Social

VIDEO: Cum arată primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani

Primul tren electric inter-regional din setul de 37 produse de Alstom şi primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani a finalizat testele statice la fabrica din Katowice din Polonia şi a fost pregătit pentru livrarea în ţară în cursul săptămânii viitoare, informează Agerpres.

De altfel, este şi primul tren cumpărat după trecerea a 40 de ani de la achiziţia de către România a ultimului tren electric. Modelul Coradia Stream va fi primul tren furnizat de Alstom pentru transportul feroviar de pasageri din România.

content-image

„Primul tren electric RE-IR, din cadrul contractului semnat de ARF cu Alstom în 2022 pentru achiziţionarea a 37 de trenuri electrice destinate serviciilor de transport feroviar de călători de mediu şi lung parcurs, a finalizat testele statice la fabrica din Katowice şi toate unităţile au fost asamblate în trenul pregătit pentru livrarea către România săptămâna viitoare”, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Ştefan Roşeanu.

El a precizat că în aceste zile se finalizează şi colantarea exterioară, pentru a putea începe pregătirea finală în vederea expedierii din fabrică.

content-image

Noile trenuri Alstom Coradia, în cifre:

Viteza: 160 km/oră

6 vagoane

Lungime: 121,2 m

Alimentare 25kV 50 Hz

Conform norme STI

10 uși duble, pe fiecare parte a ramei

351 locuri, clasa 1 și clasa a 2-a

4 toalete (dintre care una pentru persoane cu mobilitate redusă)

Zonă bar bistro care va fi echipată de operatori

Zonă pentru bagaje grele în fiecare vagon

Zonă pentru transportul bicicletelor

content-image

Conexiune între Capitală și principalele centre urbane

„Trenul ajunge la Bucureşti la începutul lunii decembrie şi va fi verificat în vederea livrării şi, ulterior, autorizării, în vederea punerii în circulaţie cu călători. Pentru verificări, se vor aloca trase (parcursuri) pe reţeaua publică, pentru că trebuie să parcurgă 10.000 de kilometri”, a adăugat Roşeanu.

Cele 37 de rame electrice inter-regionale (RE-IR) sunt produse de Alstom Ferroviaria SpA la fabrica de la Katowice (Polonia) şi vor conecta capitala cu principalele centre urbane ale ţării. De asemenea, vor facilita şi conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

content-image

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara, Bucureşti Nord – Braşov – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Galaţi, Bucureşti-Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroşani – Simeria, Bucureşti Nord – Craiova – Timişoara – Arad, Cluj – Timişoara, Cluj – Suceava – Iaşi.

Valoarea totală estimată a contractului este de aproximativ 270 de milioane de euro.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button