Călin Georgescu, adus în cătușe în fața instanței: „Sunt nevinovat. Doresc procedura normală” / Elena Sechila, chemată ca martor

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost scos marţi din Arestul Central şi dus la Judecătoria Sectorului 1, pentru a asista la procesul în care este judecat pentru propagandă legionară.
Aflat în prezent în arest preventiv într-un alt dosar, Călin Georgescu a fost dus în sala de judecată având cătuşe la mâini şi introdus în boxa acuzaţilor.
Călin Georgescu: „Sunt nevinovat. Doresc procedura normală”
La începutul dezbaterilor, judecătoarea care se ocupă de dosarul lui, Georgiana Prodan, i-a citit câteva pasaje din rechizitoriu şi drepturile de care beneficiază în calitate de inculpat, printre care şi acela de a urma o procedură de judecată simplificată, dacă îşi recunoaşte vinovăţia.
„Sunt nevinovat. Doresc procedura normală”, a răspuns Georgescu, care a respins procedura simplificată, conform AGERPRES.
În continuare, el a anunţat că nu mai doreşte să fie adus la instanţă, preferând să fie judecat în lipsă.
Elena Sechila va fi audiată ca martor
Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 15 decembrie, când va fi audiată în calitate de martor Elena Sechila.
Elena Sechila este soţia lui Eugen Sechila (fost luptător în Legiunea Străină şi un apropiat al lui Călin Georgescu), fiind cea care în anul 2020 a realizat un interviu cu Georgescu, în care fostul candidat a făcut declaraţii despre Mişcarea Legionară şi apariţia unui „nou naţionalism”, pe care îl vedea ca un patriotism „la nivel mondial”.
Acuzațiile pentru care Călin Georgescu a fost trimis în judecată
Călin Georgescu a fost trimis în judecată în acest dosar pe 2 iulie 2025 de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe.
Ce susțin procurorii în rechizitoriu
„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa”, susţin procurorii.
De la trimiterea în judecată, Georgescu s-a ales cu alte patru dosare penale, fiind în prezent arestat preventiv în cel în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri suma de 1,1 milioane euro.