În timp ce scena politică fierbe, iar România este ținută captivă în incertitudinea formării unui nou guvern, liderul AUR, George Simion, pare să fi găsit momentul oportun pentru o pauză de relaxare. Și nu alături de oricine, ci chiar de inamicul său politic declarat: liderul UDMR, Kelemen Hunor. O imagine absurdă, în care cei doi împart acorduri de mandolină, lovește în plin temelia discursului „anti-sistem” și „naționalist” pe care AUR l-a vândut electoratului său. Totul se întâmplă în contextul în care formațiunea a anunțat ritos că refuză să voteze cabinetul Veștea, pozând într-o opoziție intransigentă.
Dacă politica românească ne-a obișnuit cu spectacole cinice, episodul recent ridică ipocrizia la un nou nivel. În fața camerelor de filmat, AUR și UDMR duc un război identitar zgomotos, mimând o incompatibilitate totală. În spatele ușilor închise, însă, armonia este deplină, iar liderii celor două formațiuni găsesc limbajul comun.
Naționalism de fațadă și prietenii de culise
Pentru simpatizanții AUR, care au fost hrăniți ani la rând cu o retorică dură la adresa UDMR, imaginea liderului lor care joacă pe acceași linie cu Kelemen Hunor este nu doar o dezamăgire, ci o trădare pe față. Acest moment de fraternizare relaxată demonstrează că „războiul” dintre cele două partide este, în mare măsură, un exercițiu de imagine, o simplă coregrafie electorală menită să polarizeze și să atragă voturi de la extreme.
În timp ce alegătorii sunt încurajați să se indigneze și să protesteze, liderii „naționaliști” și cei „autonomiști” împart zâmbete și pasiuni artistice comune, dovedind că, la vârful puterii, interesele și confortul personal primează în fața oricărei ideologii.
Cabinetul Veștea, blocat într-un joc politicianist
Constrastul dintre relaxarea a lui Giordano și criza guvernamentală este revoltător. AUR a anunțat că nu va susține cabinetul Veștea, invocând principii și o presupusă grijă față de cetățeni. Refuzul de a vota noul guvern ar trebui să denote o rigoare politică maximă.
În realitate, însă, acest refuz pare să fie doar o monedă de schimb într-o negociere obscură. Cum poți pretinde că iei decizii vitale pentru soarta țării, că te opui cu vehemență „sistemului” și noii formule guvernamentale, când tu, ca lider de partid, ești ocupat să zdrăngăni la mandolină cu liderii maghiari de la UDMR, aflați sub bagheta de la Budapesta.
George Simion și Kelemen Hunor au demonstrat că, indiferent de cât de tare strigă unii la alții la televizor, în culise, politica românească se cântă la aceeași mandolină. Iar nota de plată pentru acest spectacol absurd va fi achitată, ca de obicei, de cetățeni.
