Alertă de securitate: O dronă s-a prăbușit în Insula Mare a Brăilei!

Fragmente ale unui obiect, posibil dronă, au fost descoperite marți dimineață, 29 septembrie, pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni, județul Brăila. Ministerul Apărării Naționale anunță că o echipă specializată va cerceta zona și resturile identificate.
Potrivit MApN, incidentul a fost semnalat autorităților în cursul nopții printr-un apel la 112.
Un cetățean a anunțat că a observat căderea unui obiect, urmată de izbucnirea unui incendiu. Focul s-a stins, iar incidentul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale.
Perimetrul a fost securizat de MAI și SRI
La locul indicat au ajuns echipe ale Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații, care au securizat perimetrul.
„Echipe ale Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații au ajuns la fața locului și au securizat perimetrul, urmând ca acestea să cerceteze fragmentele identificate”, precizează Ministerul Apărării.
O echipă specializată a MApN urmează să se deplaseze în Insula Mare a Brăilei pentru cercetarea zonei și stabilirea naturii obiectului.
La acest moment, autoritățile vorbesc despre un obiect „posibil dronă”, fără a confirma proveniența sau tipul acestuia.
Radarele MApN nu au detectat o pătrundere în spațiul aerian
Ministerul Apărării subliniază că sistemele radar nu au semnalat, în cursul nopții, nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian al României.
„Precizăm faptul că sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale nu au raportat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian național în cursul nopții trecute”, transmite MApN.
Autoritățile urmează astfel să stabilească inclusiv în ce condiții au ajuns fragmentele pe terenul agricol și dacă obiectul descoperit are legătură cu activitatea aeriană din apropierea frontierei cu Ucraina.
Alertă aeriană în Tulcea în aceeași noapte
Descoperirea din județul Brăila are loc după o noapte în care autoritățile au instituit măsuri de alertare și în nordul județului Tulcea.
În noaptea de 28 spre 29 septembrie, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat o țintă aeriană care evolua la nord de Isaccea, în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina.
Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă pentru Poliție Aeriană Întărită, au decolat pentru monitorizarea situației.
La ora 01.51, populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată printr-un mesaj RO-Alert. Alerta aeriană a încetat la ora 02.10.
În cazul incidentului de la Tulcea, MApN a precizat, de asemenea, că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național.
Nu este stabilit în acest moment dacă există vreo legătură între ținta observată de radare în zona Isaccea și fragmentele găsite ulterior în Insula Mare a Brăilei.
Ministerul Apărării precizează că situația este în dinamică și că va comunica noi informații pe măsură ce cercetările vor avansa.