Carantina a adus o scădere cu 45% a cererii de benzină şi motorină în luna aprilie

Compania OMV Petrom a înregistrat în luna aprilie vânzări de benzină şi motorină cu 45% mai mici decât în luna similară a anului 2019, scăderea drastică a cererii fiind produsă de instituirea carantinei, a declarat, joi, directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, în cadrul unei conferinţe pe tema producţiei interne a economiei româneşti.
„În aprilie noi am avut o scădere de 45% a cererii pentru benzină şi motorină, deci a fost o scădere masivă faţă de anul anterior. Din mai, scăderea a fost de 25%, deci nu e nicio îndoială că schimbările au fost produse de carantină. Acum poţi vedea din nou maşinile pe străzi în Bucureşti şi în România, iar o dată cu ele a crescut din nou cererea de carburant. Nu avem încă cifrele vânzărilor pentru luna iunie. Când am redactat ultimele rezultate, credeam că trimestrul al doilea va fi mai slab decât primul, însă acesta e un pic mai bun, dar pentru industria petrolieră trimestrul al doilea va aduce rezultate foarte dure, având în vedere că s-au înregistrat simultan scăderea cererii şi scăderea preţului (petrolului, n.r.). Acestea fiind spuse, OMV Petrom este o companie puternică, noi ne-am plătit dividendele, am publicat propunerea de plată a dividendelor care a fost supusă votului în timpul celui de-al doilea trimestru şi în luna iunie vom plăti dividende. Acest lucru este important deoarece o parte din OMV Petrom e deţinută de statul român, şi ştim cât de important este Bugetul de Stat”, a afirmat Christina Verchere.
Directorul general al OMV Petrom a explicat că nu va putea exista o creştere semnificativă a capitalului pentru investiţii al companiei, după scăderea capitalului de investiţii operată recent.
„Putem spune că acum vedem o revenire a cererii. Am fost afectaţi de doi factori – scăderea masivă a cererii şi scăderea preţului petrolului, şi nu am experimentat niciodată până acum ambii factori petrecându-se simultan. A trebuit să ne micşorăm capitalul alocat investiţiilor cu 30%, de la 4,2 miliarde de lei la 3 miliarde de lei, iar costurile de operare le-am scăzut cu 320 de milioane de lei. E vorba de sume mari. Deşi Petrom este o companie mare, a trebuit să intervenim, pentru a controla cash-flow-ul companiei, din cauza scăderii cererii şi a scăderii preţului petrecute simultan. (…) Am putea vedea o majorare (a capitalului pentru investiţii, n.r.), dar nu vom mai reveni la cifra pe care credeam că o avem disponibilă la stabilirea bugetului, şi asta nu doar din cauza scăderii cererii, ci din cauza scăderii preţului petrolului. Deşi preţul petrolului şi-a mai revenit, a ajuns la 40 de dolari (barilul, n.r.), dar când am publicat pentru prima dată estimarea noastră pentru acest an, credeam că va fi 60 de dolari. Deci am putea face o ajustare a capitalului de investiţii, poate că situaţia nu e atât de rea precum credeam, dar totuşi preţul petrolului e un factor uriaş pentru noi”, a adăugat Christina Verchere, în cadrul conferinţei organizate de Ziarul Financiar.
Sursa: www.agerpres.ro
- Șoc și groază pentru regim: De la ieșirea lui Constantin Pîrvulescu la ieșirea judecătoarei Raluca Moroșanu
În 1979, Constantin Pîrvulescu a zguduit dictatura lui Ceaușescu printr-o ieșire publică pe care regimul o credea imposibilă. A spus în fața Congresului PCR ceea ce nimeni nu avea voie să rostească: că puterea e confiscată de un grup restrâns, corupt, interesat doar de propriile privilegii. A fost momentul care a spart, pentru prima dată, … - ”Mă sună Lia”, momentul care a produs un șoc la conferința Curții de Apel București
Curtea de Apel Bucureşti a organizat, joi, o conferinţă extraordinară de presă, în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder. Conferința a fost marcată de tensiuni între jurnaliști și șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie, dar și de două momente șoc: unul în care o judecătoare a transmis, la începutul conferinței, că lucrează într-o atmosferă toxică, confirmând cele prezentate … - Bătrâni găsiţi legaţi, înfometaţi şi ascunşi în subsoluri: Aproape 100 de vârstnici salvați dintr-un nou azil al groazei
Zeci de vârstnici au fost găsiţi în condiţii cutremurătoare, îngrămădiţi pe saltele murdare, unii legaţi de paturi, alţii ascunşi în subsoluri fără lumină şi căldură, în ceea ce ar fi trebuit să fie un cămin pentru bătrâni din Timiş. Autorităţile au descoperit 90 de persoane relocate ilegal şi ţinute în condiţii inumane, iar nouă dintre ele au … - Asociații ale judecătorilor și procurorilor se solidarizează cu magistrații care scot la iveală putregaiul din sistem
Trei asociaţii ale judecătorilor şi procurorilor din România îşi reafirmă solidaritatea cu magistraţii care „înţeleg să denunţe public toate situaţiile în care independenţa lor este pusă în pericol”. „Orice încercare de a reduce la tăcere vocile critice din magistratură, prin invocarea abuzivă a «rezervei», reprezintă un atac direct la adresa statului de drept. (…). A-i sancţiona pe aceşti magistraţi … - CTP: Nicușor, un postac pe Facebook! Atmosfera din Justiție seamănă cu ultimele clipe ale lui Nicolae Ceaușescu
Cristian Tudor Popescu reacționează la documentarul Recorder, spunând că atmosfera din Justiție seamănă cu ultimele clipe ale lui Nicolae Ceaușescu. Gazetarul acuză sistemul de monolit al Justiției și un președinte absent, redus la statutul de „postac pe FB”. „Până în clipa de față, documentarul Recorder a realizat ceva important: câțiva magistrați au crăpat tăcerea din Justiție, câteva mii de …