Cum se descurcă Andreea Balan cu fetițele ei?
Andreea Balan după despărțirea de George Burcea a rămas o mamă singură. Aceasta își organizează timpul în funcție de programul fetițelor.
Indiferent de activitățile numeroase pe care le are Andreea Balan, mereu își organizează timpul încât să petreacă restul zilei cu fetițele sale. Aceasta a povestit cum decurge o zi normală din viața lor.
„Nu îmi este ușor, este greu să fiu mamă singură și eu să fiu cea care are grijă de ele, de casă, de tot… dar pot! Programul meu se închide la cinci jumate. Tot ceea ce trebuie să rezolv trebuie să fac în timpul zilei, pentru că apoi o iau pe Ella de la grădiniță. Din momentul acela sunt a lor: mergem în parc, la mall, mare, munte, parc’, spunea Andreea Bălan.
„Mă ajută mama. Mama s-a mutat la mine și este tot timpul. Ea se ocupă să le facă ciorbică, să le facă meniul, să mănânce bine și sănătos. Apoi o avem pe Flori, prima bonă, de când s-a născut Ella, care vine de la 08:00 la 15:00 și avem apoi o prietenă bună, Eli, care vine de la 15:00 la 19:00, iar de la 19:00 sunt eu cu mama. (…) Weekendurile împreună, bineînțeles. Astă-vară am încercat [să meargă] la munte, la mare. Am făcut tot felul de activități ca să-și trăiască copilăria din plin’, a mărturisit artista, în urmă cu ceva timp.
Sursă text: viva.ro
Sursă foto: cancan.ro