central la alegerile parlamentare.
Din BEC vor face parte judecătorii Ilie Mari, Secţia I civilă; Manole Diana, Secţia a II-a civilă; Marchidan Andreea, Secţia de contencios administrativ şi fiscal; Alexandrescu Anca Mădălina, Secţia penală şi Cobzariu Maricela, Secţia penală.
BEC pentru alegerile din 6 decembrie se va constitui în 11 septembrie.
- O firmă din holdingul Nordis a proiectat vila lui Sorin Grindeanu din Dumbrăvița, Timiș
Familia liderului PSD Sorin Grindeanu își construiește o casă în comuna Dumbrăvița, lipită practic de orașul Timișoara. Imobilul (fotografii cu stadiul la zi al construcției) a fost proiectat de firma Addicted Evolution SRL, care s-a numit până în 2022 Nordis Arhitectură și care are aceiași acționari ca Nordis Grup. Informația apare în documentele de urbanism eliberate de primărie pentru … - SUA anunță eliberarea a doi cetățeni ai R. Moldova, în cadrul unei operațiuni diplomatice
Inițiativele de pace promovate de președintele SUA, Donald Trump, încep să producă rezultate în Republica Moldova și în întreaga regiune, potrivit unui mesaj publicat de Ambasada SUA la Chișinău. Trimisul special al lui Trump pentru Belarus, John Coale, a anunțat că, în urma unei operațiuni coordonate la nivel diplomatic, au fost eliberați trei cetățeni polonezi și … - Bombă la Chișinău: Alexandru Balan, condamnat pentru trădare, grațiat de Maia Sandu ca să plece în Belarus. Acesta a fost schimbat, alături de o altă persoană, pe doi agenți SIS, capturați în Rusia
Doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate, aflați în captivitate în Rusia, au fost eliberați și sunt în drum spre casă, în urma unui schimb de persoane. Pentru a face posibilă operațiunea, președinta Maia Sandu l-a grațiat pe Alexandru Balan, condamnat pentru trădare, care a fost transferat în Belarus împreună cu o altă persoană. … - Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate în Parlamentul European
Parlamentarii europeni au decis marți ridicarea imunității europarlamentarei SOS Diana Șoșoacă, în urma unei cereri a Parchetului General din România, care o acuză de săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care propagandă legionară. Plenul Parlamentului European a votat marți cu o largă majoritate pentru ridicarea imunității europarlamentarei Diana Șoșoacă. Votul nu a fost unul electronic, ci … - Prima demisie din PSD după anunțul colaborării cu AUR
Senatoarea Victoria Stoiciu a anunțat marți că a decis să demisioneze din PSD. Decizia vine după anunțul PSD privind colaborarea cu AUR pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Bolojan. „Astăzi mi-am înaintat oficial demisia din Partidul Social Democrat. Decizia vine ca un pas firesc după ce ieri am refuzat să semnez moțiunea de …




