SUA acuză Brazilia că ține partea Rusiei în războiul din Ucraina: „Se face ecoul propagandei ruse şi chineze”
Casa Albă a criticat puternic Brazilia, după ce preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a acuzat în weekend Statele Unite că prelungesc războiul din Ucraina, după o călătorie în Emiratele Arabe Unite şi China. În schimb, Rusia a lăudat intervenția președintelui brazilian.
„În acest caz specific, Brazilia se face ecoul propagandei ruse şi chineze fără a ţine cont de fapte”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, organism direct ataşat preşedintelui american, potrivit AFP, preluată de Agerpres. În China, Lula da Silva, care s-a întâlnit cu președintele Xi Jinping, a acuzat Washingtonul că „încurajează războiul” din Ucraina, acuzaţii reînnoite duminică într-o conferinţă de presă la Abu Dhabi.
„Europa şi SUA continuă să contribuie la continuarea războiului. În condiţiile în care ei trebuie să ia loc în jurul mesei şi să spună: «Ajunge»”, a mai afirmat Lula da Silva în capitala Emiratelor Arabe Unite. Aceste critici se fac ecoul celor formulate de Moscova şi Beijing, care dau vina pe ţările occidentale pentru războiul care a început în februarie 2022 cu invazia rusă a Ucrainei. Spre deosebire de mai multe puteri occidentale, Brazilia nu a impus niciodată sancţiuni financiare Rusiei şi nici nu a acceptat să furnizeze muniţie Kievului şi încearcă să se poziţioneze, ca şi China, drept mediator.
„Le suntem recunoscători prietenilor noştri brazilieni pentru înţelegerea excelentă a genezei acestei situaţii” din Ucraina, a reacţionat luni ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, înainte de întâlnirea sa programată cu preşedintele Lula da Silva la Brasilia. „Bineînţeles că dorim să se încheie războiul”, a insistat John Kirby.
„S-ar putea întâmpla chiar acum, astăzi, dacă Putin încetează să atace Ucraina şi îşi retrage trupele”, a subliniat el. „Recentele comentarii ale Braziliei potrivit cărora Ucraina ar trebui să ia în considerare cedarea oficială a Peninsulei Crimeea ca o concesie pentru pace sunt pur şi simplu neavenite”, a continuat purtătorul de cuvânt.