Internațional

Proteste masive în centrul Parisului din cauza scumpirilor și lipsei carburanților

Mii de persoane protestează în centrul oraşului Paris faţă de erodarea nivelului de trai în Franţa, existând unele incidente violente, pe fondul acţiunilor greviste ca reacţie la politicile Administraţiei Emmanuel Macron, anunță Mediafax.

Protestele sunt organizate de sindicatele Confederaţia Generală a Muncii (CGT), Forţa Muncitorească (FO), Federaţia Sindicală Unitară (FSU) şi Solidari.

Manifestanţii cer majorări salariale, pentru atenuarea efectelor inflaţiei, şi denunţă acţiunile Guvernului Elisabeth Borne de rechiziţionare a anumitor rafinării şi depozite ale grupului TotalEnergies, în efortul de a relua parţial furnizările de carburanţi, în contextul continuării grevei.

Grupuri de manifestanţi au atacat sedii de magazine şi au incendiat obiecte, în cursul protestelor din centrul Parisului.

Potrivit Poliţiei, printre manifestanţi au fost identificaţi aproximativ 200 de indivizi cu cagule care comit violenţe, informează postul BFMTV.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button