Internațional

Polonia intenţionează să majoreze de două ori salariul minim în 2024, pentru a compensa inflaţia

Polonia intenţionează să majoreze de două ori salariul minim în 2024, pentru a ajuta oamenii să facă faţă unei inflaţii ridicate, a declarat ministrul Familiei şi Politicii Sociale, Marlena Malag, în timp ce partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) se pregăteşte pentru alegeri parlamentare mai târziu în acest an, transmite Reuters.

Costul vieţii a crescut semnificativ în ultimele luni, inflaţia atingând în februarie cel mai ridicat nivel din mai bine de un sfert de secol, 18,4% în termeni anuali. În aprilie, inflaţia a fost de 14,7%.

”Salariu minim va fi anul viitor de peste 4.200 de zloţi (1.015 dolari)”, a declarat Malag, citat de agenţia de presă controlată de stat PAP.

Ea a spus că, la fel ca în 2023, anul viitor salariul minim va fi majorat în două trepte – de la 1 ianuarie şi 1 iulie.

Salariul minim a fost ridicat la 3.490 de zloţi în ianuarie 2023 şi va fi majorat la 3.600 de zloţi din iulie. Data alegerilor nu a fost încă stabilită, dar este programată să aibă loc în octombrie sau noiembrie.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button