Libertatea presei, între starea de spirit și starea de fapt

Distribuie acest articol!

“Eu nu sunt un duşman al libertăţii presei, dar am suspendat-o atunci când mi-a blocat drumul”, spunea Napoleon Bonaparte.

Nu este un secret că presa, prin specificul activităţii sale, reuşeşte să nemulţumească clasa politică şi guvernanţii. Cauza acestor nemulţumiri ar trebui căutată, în primul rând, la cei care au atribuţii în adoptarea legilor căci, ca o consecinţă a existenţei unui sistem legislativ defectuos, impredictibil şi interpretabil, insecuritatea socială capătă o dimensiune apocaliptică. 

Pentru orice Guvern de la un moment dat, presa reprezintă o ameninţare, dând în permanenţă semnalul de alarmă asupra inconsecvenţelor executivului generate fie de incompetenţă, fie de rea-credinţă, fie de corupţie. Societatea contemporană are nevoie de o reglementare legislativă în toate domeniile vieţii sale, iar legislativului îi revine revine acest rol. Cum se poate observa, de cele mai multe ori, organele legiuitoare nu ţin cont de nişte obligaţii etice în activitatea pe care o desfăşoară. În acest fel se ajunge la situaţii ca cele pe care Napoleon le amintea. Niciun om politic sau demnitar al statului nu se declară un adversar al libertăţii presei, dar atât timp cât constituie un obstacol în realizarea demersurilor şi intereselor sale, ia în calcul suprimarea sau suspendarea acesteia.

Adunarea Generală a ONU, a hotârât în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.10.1991, să stabilească data de 3 Mai ca fiind Ziua mondială a libertăţii presei, iar “Declaraţia de la Windhoek” (Africa de Sud), sublinia că “o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”

Organizația Reporteri fără frontiere, care evaluează  anual libertatea presei în fiecare țară, și-a publicat raportul cu privire la libertatea presei pentru anul 2021, cuprinzând evaluarea din 180 de ţări şi teritorii. România se află pe locul 48, iar locurile fruntașe din clasament sunt ocupate de mulţi ani la rând de ţările nordice, Norvegia, Finlanda şi Suedia.

Rolul presei din România a fost considerabil reconfigurat în ultimii ani şi, de aceea, pentru toată presa care se declară şi se consideră liberă în România a fost trasată o importantă sarcină, mai ales în vremuri de pandemie, aceea de a obişnui cetăţeanul să gândească, să înveţe să reflecteze asupra lucrurilor şi să nu îşi însuşească opiniile unor publicaţii care prin tradiţie şi prin faptul că ani de-a rândul şi-au câştigat renumele de “publicaţie naţională” au dovedit, de cele mai multe ori, că nu se bucură nici de profesionalismul, nici de etica şi nici de deontologia care le incumbă.

La mulţi ani tuturor celor care au înţeles rolul şi responsabilitatea unei prese libere, autonome şi profesioniste!

“Libertatea presei este pentru maşina de stat ceea ce este supapa de siguranţă pentru maşina cu aburi; căci prin ea orice nemulţumire îşi face drum îndată prin cuvinte, ba chiar, dacă nu are foarte mult material, se va epuiza în ele”, spunea Arthur Schopenhauer.

Să așteptăm cu interes funcţionarea ”supapei de siguranţă” pe baza unui “material” de bună calitate, dobândit în împrejurări care nu exced eticii şi moralei!

Ciprian Demeter


Distribuie acest articol!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: