Politică

Deca și Iohannis, groparii educației: Dezastru la testele PISA. România e pe penultimul loc în UE

Deca și Iohannis, groparii educației: Dezastru la testele PISA. România e pe penultimul loc în UE

La mai bine de 20 de ani de când am început să participăm, România bate pasul pe loc. Nivelul este același, adică foarte scăzut. În Uniunea Europeană, după noi este doar Bulgaria.

Nu reușim să depășim, ca țară, nivelul general de competență 2 care este considerat nivelul critic. Aproape jumătate dintre elevi nu înțeleg ce citesc.

Scorurile medii obținute de elevii din România în 2022 au fost similare cu cele înregistrate în 2018 la matematică, lectură și științe.

La matematică, scorurile medii din anul 2022 au fost mai scăzute față de cele din anii 2012 și 2015.

La lectură și științe, rezultatele din cadrul acestui ultim ciclu PISA au fost similare cu cele obținute la evaluările PISA precedente, începând cu anul 2012.

Astfel, performanța medie din ultimul deceniu, la aceste două domenii, poate fi descrisă drept stabilă.

România a obținut un scor total de 428 de puncte, care înseamnă un nivel 2. România demonstrează că e una dintre cele mai slab cotate țări din punct de vedere al educației.

Elevii români nu au competențe minime necesare. La testare au participat elevi de 15 ani, potrivit digi 24.

Reacția ministrului Educației

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că rezultatele României la PISA 2022 s-au menţinut la acelaşi nivel ca în 2018, menţionând că, spre deosebite de alte state, ţara noastră nu a înregistrat pierderi semnificative în performanţele elevilor.

„Ştim că rezultatele României la PISA 2022 s-au menţinut la aproximativ acelaşi nivel ca în anul 2018. De exemplu, la matematică, ponderea OCDE a elevilor aflaţi la nivelul 2 sau mai sus de competenţă a scăzut cu şapte puncte procentuale, de la 76% în 2018 la 69% în 2022,în timp ce rezultatele ţării noastre au rămas stabile. Spre deosebire de multe alte state, România nu a înregistrat pierderi semnificative în performanţele elevilor.

Asta după doi ani de pandemie, doi ani marcaţi de pauze în procesul educaţional clasic.

Aceasta demonstrează că avem un sistem de educaţie rezilient şi că ţara noastră a reuşit, prin ansamblul măsurilor luate, să limiteze efectele pandemiei”, a explicat Ligia Deca, citată de news.ro.

Ea a adăugat că meritul principal pentru acest lucru le revine profesorilor, elevilor şi părinţilor, care „în acea perioadă au depus toate eforturile necesare pentru ca elevii să-şi continue învăţarea”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button