Robert Negoiţă a depus plângere penală împotriva prefectului Capitalei, pentru abuz în serviciu

Robert Negoiţă a anunţat joi că a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva prefectului Capitalei Gheorghe Cojanu pentru abuz în serviciu. Candidatul Alianţei Pro Bucureşti 2020 la Primăria Sectorului 3 spune că prefectul Bucureştiului trebuie să răspundă de ce el a fost suspendat imediat ce a plecat din PSD, iar viceprimarul care a plecat de la PSD la ALDE a fost de abia suspendat zilele trecute. Negoiţă adaugă că Gheorghe Cojanu trebuie să explice şi ce legături are cu mafia retrocedărilor din Sectorul 3.
„Am venit la Parchetul General pentru că depun o plângere penală împotriva prefectului municipiului Bucureşti. Este o plângere penală de abuz în serviciu. Trebuie să răspundă în faţa procurorilor, să le explice de ce pe fix aceeaşi speţă, în fix aceeaşi instituţie, eu, care am plecat de la PSD, mă suspendă imediat, iar doamna viceprimar, care pleacă de la ALDE la PSD, e lăsată până acum. În sfârşit, au suspendat-o zilele trecute. De ce cu o întârziere de o lună aproximativ? Cred că e nevoie ca domnul prefect să răspundă la această întrebare – de ce aceste două unităţi de măsură. O altă întrebare la care ar trebui să răspundă este ce legătură are dumnealui cu mafia retrocedărilor în Sectorul 3, căreia îi face jocul şi îi urmăreşte interesele. De aceea m-au şi suspendat pe mine, de aceea mi-au şi închis biroul, să nu mai am acces la calculator să urmăresc procesele, să urmăresc înfăţişările, termenele şi toate cele”, a explicat Robert Negoiţă, într-un videoclip postat joi pe Facebook.
Întrebat dacă a încercat să ia direct legătura cu prefectul Capitalei, Robert Negoiţă a răspuns: „Nu, pentru eu nu sunt organ de anchetă şi cred că domnul prefect are de răspuns la aceste întrebări în faţa unui procuror. De ticăloşenie. Face politică. Un înalt funcţionar public nu trebuie să facă nici politică şi nici să facă jocurile unei structuri mafiote, aşa cum e mafia retrocedărilor ilegale, care a activat mai ales în Sectorul 3”
Sursa: News.ro
- Autodenunțul incompetenței: Ministrul Barbu constată „dezastrul” din farfuria românilor, de parcă ar fi analist, nu decident
De la pupitrul Ministerului Agriculturii, Florin Barbu a oferit recent o radiografie șocantă a economiei reale, contrazicând tot narativul guvernamental despre „tigrul Europei”. Într-un moment de sinceritate brutală, demnitarul a recunoscut că puterea de cumpărare a românilor s-a prăbușit, ducând la o scădere a consumului de alimente cu aproape 30%. Declarația nu este doar o … - Friedrich Merz dorește să facă din Bundeswehr cea mai puternică armată convențională din Europa: „Nu suntem la mila acestei lumi”
„Noi, în Europa, am pus capăt acum câteva săptămâni unei lungi vacanțe departe de istoria lumii”, a declarat cancelarul Friedrich Merz, citându-l pe filosoful german Peter Sloterdijk, pe care îl apreciază și președintele francez Emmanuel Macron. Un filosof care, reluând conceptul de „transfer de imperiu” care datează din Sfântul Imperiu Roman Germanic, a scris mult … - Karol Nawrocki vrea o Polonie nucleară: „ Atitudinea Rusiei față de Polonia este una agresivă”
Președintele polonez Karol Nawrocki a marcat duminică o intensificare semnificativă a discursului Varșoviei privind securitatea națională și a pledat deschis pentru ca Polonia să își dezvolte propriul potențial nuclear, atât civil, cât și militar. Președintele Poloniei este mare susținător al proiectului nuclear polonez Într-un interviu acordat duminică pentru Polsat News, Karol Nawrocki a declarat că … - FAMIGLIA CIOLACU: Cum a devenit nepotul Mihai milionar din „banii noștri”
În plină criză economică, există un singur sector care a înregistrat creșteri spectaculoase: averea familiei Ciolacu. În timp ce premierul Marcel Ciolacu le cerea românilor să strângă cureaua, nepotul său, Mihai Ciolacu, își deschidea larg buzunarele pentru a colecta milioane de euro din contracte cu statul și fonduri PNRR, o performanță antreprenorială „miraculoasă” pentru un … - NORDIS, schema piramidală imobiliară protejată de Sorin Grindeanu
În timp ce românii de rând se luptă cu ratele bancare dublate de recesiune, un grup select de „băieți deștepți” și-a construit averi colosale pe spatele naivității cumpărătorilor și a protecției politice la cel mai înalt nivel. Scandalul NORDIS nu este doar o fraudă imobiliară; este radiografia perfectă a modului în care mafia imobiliară a …




