Social

Un apropiat al primarului Niță, membru în CA-ul Parking, vinde informații presei. „Lasă binele comunității, show me the money!”

Un apropiat al lui Adrian Niță, primarul municipiului Piatra-Neamț, membru în Consiliul de Administrație al firmei Parking, a găsit o metodă necinstită pentru a mai câștiga un bănuț, folosindu-se de poziția pe care o ocupă, dovadă că nu îi este de ajuns indemnizația de 2.900 de lei /lună pe care o încasează de la Parking pentru ședința la care participă și nici pensia de 5.000 de lei/lună. Omul vrea ceva foloase de la  atacul.ro pentru „bombele” pe care le are din interiorul firmei municipalității, potrivit Atacul.ro.

În schimbul unor informații din Parking SA, Corneliu Ptașnec, căci despre el este vorba, vrea de la noi o sticlă de whisky„la 1 litru, de la Carrefour”.  Inițial, Ptașnec a vrut bani, însă s-a răzgândit, ca, în final, să se mulțumească cu sticla de whisky, trimițându-ne o poză și indicații privind cantitatea și magazinul de unde poate fi cumpărată.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Show me the money!”

Vineri, într-o discuție telefonică cu redactorul Atacul.ro, Corneliu Ptașnec a reclamat mai multe probleme grave cu care se confruntă Parking SA, afirmând că poate scrie o carte cu neregulile pe care le-a constatat. În acest sens a relatat că, într-o anumită chestiune, a sesizat Consiliul de Administrație (CA). Întrebat dacă are probe (n.r. documente) care să confirme afirmațiile privind neregulile constatate, pentru a ni le pune la dispoziție în vederea documentării jurnalistice, Ptașnec a menționat că are adresa făcută către CA, la care a primit și răspuns și a specificat că o să vadă el dacă ni le va da, că se mai gândește. I-am dat de înțeles că răspunsul nu este mulțumitor, mai ales că la mijloc este vorba despre fapte grave care s-ar fi petrecut într-o societate a municipalității, care trebuie aduse nu numai la cunoștința autorităților, ci și a cetățenilor din Piatra-Neamț, pentru că oamenii au dreptul să știe cum sunt folosiți banii lor, încasați din taxele pe care le achită pentru parcare.

Redactor: Dacă vă mai gândiți și nu vreți ca binele să iasă la (n.r. suprafață) …!,

Corneliu Ptașnec: Lasă binele (n.r. comunității) …. show me de money (n.r. arată-mi banii) prima dată și pe urmă mă gândesc cu binele (n.r. comunității) …

Acesta a fost răspunsul șocant al lui Ptașnec, la solicitarea noastră de a ne oferi documentele. Am intrat în jocul lui pentru a vedea câți bani cere pentru informațiile pe care le deține (pentru una dintre situații). L-am întrebat dacă ajung 1.000 de lei sau 1.000 de euro pentru a ne da documentele, el spunând că încă nu s-a gândit și să mai așteptăm puțin, că are mai multe sesizări făcute acolo (n.r. la Parking). Am insistat să ne spună câți bani vrea și a răspuns că trebuie să se mai gândească, că l-am luat prin surprindere și că trebuie să se consilieze cu o persoană.

„A fost o metaforă!”

După câteva minute, Corneliu Ptașnec ne-a contactat telefonic, spunând, printre altele, că „show me the money a fost o figură de stil, o metaforă!”

„Nu te mai gândi, nu te mai gândi (n.r. la bani), vezi-ți de treabă, înțelegi? Dar oricum, fără o sticlă de whisky nu scapi”!, a spus Ptașnec.

Acesta s-a răzgândit în privința banilor, însă nu a renunțat la ideea de a câștiga ceva din furnizarea documentelor,  dorind să-i cumpărăm whisky „Gentleman Jack”.

Cine este Corneliu Ptașnec

Corneliu Ptașnec (FOTO), în vârstă de 75 de ani, a fost consilier local, ales pe listele PSD. După 2010, a dat PSD-ul pe PDL-ul lui Pinalti. A făcut parte din mai multe consilii de administrație și adunări generale ale acționarilor în cadrul societăților Consiliului Local Piatra-Neamț (Publiserv, Urban, Locativ Serv, Parking) și ale Consiliului Județean Neamț (Apa Serv SA, Drupo SA).

După 2015, Ptașnec a revenit în spațiul public cu o nouă calitate, cea de președinte al Asociației Demnitate Pro Integritate, care avea ca principale obiective „verificări integritate demnitari, funcționari publici etc”.

În perioada în care Adrian Niță a fost director al Publiserv (august 2016 – iulie 2017), Asociația Demnitate Pro Integritate, condusă de Ptașnec, a beneficiat de sponsorizări generoase din partea firmei Consiliului Local Piatra-Neamț, acesta fiind, așa cum am mai spus, un apropiat de-al primarului de Piatra-Neamț. Așa se poate explica prezența lui Ptașnec la cheful pe care Niță l-a dat după ce CA-ul Publiserv l-a revocat din funcția de director.

Averea lui Ptașnec

Personajul care oferă informații presei pentru măcar o sticlă de whisky, de 1 litru, de la Carrefour, ar fi trebuit să se abțină. În primul rând, informațiile pe care le deține despre anumite nereguli săvârșite de diverși angajați ai Parking SA ar fi trebuit să ajungă la primarul Niță și la instituțiile cu atribuții de control. În al doilea rând, dacă voia să facă publice aceste date prin intermediul atacul.ro, ar fi trebuit să se gândească de două ori înainte de a cere bani sau alte foloase. Să nu uităm că acest individ a fost avertizor de integritate, calitate care presupune, înainte de toate, demnitate și corectitudine.

Conform declarației de avere, Corneliu Ptașnec câștigă din pensie 60.000 de lei/an, iar soția sa, alți 36.000 de lei/an (5.000 de lei/lună, respectiv 3.000 lei/lună). Familia Ptașnec deține un depozit bancar în valoare de 100.000 de euro, folosește un autoturism Toyota, fabricat în anul 2023, o casă de locuit, în suprafață de 250 mp, și două terenuri, unul de 800 mp, celălalt de 400 mp.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button