Semnificații istorice pentru ziua de 16 iulie. Americanii testau prima bombă atomică

1809: Bolivia îşi declara independenţa faţă de Spania, prima ţară din America Latină care făcea acest pas
1911: Se năştea actriţa americană Ginger Rogers, partenera lui Fred Astaire în mai multe filme (d. 1995)
1921: La Bucureşti, era organizat cel dintâi congres al medicilor din România, prezidat de profesorul Ioan Cantacuzino
1926: Revista National Geographic publica prima fotografie color subacvatică
1945: Americanii testau prima bombă atomică
1950: Uruguay câştiga Cupa Mondială de Fotbal, învingând Brazilia cu 2-1, în faţa a 200.000 de suporteri adunaţi în tribunele stadionului Maracana
1958: Se năştea dansatorul Michael Flatley
1961: La Sofia, atleta Iolanda Balaş stabilea al 14-lea şi ultimul său record mondial la săritura în înălțime, un metru şi 91 de centrimetri
1965: Franţa şi Italia inaugurau tunelul de sub masivul Mont Blanc
1967: Se năştea actorul american Will Ferrell
1969: NASA lansa misiunea Apollo 11, trimiţând pe Lună prima misiune cu echipaj uman
1979: Saddam Hussein prelua puterea în Irak, ţară pe care avea să o conducă dictatorial până la îndepărtarea forţată, fiind ulterior executat
1980: Republicanii americani îl nominalizau pe Ronald Reagan pentru cursa prezidenţială
1987: Se năştea fotbalistul belgian Mousa Dembele
1988: Se năştea fotbalistul spaniol Sergio Busquets
1989: Se năştea cântăreţul american Carlito Olivero, al cărui talent a fost descoperit în emisiunea X Factor
1990: Ucraina îşi declara independenţa faţă de URSS
1990: Un cutremur cu magnitudine 7,7 ucidea peste 700 de persoane în Filipine
1990: Se năştea cântăreţul nigerian Wizkid
1992: Consiliului Național al Audiovizualului îşi începea activitatea la Bucureşti
1999: Avocatul american John F. Kennedy Junior şi soţia acestuia mureau în prăbușirea avionului lor în Oceanul Atlantic
2000: Se producea ultima eclipsă de Lună a secolului trecut
2001: „Jurassic Park III”, cu Sam Neill and William H Macy în distribuţie, avea premiera în SUA
2005: Înceta din viaţă astronomul Harald Alexandrescu (n. 1945)
2005: Era publicat „Harry Potter and the Half-Blood Prince”, al 6-lea volum din seria scrisă de J. K. Rowling, primele 9 milioane de exemplare vânzându-se în doar 24 de ore
2012: Filmul „The Dark Knight Rises”, în regia lui Christopher Nolan, cu Christian Bale şi Anne Hathaway în rolurile principale, avea premiera la New York
2013: 27 de copii mureau în India din cauză că alimentele primite la masa de prânz fuseseră contaminate cu un insecticid
2014: Bashar al-Assad depunea jurământul pentru un al treilea mandat de preşedinte al Siriei
2014: O instanță din Haga stabilea că statul olandez este răspunzător pentru moartea a peste 300 de musulmani din Bosnia, în 1995
2015: NASA prezenta primele fotografii ale planetei pitice Pluto, realizate de sonda New Horizons
2016: Aflat în cursa pentru prezidenţialele din SUA, republicanul Donald Trump anunţat că Mike Pence, guvernator al statului Indiana, este alegerea sa pentru postul de vicepreşedinte
2017: Elveţianul Roger Federer câştiga finala turneului de la Wimbledon, învingându-l pe croatul Marin Cilic
2017: În oraşul american San Francisco, 2.405 de voluntari formau o floare „umană” de Cartea Recordurilor
2017: BBC anunţa că actriţa Jodie Whittaker va fi prima femeie care preia rolul principal în serialul „Doctor Who”
2019: Fost ministru german al Apărării, Ursula von der Leyen era aleasă în funcția de președinte al Comisiei Europene, succedându-l pe luxemburghezul Jean-Claude Juncker
Sursa: www.europafm.ro
- Banii pentru reducerea abandonului școlar se pierd, iar copiii din rural rămân fără șanseÎn timp ce Ministerul Educației riscă să piardă 200 de milioane de euro din PNRR pentru reducerea abandonului școlar, multe școli din România nu știu cum să folosească fondurile, iar altele le risipesc pe contracte controversate. În județul Călărași, unde rata abandonului școlar este printre cele mai mari din țară, o parte din bani au …
- Europa reduce TVA-ul pentru a sprijini populația, România îl crește la 21%: măsura care lovește în puterea de cumpărare a românilorÎn timp ce țări europene aflate în dificultate economică, precum Suedia și Franța, iau în calcul reducerea TVA-ului la alimente pentru a sprijini cetățenii în fața scumpirilor, România a ales direcția opusă. În loc să ajute gospodăriile tot mai afectate de inflație, autoritățile de la București au decis să majoreze TVA-ul la 21%, împovărând și …
- Pensiile magistraților explodează: 87% din bani vin din taxele românilor, pensia medie a ajuns la 24.500 lei/lunăÎn 2024, pensiile de serviciu ale magistraților civili au ajuns la un nivel record, cu o pensie medie brută de 24.500 lei lunar. Statul a cheltuit peste 1,6 miliarde lei pentru aceste pensii, dintre care aproape 90% au fost acoperite din taxele și impozitele românilor, în timp ce contribuțiile efective ale beneficiarilor reprezintă doar 12,6%. …
- Nicușor Dan: „Vom fi într-o oarecare suferință în 2026”Președintele Nicușor Dan a declarat că și anul viitor va fi greu, iar abia la finele lui 2026 lucrurile vor intra pe un făgaș normal. Mediul economic și populația vor avea probleme și anul viitor, dar președintele se arată optimist. „Chiar dacă anumite lucruri s-au făcut în viteză, chiar dacă anumite lucruri se puteau face …
- Partidul S.O.S. pe cale de dispariție: după desființarea grupului de senatori, acum și grupul parlamentar se confruntă cu plecăriCriza din partidul S.O.S. România, condus de Diana Șoșoacă, se adâncește. După ce grupul de senatori a fost desființat în iunie, acum și grupul parlamentar din Camera Deputaților începe să piardă membri. Deputata Andra Claudia Constantinescu a anunțat că părăsește formațiunea, urmând să își continue activitatea ca deputat neafiliat. Partidul S.O.S. România, condus de Diana …