Ministerul Finanțelor anunță o nouă ofertă de titluri de stat pentru populație

Românii pot subscrie începând de luni, 10 august 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani, anunță Ministerul Finanțelor.
Perioada de subscriere se va încheia pe data de 31 august 2020. Veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile.
Rata dobanzii este de 3,5% – 1 an, 4% – 2 ani, 4,25% – 3 ani, 4,75% – 5 ani, fără plafon individual de subscriere.
Titlurile de stat pot fi cumpărate de la unitățile Trezoreriei Statului în perioada 10-31 august 2020 și de la unitățile C.N. Poșta Română în perioada 10-28 august în mediul urban și în perioada 10-27 august în mediul rural.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
Sursa: www.digi24.ro
- Sorana Cîrstea o învinge pe Aryna Sabalenka, lidera WTA, la Roma
Sorana Cîrstea a câștigat sâmbătă un meci spectaculos la Roma împotriva liderului mondial Aryna Sabalenka și s-a calificat în optimile turneului după o revenire în trei seturi. Jucătoare română, Sorana Cîrstea, a reușit o victorie extraordinară sâmbătă la Mastersul de la Roma, după ce a eliminat-o pe liderul mondial, Aryna Sabalenka, în turul al treilea … - România are nevoie de o lege a agenților străini: ONG-uri precum Declic și Bankwatch subminează economia națională
România trăiește de ani de zile sub dictatura ONG-urilor finanțate din exterior, care se ascund sub eticheta „activism civic” și „protecția mediului”. În realitate, organizații precum Declic și Bankwatch acționează ca agenți ai unor puteri străine, blocând proiecte strategice pentru economie și transformând România într-un stat captiv, dependent de importuri și vulnerabil energetic. Spre exemplu, … - Ambasador italian, arestat după ce ar fi acordat ilegal vize Schengen cetățenilor ruși
Un amplu scandal de corupție zguduie diplomația italiană după ce fostul ambasador al Italiei în Uzbekistan, Piergabriele Papadia de Bottini di Sant’Agnese, a fost arestat de autoritățile italiene într-un dosar privind eliberarea ilegală de vize pentru cetățeni ruși, contra unor sume uriașe de bani, scriu jurnaliștii La Repubblica. Diplomatul în vârstă de 56 de ani … - Marian Vanghelie și fratele său, trimiși în judecată în dosarul Economat 2 cu prejudiciu de aproape 50 de milioane de euro
După mai bine de 4 ani de anchetă, procurorii DNA au finalizat dosarul Economat 2 în care Marian Vanghelie, fratele său, alte 18 persoane și 11 firme sunt acuzate de un prejudiciu de aproape 50 de milioane de euro, potrivit portalului Tribunalului București. Vanghelie este acuzat că, în perioada 2018-2020, pe când era consilier la Sectorul 5, … - Daniel Băluță acuză o „mașină uriașă de propagandă” care „pompează ură” și spune că vocile critice la adresa PNL și USR sunt „puse în shadow ban”
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, preşedinte al PSD Bucureşti, acuză existenţa unei „maşini uriaşe de propagandă” care „pompează ură” împotriva celor care se referă în mod negativ la PNL sau USR, transmite Agerpres. Potrivit acestuia, cei care nu susţin guvernul interimar, intră în „shadow ban” pe reţelele sociale, având vizibilitate restricţionată. „O maşină uriaşă de …




