Social

Ninsori puternice la munte, val de frig în toată țara

 Drumarii au intervenit duminică pe Transalpina, unde a nins, şi recomandă şoferilor să evite deplasarea în zonă dacă nu au autovehicule echipate de iarnă.

”Lapoviţă şi ninsoare pe DN 67C, Transalpina, zona montană. Evitaţi deplasarea dacă nu aveţi autovehicule echipate de iarnă! În zonă acţionează un echipaj de intervenţie din cadrul districtului Rânca şi un utilaj echipat cu lamă şi material antiderapant”, conform unui mesaj de pe pagina de Facebook a Direcţiei Generale de Drumuri şi Poduri Craiova.

De asemenea, lucrătorii de la DRDP Craiova le transmit şoferilor ca, dacă au probleme cauzate de aderenţă, să nu continue deplasarea, ci să aştepte să treacă utilajul cu material antiderapant şi să ceară ajutorul echipei de la drumuri.

În intervalul 18-09-2022 ora 10:00 – 18-09-2022 ora 16:00, în zonele de munte ale judeţelor Bacău, Suceava, Neamţ şi Vrancea este cod portocaliu de vreme rea.

La altitudini de peste 1600 m vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 90…110 km/h, iar la altitudini mai mari de 2000 m va ninge viscolit.

Potrivit meteorologilor, luni, vremea se va răci în toată țara, devenind deosebit de rece pentru această dată în vest, nord şi centru. Vântul va avea intensificări, mai susţinute în sud, est, centru și la munte, unde vor fi viteze în general de 55…75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80…100 km/h.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button