Politică

Viktor Orban: Ungaria NU acceptă fondurile europene de redresare dacă sunt condiționate de abrogarea legii anti-LGBT

Ungaria nu este dispusă să accepte bani din fondul de reconstrucţie post-pandemie al Uniunii Europene dacă aceştia sunt condiţionaţi de abrogarea de către Budapesta a legii care restricţionează informaţiile despre homosexualitate, a declarat premierul ungar Viktor Orban.

El a publicat o decizie în acest sens în gazeta oficială naţională, vineri seara târziu. Ungaria a adoptat recent un proiect de lege care restricţionează accesul tinerilor la reprezentări ale altor obiceiuri sexuale decât heterosexualitatea şi la referiri la alte identităţi de gen decât cea atribuită la naştere. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a declanşat proceduri de infringement împotriva Ungariei, acuzând guvernul de încălcarea drepturilor persoanelor lesbiene, gay, bisexuale sau transsexuale (LGBT).

De asemenea, Comisia Europeană se află în curs de aprobare a planurilor ţărilor membre de a cheltui ajutoarele pentru reconstrucţie plătite pentru a ajuta economiile să se redreseze în urma pandemiei. Cu toate acestea, potrivit decretului Ungariei, Comisia întârzie aprobarea planului de reconstrucţie al ţării „din cauza respingerii politice a legislaţiei naţionale privind protecţia copiilor”.

Ungaria va accepta doar un acord în care „Comisia Europeană nu impune Ungariei o condiţie care nu se aplică altor state membre”, se arată în decret, potrivit DPA. Legea ungară a fost criticată pe scară largă pentru că restricţionează accesul tinerilor la informaţii despre moduri de viaţă non-heterosexuale.

Orban intenţionează, de asemenea, să organizeze un referendum privind controversata lege. Comisia Europeană nu a aprobat încă planurile de cheltuieli ale Ungariei. Cu toate acestea, există şi alte ţări care aşteaptă încă aprobarea. Comisia Europeană nu a legat aprobarea planurilor de legea Ungariei.

Bruxelles-ul a aprobat planurile mai multor ţări pentru a obţine fonduri prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, componenta principală a programului de relansare NextGenerationEU. Conform calculelor actuale, Ungaria ar urma să primească aproximativ 7,2 miliarde de euro.

Legislaţia este controversată şi în Ungaria, unde mii de cetăţeni au ieşit să demonstreze pentru drepturile persoanelor LGBT la marşul anual Budapest Pride, organizat sâmbătă la Budapesta, potrivit mass-media locale.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button