Ungaria îşi va înăspri regulile de trecere a frontierei de la 1 septembrie

Ungaria îşi va înăspri regulile de trecere a frontierei de la 1 septembrie, în condiţiile în care numărul de noi contaminări este în creştere în ţările vecine, a anunţat vineri premierul ungar Viktor Orban la radioul de stat, informează Reuters.
„Când va începe noul an şcolar, nu vom mai putea menţine sistemul de trecere a frontierei care a funcţionat în timpul verii”, a spus Orban.
Conform actualelor reglementări, persoanele care se întorc în Ungaria din ţări cu rate de infectare mai mare trebuie să intre în carantină pentru 14 zile, exceptând cazul când prezintă două teste negative pentru coronavirus.
Croaţia, o destinaţie de vacanţă populară printre unguri, se află pe „lista verde”, fără aplicarea de reguli speciale. Joi, în această ţară s-au înregistrat 255 de noi cazuri de contaminare, care au crescut numărul total de infectări la 7.329.
Viktor Orban nu a oferit detalii cu privire la noile restricţii.
Până vineri, Ungaria a raportat în total 5.046 de cazuri de coronavirus, dintre care 609 decese.
Naţionalistul Viktor Orban, aflat de peste un deceniu la putere în Ungaria, a mai spus că executivul pe care îl conduce va elabora până la mijlocul lunii viitoare un plan pe doi ani pentru redresarea economiei, după o scădere anuală mai gravă decât era de aşteptat a producţiei economice, de 13,6% în trimestrul doi.
Previziunile oficiale ale guvernului ungar continuă să estimeze la numai 3% contracţia economică pentru acest an. Cu toate acestea, ministrul ungar al finanţelor Minaly Varga a estimat luna trecută că economia ţării s-ar putea contracta cu circa 5%, dar aceasta a fost înainte de difuzarea datelor sumbre privind PIB-ul Ungariei din al doilea trimestru, notează Reuters.
Viktor Orban nu a făcut vineri noi estimări cu privire la perspectivele economice ale Ungariei.
Sursa: www.agerpres.ro
- Marius Lulea, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: un premier fără o meserie, birocrat de profesie
Circulă în spațiul public ideea că propunerea PNL pentru funcția de premier este Siegfried Mureșan, un personaj sinistru, a cărui carieră este legată strict de partidele politice, fără experiență în mediul privat, nici ca antreprenor, nici ca salariat, fără o meserie care să justifice abilitățile cognitive, profesionale, manageriale, economice și administrative necesare pentru a conduce … - Siegfried Mureșan, premierul lui Bolojan: omul nou al vechiului sistem în ambalaj european
Soluția de criză a fost scoasă din vitrina de Bruxelles. Și constă în acest tip special de personaj care apare întotdeauna exact când sistemul are nevoie de o față spălată. O față… Nu neapărat nouă. Nu neapărat curată. Doar suficient de europeană, suficient de tehnocrată, suficient de bruxelleză încât să poată fi vândută publicului drept … - VIDEO Incendiu puternic în portul Agigea. ISU a emis mesaj Ro-Alert
Un incendiu a izbucnit duminică dimineaţă, la un depozit de fier vechi din Portul Agigea. Locuitorii din zonă au fost avertizaţi prin mesaj RO-Alert cu privire la degajări mari de fum. ”Incendiu gunoi si fier vechi in port Agigea, Poarta 10. La ora 6:55 a fost transmis mesaj tip Ro-Alert pentru degajari de fum in … - Președintele Serbiei își anunță demisia și convoacă alegeri anticipate
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că va demisiona în câteva săptămâni şi a anunţat organizarea unor alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate, relatează Reuters. Demisia lui Vucic vine pe un fond de proteste în Serbia Anunţul lui Vučić a venit după un an şi jumătate de proteste anticorupţie, conduse de studenţi, care au cuprins întreaga … - Dezastru în zootehnie! Laptele importat ajunge mai ușor la procesare, cel din fermele mici se pierde. Deficit comercial: 700 de milioane de euro
România produce 4,4 milioane de tone de lapte, dar importă masiv lactate de un miliard de euro. Consiliul Concurenței explică de ce industria nu reușește să valorifice materia primă într-o analiză sectorială. România produce anual aproximativ 4,4 milioane de tone de lapte crud și ocupă locul 10 în Uniunea Europeană după volumul producției. Cu toate …




