Patru oameni au fost răniţi în urma unui atac cu grenadă în Arabia Saudită

Ministrul de externe francez a confirmat că patru persoane au fost rănite în urma exploziei cauzată de o grenadă aruncată în cimitirul din oraşul Jeddah, Arabia Saudită.

Jurnalistul Goerge Malbrunot, care lucrează pentru ziarul francez Le Figaro, a raportat că „o grenadă a fost aruncată” la ceremonia de astăzi, 11 noiembrie, Ziua Armistiţiului. Grenada ar fi fost aruncată peste zid, în timpul slujbei.

Surse diplomatice susţin că atacul a fost izolat, iar printre victime se află un cetăţean grec şi un gardian saudit.

Totodată, senatorul francez  Damien Regnard a scris pe Twitter: „Tot sprijinul meu pentru compatrioţii nostri din Arabia Saudită, Jeddah”.

Un oficial grec a declarat pentru Reuters că „a existat o explozie la cimitirul non-musulman, din Jeddah. Sunt patru persoane rănite”.

Într-o declaraţie, ministrul francez de externe a declarat pentru AFP: Ceremonia anuală de comemorare a sfârşitului primului război mondial la cimitirul non-musulman, din Jeddah, unde participau mai multe consulate generale, inclusiv francez, a fost ţinta unui atac cu explozibil, în această dimineaţă, care s-a soldat cu mai mulţi răniţi.

Franţa a fost vizată de mai multe atacuri în ultimele luni, din cauza caricaturilor cu profetul Mahomed.

Sursa: Mediafax

%d blogeri au apreciat: