Marius Lulea (AUR): Aroganța politicienilor e mare. Lasconi și Ciolacu își bat joc de Diaspora românească
Elena Lasconi și Marcel Ciolacu continuă să manifeste dispreț față de milioanele de români din diaspora, confirmând din nou ruptura profundă dintre clasa politică și cetățeni. Lasconi, candidată USR, a afirmat într-un interviu că „cel mai simplu lucru este să-ți iei un bilet și să pleci în altă parte,” o declarație care a lăsat un gust amar printre românii plecați din țară. În opinia ei, cei care au plecat ar fi „trădători,” ignorând cu aroganță sacrificiile făcute de milioane de români care au fost nevoiți să plece pentru a scăpa de sclavia impusă de guvernele PSD și PNL.
În plus, Marcel Ciolacu nu s-a lăsat mai prejos, sugerând că cei 6 milioane de români din diaspora ar fi plecat pentru că nu și-ar fi găsit un loc de muncă în țară, insinuând astfel că aceștia nu ar avea calificările necesare. „Avem 6 milioane de români necalificați,” pare să fie mesajul său, de parcă vina ar aparține celor plecați, și nu guvernelor corupte care au distrus piața muncii și perspectivele de viață decentă în România.
Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, a reacționat ferm față de aceste declarații ofensatoare. „Românii din diaspora nu sunt trădători. Ei sunt cei care nu au acceptat să devină sclavii unui sistem corupt, dominat de PSD și PNL. Dacă au plecat, au făcut-o din cauza lipsei de oportunități și a disprețului manifestat de politicieni ca Ciolacu și Lasconi,” a spus Lulea. „Acești români au ales calea grea, departe de casă, nu pentru că ar fi ‘necalificați,’ ci pentru că au fost forțați să caute un viitor mai bun pentru ei și pentru familiile lor.”
Lulea a subliniat că aroganta clasei politice nu mai poate fi tolerată. „Este revoltător să vedem cum politicieni care nu au făcut nimic pentru țara asta îi privesc cu dispreț pe cei care au fost nevoiți să plece. Diaspora este inima României, iar politicienii care îi desconsideră trebuie să plătească pentru lipsa lor de respect,” a concluzionat acesta.
Declarațiile lui Lasconi și Ciolacu reflectă perfect cum clasa politică tradițională îi vede pe români: ca pe niște resurse de exploatat, și nu ca pe oameni liberi, demni, care își doresc un trai decent. Politicienii trebuie să fie trași la răspundere pentru aceste declarații, iar românii, atât cei din țară, cât și cei din diaspora, merită să fie respectați pentru alegerile lor și pentru eforturile pe care le fac în fiecare zi.