ȘOC LA POMPĂ! Scenariul de coșmar pentru șoferii români: Prețul carburanților ar putea exploda la 15 lei pe litru!

Analistul economic Adrian Negrescu declară, în contextul majorării semnificative a preţurilor la carburanţi, care atingeau, vineri, 11 lei/litru la motorină şi 10 lei/litru la benzină, pe fondul continuării blocării strâmtorii Ormuz, că statul român trebuie să decidă dacă păstrează actualul nivel al taxelor sau dacă urmează modelul altor ţări din UE, unde acciza a coborât semnificativ până aproape de minimul prevăzut de aquis-ul comunitar, relatează News.ro.
Combustibil la 13-15 lei / litru?
„În cel mai negru scenariu, problema nu va mai fi preţul, ci disponibilitatea carburantului. La un preţ al petrolului de 130-140 de dolari/baril, există riscul ca preţul la pompă, în România, să treacă de 13-15 lei/litru”, avertizează Adrian Negrescu.
Pe data de 25 septembrie, motorina a depăşit pragul de 11 lei pe litru, la niveluri fără precedent pentru şoferii din România, un preţ cu circa 2 lei mai mare faţă de cel din 28 februarie 2026, ceea ce înseamnă o scumpire de aproximativ 32% în şapte luni. În acelaşi timp, preţul la benzină a ajuns la 10 lei/litru, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă Frames.
„Statul trebuie să decidă dacă păstrează actualul nivel al taxelor sau dacă urmează modelul altor ţări din UE, unde acciza a coborât semnificativ până aproape de minimul prevăzut de aquis-ul comunitar.
O intervenţie pe zona de TVA sau pe acciză are nevoie de un studiu fundamentat care să estimeze efectele pozitive şi negative ale unei modificări fiscale în acest sector de activitate”, a declarat pentru News.ro Adrian Negrescu.Acesta spune că în cel mai negru scenariu pentru România, problema nu va mai fi preţul, ci disponibilitatea carburantului.
„Dacă rutele de transport vor fi blocate, iar oferta de petrol nu va mai acoperi cererea, riscul ca motorina şi benzina să se scumpească acclerat, spre noi cotaţii istorice, are mari şanse să devină realitate. La un preţ al petrolului de 130-140 de dolari/baril, există riscul ca preţul la pompă, în România, să treacă de 13-15 lei/litru”, avertizează Adrian Negrescu, managerul Frames.
Analistul spune că 2026 este anul în care piaţa petrolului şi-a pierdut linia, fiind înregistrate o succesiune de vârfuri şi prăbuşiri, un grafic în dinţi de fierăstrău, în care fiecare ştire despre Strâmtoarea Ormuz mişcă preţul cu 5–10% în câteva ore. Înainte de izbucnirea conflictului, la finalul lui februarie, Brentul se tranzacţiona în jurul a 72 de dolari pe baril. Vineri, Brentul se tranzacţiona la 105,65 dolari, în creştere faţă de aproximativ 102 dolari la începutul săptămânii.
„Pentru economia românească, deja fragilă, această volatilitate este mai periculoasă decât un preţ mare, dar previzibil”, potrivit analizei Frames.
Printre cei mai afectaţi de aceste scumpiri sunt şoferii, care plătesc zilnic 71 de milioane de lei în plus faţă de septembrie anul trecut pentru carburanţi, iar circa jumătate din aceşti bani ajung la stat sub formă de taxe şi accize. Cât priveşte mecanismul de ajustare bilunară a accizei, acesta nu are efecte semnificatve în piaţă.
„Mecanismul de ajustare bilunară a accizei este util, dar are o limită clară: statul nu poate compensa la infinit un şoc extern. Am ajuns deja la reducerea maximă permisă de legislaţia europeană, iar preţul tot a crescut. Problema de fond este că România a intrat în această criză mai vulnerabilă decât ar fi trebuit. Avem rafinării, port, conducte şi tradiţie industrială, dar importăm produse finite rafinate în Turcia sau în Arabia Saudită şi plătim marja industrială altcuiva. Când preţul barilului sare de la 70 la 118 dolari în câteva săptămâni, această dependenţă se transformă în sute de milioane de euro pierdute din balanţa comercială. Soluţia este să susţii producătorii locali, să îi ajuţi să producă mai ieftin, să fie mai rezilienţi în faţa provocărilor economice”, spune Negrescu.
Volatilitate ridicată
Analiştii Frames consideră că, până la o dovadă clară de dezescaladare durabilă, riscul rămâne orientat în sus. EIA (U.S. Energy Information Administration) şi-a revizuit estimările spre un Brent în jur de 90 de dolari în medie în a doua jumătate a anului, după ce ipoteza iniţială, de relaxare a constrângerilor din Ormuz în august, s-a dovedit greşită.
„Pentru România, asta înseamnă trei lucruri concrete. Primul: presiune suplimentară pe inflaţie şi, implicit, pe dobânzi, într-un an în care inflaţia este oricum de peste două ori peste ţinta BNR. Al doilea: un deficit comercial energetic care ar putea depăşi 5 miliarde de euro pe întregul an, dacă ritmul din primul semestru se menţine. Al treilea: o decizie fiscală care nu mai poate fi amânată, pentru că reducerea temporară a accizei nu e de ajuns”, se precizează în analiză.
Majorările de preţuri la carburanţi afectează toate sectoarele economiei, iar în final se vor vedea în deficitul bugetar. Scumpirile de la pompă pot provoca un efect în cascadă, de la scăderea puterii de cumpărare până la falimente şi concedieri.
„Într-o economie care importă energie, dinţii de fierăstrău din preţul petrolului nu se opresc la pompă. Ei ajung în costul pâinii, în tariful de transport, în factura de energie a fabricii şi, în final, în deficitul bugetar. nu putem controla ce se întâmplă în Ormuz, dar putem controla cât de expuşi suntem: prin rafinării care funcţionează, prin stocuri gestionate profesionist, prin contracte pe termen lung şi prin reducerea intensităţii energetice a economiei. Altfel, la fiecare val de pe piaţa internaţională, România va plăti factura de două ori: o dată ca importator şi a doua oară ca economie cu marje comprimate”, afirmă Adrian Negrescu.
Deficitul comercial cumulat la ţiţei şi produse petroliere rafinate a ajuns, în primele şase luni din 2026, la circa 2,524 miliarde de euro, faţă de 1,783 miliarde de euro în perioada similară din 2025, potrivit datelor ARICE, citate de Frames.
„Cauza nu este doar preţul. Producţia internă de ţiţei a scăzut cu 8,3% în primul trimestru, iar problema nouă este că România a început să importe tot mai mult produs finit, cu valoare adăugată mai mare: în loc să importe ţiţei, să-l rafineze în ţară şi să exporte surplusul regional, cumpără benzină şi motorină rafinate în Turcia, Arabia Saudită sau alte state”, atrag atenţia consultanţii.
Ce a făcut Italia
Guvernul Italiei se va întâlni luna viitoare cu reprezentanţii companiilor de rafinare pentru a identifica modalităţile prin care poate fi crescută producţia internă de combustibili, în încercarea de a calma preţurile, a declarat vineri ministrul Industriei, Adolfo Urso, informează Reuters, conform Agerpres.
Războaiele din Iran şi Ucraina au perturbat grav aprovizionarea globală cu motorină, blocând milioane de barili în Orientul Mijlociu şi Rusia, epuizând stocurile până la minime istorice şi împingând preţurile la maxime istorice. Criza de motorină a frânat activitatea economică, având în vedere că motorina este folosită în agricultură, industria prelucrătoare şi transportul greu.
Preţurile la kerosen şi benzină au crescut şi ele, ceea ce a creat tensiuni politice la nivel internaţional.
Potrivit unui comunicat de presă, ministrul Industriei, Adolfo Urso, şi colegul său de la Energie, Gilberto Pichetto Fratin, se vor întâlni în data de 8 octombrie cu reprezentanţii companiilor de rafinare Eni, Sonatrach, Socar-IP, Iplom, KPI, Alma Petroli, Ludoil, Saras şi Innovhub. La această reuniune vor fi analizate modalităţile prin care rafinăriile din Italia pot creşte producţia de produse principale, pentru a atenua efectele situaţiei internaţionale actuale asupra aprovizionării.
Presată să protejeze familiile şi companiile de impactul creşterii costurilor la energie în perspectiva alegerilor naţionale din 2027, premierul Giorgia Meloni a cheltuit anul acesta aproape trei miliarde de euro pentru a finanţa reduceri temporare ale accizelor la combustibili. Însă în pofida eforturilor premierului Meloni, preţurile atât la benzină, cât şi la motorină, rămân peste pragul sensibil de doi euro pe litru, arată datele publicate vineri de Ministerul Industriei.
Reducerea accizelor la carburanţi expiră pe 5 octombrie, iar ministrul Energiei, Pichetto Fratin, a declarat că Guvernul de la Roma nu îşi permite să o prelungească. „Trebuie să găsim o altă modalitate pentru a rezolva această problemă”, a declarat Pichetto Fratin, pentru Radio 24.
În timp ce miniştrii italieni ai Industriei şi Energiei pledează pentru o abordare bazată pe cooperarea cu firmele de rafinare, ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, şi partidul său de dreapta, Liga, pledează pentru introducerea unei taxe pe profiturile excepţionale ale companiilor din energie, pentru a ajuta la finanţarea măsurilor de sprijin. Giorgetti ar prefera o acţiune coordonată la nivelul UE, dar nu a exclus introducerea unei taxe la nivel naţional, în contextul în care Guvernul de la Roma lucrează la bugetul pentru 2027, care urmează să fie prezentat în octombrie.