Germania caută să se salveze prin naționalizări
Germania a ajuns la un acord provizoriu cu Uniper şi firma sa mamă – Fortum – privind naţionalizarea celui mai mare importator de gaze al ţării, a anunţat marţi Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters, scrie Agerpres.
Guvernul de la Berlin intenţiona să anunţe acordul săptămâna aceasta deşi contractele încă nu au fost semnate, susţin sursele.
Ministerul german al Economiei a precizat că nu comentează informaţiile, precizând că discuţiile sunt în derulare. „Când acestea vor fi finalizate, vă vom informa”, a declarat un purtător de cuvânt.
Nici oficialii firmei finlandeze Fortum nu au comentat, iar cei ai Uniper nu au fost disponibili imediat pentru declaraţii.
Săptămâna trecută, Uniper anunţa că executivul german ar putea prelua o participaţie majoritară în companie din cauza problemelor financiare, ceea ce deschidea calea spre adoptarea unei decizii istorice – naţionalizarea completă a firmei.
Uniper a înregistrat pierderi de 12,3 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an şi a trebuit să fie salvată de stat, după ce reducerea livrărilor de gaze de către Gazprom a forţat compania germană să cumpere gazele de care avea nevoie la preţuri mai mari.