Cine sunt adevărații extremiștii: Agresorul lui George Simion și legăturile cu mobilizarea USR anti AUR la Iași
Co-președintele George Simion, un adevărat patriot care luptă neobosit pentru interesul național, a fost atacat pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor, la Iași, cu cerneală. Presa aservită a susținut că este vorba de o înscenare, însă, nu a mai ieșit cu nicio dezmințire când toate informațiile arătau contrariul. Atacatorul lui Simion este un „un tânăr frumos și liber”, angajat la o multinațională în domeniul IT și posibil simpatizant USR. Așadar, cine sunt adevărații extremiștii: patrioții, care au sărbătorit civilizat Mica Unire, sau tefeliștii, care au agresat reprezentatul unui partid naționalist doar pentru că nu este pe placul lor?
Potrivit Bună Ziua Iași, numele atacatorului este Lucian-Daniel Harabagiu, are 32 de ani și este IT-ist în cadrul unei firme cu patronat german din Iași. Harabagiu și soția sa au fost reținuți, pe numele acestuia deschizându-se un dosar penal.
„Bărbatul bănuit că ar fi aruncat cu substanță lichidă de culoare albastră asupra altei persoane a fost condus la sediul poliției pentru verificări, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt și luării măsurilor legale ce se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Iași, sursei citate.
R3media scrie că, potrivit unor surse care doresc să-și păstreze anonimatul, Harabagiu este băcăuan. După incident, Harabagiu și-a dezafectat atât contul de Linkedin cât și pe cel de Facebook.
Înainte de evenimentele de la Iași, Bulai îndemna la violență
Nu este cert ce fel de afilieri sau simpatice politice are Lucian Harabagiu, însă putem constata că în ziua dinaintea incidentului, deputatul USR Iulian Bulai îndemna susținătorii săi „să vă indignați și să aruncați cu ouă” în oamenii politici care vor dansa Hora Unirii la Iași și la Focșani.
„Pe 24 ianuarie o să vedeți tot felul de parlamentari, prefecți și primari care o să danseze în horă la Iași și la Focșani. Au trecut 163 de ani de la Mică Unire și tot nu avem Moldova conectată prin autostradă cu Muntenia și Transilvania.
Aveți două opțiuni:
– să vă indignați și să aruncați cu ouă în ei – Moldova nu are nicio autostradă, niciun spital nou, nicio universitate de top internațional.
– să le spuneți să meargă săptămânal la CNAIR, la CNI și la Ministerul Transporturilor și să facă presiune pentru marile proiecte ale Moldovei. TOȚI – de la toate partidele!
Personal recomand a doua variantă. Indignarea e bună, dar fără violență. Acțiunea este și mai bună!”, a scris Bulai, deputat de Neamț.
Tot în aceeași zi, Bulai incitase susținătorii USR din Moldova, speriindu-i că în Moldova vine un „ partid neolegionar și extremist. Vânzând iluzii despre cum le-ar fi mai bine românilor: cu apropiere față de valorile lui Putin și luând lumină de la Moscova”.
De altfel, în ziua atacului asupra lui George Simion, a avut loc în Iași un protest împotriva prezenței AUR în oraș, organizat de ONG-urile „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, „Împreună pentru A8” și „Reset”. R3media scrie că:
„Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” este un ONG fondat și finanțat cu sprijinul unei fundații germane (iarăși nemții?), pe nume „Friedrich Naumann”. Această fundație este afiliată formațiunii germane „Free Democratic Party”. Acest partid este membru al Renew Europe, grupul politic european al cărui lider a fost Dacian Cioloș, liderul…USR!
Despre grupul „Reset Iași” nu știm decât că a fost creat pentru a lupta împotriva OUG 13, pe vremea guvernului PSD-ALDE. Deși pe pagina ONG-ului se afirmă credința în transparență, „Reset Iași” nu oferă nicio informație publică despre fondatorii și membrii acestei organizații. Ambele organizații par să fie din constelația „Rezist”, formată din susținători ai USR”.
Potrivit aceleiași surse, în județul Bacău au existat, la alegerile din 2020, doi candidați din partea USR cu nume identic cu al agresorului: Harabagiu Gigi-Ciprian (Consiliul Local Buhoci) și Harabagiu Delia-Elena (Consiliul Local Oituz). Toate indiciile îl arată pe agresorul lui George Simion drept parte din categoria „tineri frumoși și liberi”, care protestau împotriva PSD în 2017 și care erau considerați de mass-media drept „generația care va schimba România”.
Sursa foto: Știrile ProTv
Toti parerologii ar trebui sa iasa sa spuna public „mea culpa”.
Cei care au sarit sa-l acuze pe Simion de ‘regie ieftina’ au pornit, constient sau nu, de la premiza ca Simion si echipa lui sunt irationali. Fiindca trebuie sa fii irational sa-ti inscenezi asa ceva! De ce? Fiindca munciuna are picioare scurte, si se afla imediat ca autorul ultrajului era parte din AUR sau colaborator AUR.
De atlfel, parerologii gen Tatoiu, Curea, Botin, De Mezzo etc, n-au adus nicio dovada ca sa-si sustina parerea. De mercenari e plina presa, si lumea a ajuns sa-i cunoasca bine. De data asta nu mai tine smecheria cu „Hai sa-l votam pe Iliescu, fiindca Vadim e periculos.”