EconomieȘtirile 60m.RO

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în septembrie un avans de 33,1% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,4%, de la 2,5% în perioada similară din 2019, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate vineri.

Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 43.605 unităţi, în creştere faţă de perioada similară din 2019 (32.755 vehicule).

Grupurile Renault (Franţa) şi Volkswagen AG (Germania) au raportat în septembrie creşteri ale vânzărilor de 8,1% şi, respectiv, 14,1%, în timp ce grupul francez PSA, compania americană Ford şi grupul german Daimler AG au înregistrat un declin al livrărilor de 14,1%, 4,5% şi, respectiv, 7,7%. Grupul PSA deţine brandurile Peugeot, Citroen, Opel/Vauxhall şi DS.

În primele nouă luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au consemnat o scădere de 35,2% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile s-a redus la 3,4%, de la 3,7% în perioada similară din 2019. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 291.125 unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie – septembrie 2019 (448.952 vehicule).

Toţi marii producători auto au raportat scăderi ale vânzărilor în primele nouă luni din acest an: PSA (36,8%), Ford (34,4%), Renault (30,5%), Daimler (27,8%) şi Volkswagen (26,8).

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. 

Sursa: Agerpres

  • Schimbare majoră pe piața muncii! De ce refuză românii să mai plece la muncă în străinătate
    Românii nu mai sunt la fel de atrași de ideea de a lucra în afara țării, interesul pentru un loc de muncă în străinătate ajungând la cel mai mic nivel din ultimii zece ani, arată datele eJobs. Din ianuarie și până în prezent, au fost înregistrate sub 55.000 de aplicări pentru joburile externe, adică un procent infim …
  • Nicușor Dan convoacă CSAT
    Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru luni, 7 septembrie, într-o ședință în care vor fi discutate teme majore privind apărarea României. Consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul țării, viitoarea înzestrare a Armatei și programul SAFE se află pe agenda reuniunii de la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale, ședința CSAT va începe la ora 15:00. Prezența …
  • Oana Gheorghiu distribuie propagandă politică pentru Bolojan
    Oana Gheorghiu a început să distribuie propagandă politică pe rețelele sociale! Vicepremierul din tabăra lui Bolojan a postat pe pagina sa o secvență din serialul „Las Fierbinți” în care prefectul și primarul discută despre căderea Guvernului și fac trimitere la actualele personaje de pe scena politică. De altfel, scenariștii din echipa serialului nu ar fi …
  • VIDEO Călin Georgescu a ajuns în județul Vaslui. Cum a fost întâmpinat
    Călin Georgescu își continuă sâmbătă turul național cu o vizită anunțată în județul Vaslui, în satul în care s-a născut Ana Pauker, una dintre cele mai temute femei din primii ani ai regimului comunist, supranumită „Stalin cu fustă”. Vizita fostului candidat la prezidentiale a împărțit comunitatea locală. Fostul candidat la președinție a sosit sâmbătă dimineață …
  • Bulgaria evocă de la tribuna Parlamentului cucerirea Constanței și pierderea Cadrilaterului de către România: Interesul național nu cunoaște prieteni eterni
    Una dintre cele mai sensibile pagini din istoria relațiilor dintre România și Bulgaria a fost readusă în prim-plan de la tribuna Parlamentului de la Sofia. GERB, partidul condus de Boiko Borisov, a evocat luptele din Dobrogea din 1916, intrarea trupelor bulgare în Constanța și Tratatul de la Craiova din 1940, prin care România a cedat …

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button