UN IEPURE. Pentru împrumuturile gigantice făcute, Cîțu a fost pus de stăpâni premier

Președintele României l-a nominalizat pe Florin Cîțu ca și viitor premier al României.
Fostul ministru de finanțe are sarcina dificilă de a forma o majoritate și a conduce un guvern.
Pentru acest lucru Ludovic Orban a fost dat la o parte, nu că acesta ar fi avut vreo performanță deosebită în condițiile în care investițiile publice s-au prăbușit.
Ce îl recomandă pentru acest lucru? Faptul că în plină criză sanitară a reușit aproape să dubleze datoria externă a României, împrumutându-se cu sume exorbitante de bani și la dobânzi colosale.
Nu era de ajuns că noi eram datori, am avut nevoie de numai un an de conducere PNL, fostă PDL, ca să dublăm datoria externă, astfel încât și copiii noștri să fie datori.
Nu vă imaginați că acești bani au venit la noi, banii sunt doar pe hârtie, nici nu au plecat de acolo de unde ar fi trebui să vină.
Stăpânii României s-au gândit chiar să îl premieze pe Cîțu pentru aceste mari realizări, așa că îl vor pune și premier.
Nu se știe dacă propunerea este pe bune sau doar o încercare a lui Iohanis de a testa posibilitatea formării unei noi majorități parlamentare în condițiile în care PNL a reușit să obțină un rușinos 25% la alegerile parlamentare, doar dublu față de AUR, un partid apărut de nicăieri dar care a stricat toate planurile dinainte de alegeri.
- Corupție la CSM Focșani: Cristi Misăilă vrea capete pentru deciziile pe care le-a aprobat el însuși
Pe 14 mai 2026, după publicarea raportului Curții de Conturi, primarul Cristi Misăilă a emis un comunicat oficial prin care a luat act de demisia directorului CSM Focșani, Nicuță Oprea, și a cerut public demisia contabilei. Comunicatul explică, în patru paragrafe, că „ordonatorul terțiar de credite este răspunzător direct” și că Primăria „a transmis în … - Premierul demis, Ilie Bolojan, o apără pe corupta Oana Gheorghiu în dosarul Schwarz
Un premier demis își folosește ultimele zile la putere pentru a blinda un coleg de guvern acuzat de trafic de influență. Întrebarea legitimă pe care și-o pun tot mai mulți români: unde se termină loialitatea politică și unde începe complicitatea morală? Declarații care ridică semne de întrebare Vineri, într-un interviu acordat HotNews, premierul interimar Ilie … - Procurorii Teodor Niță și Gigi Ștefan, arestați 30 de zile
Procurorii Teodor Niță și Gigi Ștefan au fost arestați, vineri, pentru următoarele 30 de zile, conform deciziei judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Decizia nu este definitivă. Ștefan este acuzat de Parchetul General că a primit 170.000 de euro să intervină în dosare penale, iar Niță este acuzat, între altele, că … - Ilie Bolojan a făcut foarte mult rău României prin măsurile de austeritate. Pierderi de miliarde
Măsurile dure de austeritate impuse de Cabinetul Bolojan au generat un efect de bumerang devastator, aruncând România într-o criză profundă. Creșterea bruscă a TVA-ului și modificările impredictibile ale legislației fiscale au paralizat mediul de afaceri, rezultatul fiind unul dezastruos: un exod al investitorilor străini, miliarde de euro pierdute și intrarea oficială a țării în recesiune. … - Echipamentele IT ale RAR, făcute praf de o instalație ieftină de detectare a incendiilor
Dovada vie că economia în sistemul bugetar nu e mereu de bun augur vine chiar de la RAR, acolo unde o instalație ieftină a făcută praf echipamentele IT ale instituției. Aproape 15 milioane de lei a fost paguba adusă Registrului Auto Român în urma montării unei instalaţii ieftine de prevenire a incendiilor, se arată într-un raport … - Cei doi procurori din Constanța au fost reținuți. Unul dintre ei e acuzat că a primit mită peste 170.000 de euro
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța au fost reținuți, joi noapte, într-un dosar de corupție. Unul dintre ei este acuzat că a luat mită de la mai multe persoane, o parte din bani chiar în biroul lui, pentru a soluționa favorabil diverse dosare penale. Procurorii Gigi Ștefan și … - Președintele Nicușor Dan, cu băiețelul, la BSDA 2026, cea mai mare expoziție de apărare din regiune
Președintele Nicușor Dan, însoțit de băiețelul său, Antim, a vizitat vineri expoziția Black Sea Defense, Aerospace and Security – BSDA. Președintele Dan i-a arătat băiețelului său trofeul câștigat de Steaua București în mai 1986 la Cupa Campionilor Europeni. Apoi, șeful statului s-a urcat împreună cu Antim într-un avion F-35. Black Sea Defense and Aerospace – … - Deputat PSD, întrebat despre al doilea Mercedes de peste 100.000 de euro
După ce ANAF l-a obligat să predea Mercedesul AMG GLE 53 gris, luat pe firma unui magazin sătesc, deputatul Mihai Weber, președintele Comisiei de Apărare și-a luat un Mercedes nou, același model, scrie siteul de investigații Snoop. Încă câteva zile îi puteți sprijini pe jurnaliștii Snoop să-i urmărească și să le pună întrebări stresante politicienilor „pe … - Oana Gheorghiu este acuzată că ar fi favorizat grupul privat german Schwarz Digits
Sindicaliștii Guvernului i-au trimis vicepremierului Oana Gheorghiu o adresă oficială prin care aceștia îi cer demisia de onoare. Gheorghiu este acuzată că ar fi favorizat grupul privat german Schwarz Digits. Scrisoarea este semnată de Noni-Emil Iordache, președintele Sindicatului Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG), care îi transmite că explicațiile pe care vicepremierul le-a dat … - Cine sunt Gigi Ștefan și Teodor Niță, cei mai influenți procurori din Constanța, reținuți 24 de ore
Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță sunt cei mai influenți procurori din parchetele constănțene și au construit de-a lungul anilor o rețea de putere în sistemul de justiție de la malul mării, cu precădere în timpul administrației locale condusă de Radu Mazăre – Nicușor Constantinescu – Sorin Strutinsky (omul din trio care se ocupa de … - ANAF extinde verificările fiscale în dosarul Realitatea Plus, controlat de pușcăriașul Maricel Păcuraru
ANAF, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, a anunțat joi că extinde verificările fiscale în dosarul grupului de firme din jurul postului de televiziunea Realitatea Plus. ANAF a emis un comunicat în care nu a făcut public numele televiziunii, dar surse oficiale au confirmat că e vorba de grupul de firme controlat de afaceristul Maricel Păcuraru … - Profit de două ori mai mare pentru Hidreoelectrica, față de anul trecut: 1,3 miliarde de lei / O acțiune a ajuns să valoreze 2,91 lei
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică și furnizorul cu cea mai mare cotă de pe piața concurențială a furnizării, a avut un profit net care a urcat cu 122%, la 1.307 milioane RON, de la 589 milioane lei, conform rezulatatelor financiare transmise joi seara la Bursa de Valori București. Grupul Hidroelectrica a înregistrat … - AUR scade puternic în sondaje! Închiriatul lui Păcuraru nu mai are priză la români
Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS ne arată faptul că scena politică se păstrează polarizată, dar diferențele nu mai sunt la fel de mari ca în trecut. AUR a pierdut din turație, în timp ce PSD și PNL cresc ușor, în timp ce USR are parte de o scădere. De asemenea, încrederea în … - Procurorul Teodor Niță, ridicat de mascați și adus la București. Are calitatea de suspect
Procurorul Gigi Valentin Ștefan a ajuns cu mandat la audierile de la SUPC. Acesta nu a făcut declarații. Noi detalii apar în ancheta care a vizat miercuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Procurorul Teodor Niță a dobândit oficial calitatea de suspect, a anunțat avocatul său, Liviu Zaharia, după încheierea perchezițiilor efectuate de … - Italia: Două românce, ucise de un conațional; bărbatul – condamnat definitiv la închisoare pe viață
Justiția din Italia a confirmat pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru Edgar Omar Nedelcov, un român de 25 de ani acuzat că a ucis cu o cruzime extremă două conaționale în localitatea Naro. Curtea de Apel din Palermo a respins solicitările apărării și a menținut sentința pronunțată în primă instanță pentru dublul femicid comis în noaptea de 4 spre … - Anchetatorii au găsit 100.000 de euro la procurorul Gigi Valentin Ștefan din Constanța. Fiul său conduce autoturisme de lux precum BMW M5 și McLaren GT
Fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, cercetat pentru trafic de influență, etalează un stil de viață opulent, fiind observat conducând mai multe autoturisme de lux, printre care BMW M5 și McLaren GT. Între timp, anchetatorii au găsit sume imense de bani în biroul și mașina procurorului, spun surse judiciare. Surse judiciare susțin că procurorii de la … - Peste 100.000 de euro cash au fost găsiți asupra fostului procuror-șef constănțean Gigi Valentin Ștefan
Peste 100.000 de euro cash au fost găsiți în urma perchezițiilor efectuate asupra procurorului constănțean Gigi Valentin Ștefan. În cazul celuilalt procuror constănțean vizat de anchetă, Teodor Niță, acesta are calitatea de suspect pentru instigare la abuz în serviciu, după cum a relatat avocatul lui. Banii cash au fost găsiți în biroul și mașina fostului … - Șeful Vămilor din România, pus în funcție de Bolojan, reținut de procurori pentru 24 de ore
Șeful Vămilor din România, Mihai Savin, a fost reținut de procurori pentru 24 de ore. Mihai Savin, șeful Autoritatea Vamală Română, a fost reținut pentru 24 de ore de procurori într-un dosar care vizează infracțiuni de fals și uz de fals. În același dosar au mai fost reținuți un consilier din cadrul cabinetului șefului AVR și … - Mohammad Murad (AUR) cere un „acord temporar” între partide: „Suntem în faliment nedeclarat, mediul de afaceri este în comă”
Deputatul AUR Mohammad Murad a lansat un apel urgent pentru un acord temporar între partidele politice, susținând că economia României se află în faliment nedeclarat și că mediul de afaceri este în comă. Declarațiile lui Murad vin după demiterea guvernului lui Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură, lăsând România fără un guvern funcțional, în timp … - Ilie Sărăcie a donat PNL-ului 110.000 de lei
Partidele și-au publicat în Monitorul Oficial sursele de finanțare privată și câțiva lideri centrali și parlamentari și-au ajutat partidele cu sponsorizări „grase”. PSD s-a bazat pe armata de membri din teritoriu Cele mai multe fonduri încasate de un partid de la membrii săi, cu titlu de cotizații plătite la sediile din țară, au ajuns anul … - Loserul Horia Constantinescu, marele șef din ANPC care și-a luat bilete false la concertul Metallica
Horia Constantinescu, șeful Protecției Consumatorului Constanța, spune, într-o postare pe Facebook, că „a luat țeapă” cu biletul de la Metallica. Fostul șef ANPC susține că a cumpărat biletele ”de pe o pagină de internet aparent ultra, para-cunoscută”, Viagogo, dar, cu toate acestea, nu a putut intra la concert. ”Se întâmplă și la case mai mari”, … - Percheziții la Apele Române Constanța, efectuate de Parchetul General / Directorul instituției, Stelică Hagi: ”Are legătură cu subsectoare de plajă din Mamaia Nord”
Percheziții ale procurorilor Parchetului General au loc, joi dimineață, la Apele Române din Constanța, conform surselor judiciare. Directorul instituției, Stelică Hagi, a declarat pentru ISE că perchezițiile nu au legătură cu instituția sau cu angajații, ci vizează subsectoare de plajă din Mamaia Nord: ”Perchezițiile nu vizează sediul ABADL si niciun angajat al insititutiei. Are legătura … - Cutremur la Kiev: Umbra lui Zelenski, Cardinalul verde a fost arestat
O instanţă ucraineană a dispus arestarea preventivă a fostului şef al biroului preşedintelui ţării, Andrii Iermak, informează joi agenția de știri dpa, citată de Agerpres. Un judecător a hotărât joi că Iermak va rămâne în custodie pentru o perioadă iniţială de 60 de zile, cu posibilitatea eliberării pe cauţiune. Andrii Iermak se confruntă cu acuzaţii … - DNA face noi percheziții la Primăria lui Robert Negoiță
Procurorii DNA fac astăzi noi percheziții la Primăria Sector 3, condusă de Robert Negoiță. Procurorii DNA fac din nou percheziții la Primăria condusă de Robert Negoiță. Potrivit unor surse judiciare, în vizorul DNA sunt funcționari din primăria Sector 3 și persoane din Poliția locală sector 3. Anchetatorii suspectează posibile fapte de corupție privind modul de … - SURSE: Șeful ANAF, Adrian Nica, implicat în „dosarul vămilor”
Numit în urmă cu patru luni de Ilie Bolojan în funcția de șef al Vămilor, Mihai Savin a fost reținut de procurori. Potrivit surselor, în dosar ar fi implicat și seful ANAF, Adrian Nica. Acesta din urmă a transmis, într-un drept la replică oferit Realitatea Plus, că nu are „cunoștință” despre acest subiect. Mihai Savin a … - Facturi la gaze ar putea exploda dacă nu se iau măsuri. ANRE vorbește despre o reducere de TVA care s-ar vedea imediat la consumatori
Preşedintele ANRE, George Niculescu, a lansat ideea reducerii TVA la gazele naturale pentru consumatorii casnici, de la 21% la 11%, ca soluţie pentru temperarea facturilor în perioada următoare, în condiţiile în care preţurile de pe pieţele europene sunt sub presiunea tensiunilor geopolitice. Declaraţiile au fost făcute într-o discuţie la Europa FM. Șeful ANRE propune o variantă … - Vicepremierul Gheorghiu și ministrul Darău, somați să demisioneze
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) solicită public demisia de onoare sau demiterea imediată a vicepremierului Oana Gheorghiu și a ministrului Economiei, Irineu Darău. Organizația sindicală acuză cei doi demnitari de acțiuni netransparente în favoarea grupului privat german Schwarz. Solicitarea vine după apariția unor informații despre întâlniri și corespondențe instituționale care ar … - Șeful Autorității Vamale, reținut de procurori
Mihai Savin, șeful Autorității Vamale Române, a fost reținut miercuri alături de doi subalterni. Măsura a fost luată în urma unor percheziții efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la sediul central al instituției și în Galați. Savin şi celelalte două persoane sunt investigate într-un dosar penal. Savin, vicepreşedinte al AVR, a … - Portofelul AUR e în buzunarul lui Maricel Păcuraru. Gaură de 4 milioane de euro / Simion și cățeii lui au rămas cu mărunțișul
AUR, partid condus de George Simion, a devenit primul partid în sondajele politice românești. Această performanță însă n-a venit pe gratis. Sumele încasate de AUR din 2021 încoace și a descoperit datorii de peste patru milioane de euro, cauzate de sumele blocate sau nerestituite de AEP din cauza unor nereguli în procesul de finanțare. Partidul … - Vasluiul lui Braniște, rușinea României: Cei mai săraci oameni din țară plătesc apa la preț dublu
Datele publicate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) pentru luna mai 2026 scot la iveală o realitate dureroasă pentru vasluieni: orașul condus de primarul Lucian Braniște are cel mai mare tarif pentru apă potabilă și canalizare din întreaga regiune Moldova și, mai grav, aproape dublu față de orașele din … - Escrocul Pucheanu i-a amenințat pe gălățenii care nu și-au plătit taxele prin SMS
Primăria Galaţi, condusă de primarul Ionuţ Pucheanu, a recurs la o metodă cel puţin discutabilă pentru a-i determina pe cetăţenii restanţieri să îşi achite taxele şi impozitele locale — trimiterea unor SMS-uri cu tentă ameninţătoare, în care li se vorbeşte deschis despre „executare silită” şi „poprirea conturilor”. Mesajul transmis de Direcţia Impozite, Taxe şi Alte … - Sorin Grindeanu acuză o campanie de tip Călin Georgescu, cu boți, la adresa PSD: Nu tot PNL a făcut și pentru Georgescu?
Sorin Grindeanu, liderul PSD, acuză că la adresa partidului său se duce o campanie cu boți, similară celei din campania lui Călin Georgescu. Grindeanu spune că el și partidul său și-au închis comentariile pe rețele de socializare ca să nu fie înjurați inutil. Nu PNL a făcut campania lui Geogescu? „Am mai spus în aceste … - 800 de angajați de la STB urmează să fie disponibilizați
Consiliul General a aprobat miercuri alocarea a 32 milioane lei în bugetul STB, pentru acordarea salariilor compensatorii angajaților care urmează să fie disponibilizați. Banii acoperă patru salarii brute medii (în jur de 9.800 de lei, unul), deși în contractul colectiv de muncă sunt stipulate 20 de salarii medii brute în cazul disponibilizărilor. „Ne așteptăm la … - România a rămas fără nicio unitate nucleară funcțională
Ambele unități de la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă sunt indisponibile simultan, ceea ce a generat o presiune considerabilă asupra sistemului energetic național, potrivit operatorului Transelectrica. Unitatea 2 s-a deconectat automat de la rețea în seara zilei de 4 mai, în urma unei disfuncționalități la un izolator al unui transformator de evacuare a puterii. Nuclearelectrica a transmis, … - Percheziții legate de licitațiile organizate de complexul energetic de stat CE Oltenia. Procurorii suspectează achiziții fictive de utilaje la combinatul care se confruntă cu mari pierderi financiare
Poliţiştii fac miercuri 19 percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, într-un dosar privind derularea de achiziţii în cadrul unei companii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit unor surse judiciare citate de gerpres, este vorba despre achiziţii derulate în cadrul Complexului Energetic Oltenia, companie cu capital majoritar … - Ciucu mărește costul biletului STB la 5 lei
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, declară că intenţionează să supună votului Consiliului General al Capitalei o scumpire a biletului STB de la 3 la 5 lei, transmite Agerpres. El a menţionat în debutul şedinţei CGMB că urmează să facă acest lucru după ce va începe procesul de reorganizarea de la nivelul Societăţii de Transport Bucureşti. Precizările … - Ungaria s-a abținut să semneze declarația comună a summit-ului B9 care califică Rusia drept ”cea mai semnificativă și directă amenințare pe termen lung la adresa securității”
Ungaria, reprezentată la summitul B9 de la București prin ambasadoarea ăn România, s-a abținut să semneze declarația comună a summit-ului B9 care califică Rusia drept ”cea mai semnificativă și directă amenințare pe termen lung la adresa securității”, potrivit comunicatului Administrației Prezidențiale. Declarația comună arată că ”Aliații B9 și Nordici susțin o pace justă și durabilă … - „Bolojan a acționat ca un asasin economic”: atacuri dure ale PSD după datele INS
Liderii PSD Mihai Fifor și Adrian Câciu îl atacă dur pe premierul Ilie Bolojan, după ce INS a confirmat că România a intrat în recesiune. Cei doi cer socoteală pentru trei trimestre consecutive de scădere economică. Ce arată datele INS Datele publicate miercuri de INS arată o contracție de 0,2% față de trimestrul anterior. Față de primul trimestru din … - George Simion, trecut pe banca de rezerve de patronul Păcuraru. Realitatea TV îl laudă pe Nicușor Dan cu ocazia B9
Într-o mișcare ce demonstrează încă o dată natura profund tranzacțională și volatilă a unor televiziuni de știri din România, Realitatea TV a operat o schimbare radicală de macaz editorial. George Simion, liderul AUR și până mai ieri „copilul de suflet” al postului, a fost trecut brusc pe banca de rezerve la ordinul patronului Maricel Păcuraru. … - Noi scumpiri pentru români. Rata anuală a inflației a trecut în aprilie pragul de 10%
Economia României s-a contractat și la începutul anului 2026, atât față de trimestrul anterior, cât și față de anul trecut. În luna aprilie 2026, rata anuală a inflației atinge 10,7%, arată datele Institutului Național de Statistică. În martie 2026, rata anuală a inflației a fost 9,87%.Economia României a scăzut cu 0,2% în primul trimestru. Produsul … - INS confirmă dezastrul lăsat de Guvernul Bolojan: PIB-ul României scade în primul trimestru
Economia României a început anul 2026 în scădere. Produsul intern brut s-a redus, în termeni reali, cu 0,2% în trimestrul I 2026 față de trimestrul IV 2025, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Comparativ cu același trimestru al anului trecut, contracția este mai puternică: PIB-ul a scăzut cu 1,7% pe seria brută și cu … - Galațiul, „capitala” achizițiilor directe în sănătate: Cum s-au cheltuit milioanele spitalelor publice în aprilie 2026
Harta banilor publici din luna aprilie plasează județul Galați pe primul loc în topul achizițiilor directe. Cele mai mari două unități medicale din oraș au semnat contracte care depășesc pragul de 6 milioane de lei. Galațiul și-a externalizat masiv serviciile de suport și logistica IT. În contrast, Bacăul și-a redirecționat fondurile către șantiere de modernizare … - Miliardele Sănătății trec granița: cine sunt „stăpânii” achizițiilor și cum ajung banii spitalelor în Cipru, Germania sau Austria
În primele patru luni ale anului, sistemul de achiziții publice din sănătatea românească de stat a generat un volum total de contracte care depășește 11,5 miliarde de lei, conform datelor centralizate din fluxurile de achiziții derulate între spitale, institute medicale și furnizori de medicamente, echipamente și servicii conexe. Aceste tranzacții conectează unități sanitare din România … - Rareș Bogdan, cărăușul de sacoșe cu bani negri de la Maricel Păcuraru
Trei scheme, un singur arhitect — împrumuturile ilegale care au costat PNL 4,8 milioane de lei, cele 18 milioane scoase din partid spre „patronul AUR” și campania TikTok plătită pentru Nicolae Ciucă DETURNATĂ în favoarea lui Călin Georgescu. Toate cu același nume în spate. Și 40.000 de euro pe care, până astăzi, nu i-a returnat … - Cum e mai bine: să-mi țin economiile în lei sau să le schimb în euro?
În urmă cu două săptămâni leul a avut un episod de depreciere, coborând în fața euro de la 5.09 unități la 5.26 lei/euro. O zi mai târziu a mai recuperat din pierderi, BNR afișând vineri, 8 mai, o medie de 5.23 lei/euro, iar marți 12 mai, BNR afișa un curs de 5.21 lei pentru un … - Primarul șpăgar Cristian Radu nu poate reveni în fruntea Primăriei Mangalia
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins marți, contestația formulată de Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia, împotriva deciziei de menținere a interdicției de a reveni în funcția publică, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța. ”Solutia pe scurt: În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. raportat la … - Reclamaţii privind agresarea unor copii la un centru educaţional din Ploiești
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului după sesizări privind agresarea unor copii la un centru educaţional din municipiul Ploieşti, transmite Agerpres. „Poliţiştii din cadrul Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova – Secţia nr. 4 Poliţie Ploieşti efectuează verificări şi activităţi procedurale într-o cauză penală privind posibile fapte de natură abuzivă … - Nicușor Dan: Sunt convins că vom reuși să facem producția de drone România – Ucraina
Preşedintele Nicuşor Dan şi-a exprimat convingerea, marţi, că va exista o colaborare Ucraina – România în ceea ce priveşte producţia de drone, transmite Agerpres. „O bucăţică din programul SAFE este dedicată, adică bani din programul SAFE sunt dedicaţi acestui parteneriat între România şi Ucraina. Şi pentru că sunt bani, sunt convins că vom reuşi să … - Cutremur la Kiev: Procurorii cer arestarea fostului șef al administrației lui Zelenski
Procuratura Specializată Anticorupție din Ucraina (SAPO) a cerut arestarea fostului șef al administrației Președintelui Ucrainei, Andriy Yermak, cu opțiunea de a plăti o cauțiune de 180 de milioane de grivne , a anunțat șeful SAPO, Oleksandr Klymenko, într-un briefing, potrivit Suspilna.Yermak a fost anterior suspectat de implicare în spălarea a aproximativ 10,4 milioane de dolari … - România are o mină de aur, dar nu o exploatează
Cu aproape 40 de staţiuni atestate şi unele dintre cele mai diverse resurse naturale din regiune – de la ape termale şi nămoluri sapropelice la mofete şi saline – turismul balnear românesc are toate premisele să joace în prima ligă regională. În realitate însă, sectorul rămâne puternic dependent de piaţa internă şi vulnerabil la orice …














































