Bonus de la agenții, pentru vacanțele pe 2021

După un an slab, cu urcușuri și coborâșuri, cu incertitudini uriașe și mii de anulări, agențiile de turism se luptă să supraviețuiască. Și, pentru că nu vor să-și dezamăgească, sub nicio formă, clienții care le-au fost aproape ani de zile, încearcă să pună la punct următorul sezon estival.
Paralela 45, spre exemplu, lansează la sfârșitul lunii octombrie, oferta de vacanță pentru vara 2021. Sunt puse la punct zboruri charter pentru Turcia, Grecia și Spania. Pachetele au reducere de până la 35%, includ asigurările medicale și storno, iar condițiile de plată sunt mult mai flexibile.
Pentru achitarea pachetelor de vacanță, turoperatorul a modificat termenele de plată astfel: avans de 10% la înscriere, 15% la data limită a pragului de Early Booking și 75% cu minimum 30 de zile înaintea plecării. Turiștii au la dispoziție mijloace de plată în până la 12 rate cu dobândă zero, prin intermediul băncilor partenere, și au posibilitatea rezervării online, fără să se deplaseze în agenții.
Paralela 45 anunță că oferta este disponibilă pentru rezervări, până la finalul anului, și celor care au primit un voucher în 2020, după anularea ori amânarea vacanței lor.
“Cei care au un astfel de voucher sunt așteptați până la finalul anului să rezerve o vacanță pentru vara următoare. E perioada cu cele mai mari reduceri oferite de partenerii noștri hotelieri, pot valorifica voucherul în condiții avantajoase. Știm deja că în toate destinațiile de vacanță se respectă reguli sanitare pentru siguranța turiștilor, iar pachetele noastre conțin și asigurările necesare călătoriilor din aceste vremuri“, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45
Pachetele de vacanță pe zboruri charter pentru vara 2021 includ asigurarea medicală și pe cea STORNO de călătorie, care acoperă pierderile financiare cauzate de anulare ori din cauza infectării cu virusul SARS-COV-2.
Programul pentru vara următoare cuprinde zboruri charter spre insule grecești, Antalya și Tenerife din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Târgu Mureș și Baia Mare, în perioada iunie – octombrie. Spre Antalya sunt programate două curse săptămânale din București și câte una din restul orașelor. Zborurile charter spre Heraklion/Creta, Chania/Creta, Zakynthos și Rodos sunt prevăzute din București și Cluj-Napoca. Spre Tenerife se va zbura de la București.
În Early Booking, un pachet de vacanță în Antalya, de șapte nopți, cu zbor charter și toate taxele incluse, costă de la 467 de euro/persoană, reducerea din perioada de Early Booking fiind de 35%. Pentru Heraklion/Creta, de la 349 de euro/persoană, pentru Chania/Creta, de la 369 de euro/persoană, reducerile pentru vacanțele în Creta, în Early Booking, fiind de 25%. Pentru Zakynthos, pachetul de vacanță de șapte nopți costă de la 429 de euro/persoană, iar pentru Rodos, de la 334 de euro/persoană. Vacanța în Tenerife costă de la 595 de euro/persoană.
Indiferent de condițiile de călătorie care vor fi în vara 2021, consultanții Paralela 45 vor sta la dispoziția turiștilor cu informații, tarife și facilități pentru efectuarea testelor sanitare pentru țările care vor solicita acest lucru.
- Fiica șoferului lui Marius Voineag, procurorul șef al DNA, a fost angajată la Curtea de Conturi deși nu are studii superioareAnamaria Constantin (28 ani), fiica șoferului lui Marius Voineag, procurorul șef al DNA, a fost angajată ca șefă de cabinet la Curtea de Conturi, deși nu are studii superioare. Fiica șoferului este acum șefă de cabinet a lui Călin Ion, care este consilier la Curtea de Conturi, dezvăluie Rise Project la data de 14 iulie …
- Marius Lulea (AUR): Din 2027 vom avea premier PSD! Ei cred că poporul rezistăMarius Lulea a tras un semnal de alarmă: „Din 2027, România va fi condusă oficial de PSD. Așa au stabilit în înțelegerile lor secrete. Ei chiar cred că poporul va rezista la nesfârșit sărăciei, batjocurii și minciunii.” Realitatea iese treptat la iveală. Așa-zisul guvern Bolojan-Grindeanu este doar o etapă de tranziție. În culise, puterea a …
- Accesul copiilor la rețelele sociale ar putea fi interzis. UE dă undă verde statelor membreComisia Europeană a anunțat luni că statele membre pot impune propriile interdicții naționale privind accesul minorilor la rețelele sociale, în baza unor noi orientări stabilite în cadrul Legii Serviciilor Digitale (Digital Services Act, DSA), scrie POLITICO. Executivul european a fost presat în ultimele luni să adopte măsuri concrete pentru protejarea copiilor în mediul online. Guvernele …
- PSD va crește veniturile în 2028. Și iar vom trăi ca proștii.Să nu ziceți că n-ați fost avertizați. Rețeta e veche, dar românii par să nu se plictisească niciodată de ea: înainte de alegeri, PSD se transformă în Moș Crăciun. Salarii mai mari, pensii indexate spectaculos, vouchere cu duiumul și promisiuni cât Casa Poporului. Toate pe hârtie, cu cerneală din bani tipăriți. După patru ani de …
- Ilie Bolojan, un fel de Ciucă pentru următorii doi aniA ieșit la iveală ceea ce toată lumea bănuiam: Ilie Bolojan nu e premier, dar joacă rolul principal într-o piesă scrisă de PSD. Se pare că există o anexă secretă la protocolul de guvernare, un apendice discret, dar plin de planuri mari pentru micii români. Conform acesteia, Bolojan va fi „tehnocratul de serviciu”, un fel …