Politică

Cine sunt militarii americani care vin în România și de ce SUA trimit tancuri Abrams în țara noastră, după anunțul de anul trecut că își diminuează prezența forțelor în Europa

Anunțul șefului Armatei că în România va fi dislocat un detașament de militari americani cu tancuri Abrams nu înseamnă că Statele Unite își vor spori prezența militară în țara noastră, după ce în toamna anului trecut Pentagonul a decis să își diminueze trupele pe flancul estic al NATO. Trupele americane care vin în țară fac parte din prezența uzuală a SUA, care își schimbă componența pe bază de rotație și în funcție de exercițiile militare planificate, au spus surse militare.

„Statele Unite au convenit să își mențină același nivel de contribuție cu forțe, ba, mai mult, să îmbunătățim calitatea si letalitatea forțelor dislocate în Romania și cel mai bun exemplu este și cel pe care l-a dat și SACEUR în vizita din România: în perioada următoare urmează să fie dislocat în România un detașament de soldați americani dotați cu tancurile Abrahms”, a spus, într-un interviu pentru TVR, șeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiță Vlad.

Trupele americane la care se referă șeful Armatei Române fac parte din cele dislocate în Europa și care sunt frecvent trimise la misiuni de antrenament și la exerciții militare în special în țările de pe flancul estic al NATO.

Acestea vor veni în România la baza de la Mihail Kogălniceanu, acolo unde SUA au stabilită o bază oficială unde sunt mereu în jur de 1.000 de militari. Detașamentul anunțat acum nu va reprezenta o sporire a efectivelor americane care sunt dislocate la Mihail Kogălniceanu, ci va veni pentru misiuni de instrucție și pentru un exercițiu în comun cu armata română, au declarat pentru HotNews mai multe surse militare.

Tancuri Abrams, în România pentru un exercițiu la Smârdan cu tancurile românești

O sursă din MApN a explicat pentru HotNews că tancurile Abrams care vor veni în România vor participa împreună cu tancurile românești la un exercițiu de luptă în poligonul de la Smârdan.

O altă sursă militară a detaliat că dimensiunea trupelor americane care vor ajunge în România nu este una mare, ci mai degrabă de nivelul unei companii de tancuri. La nivelul organizării Armatei SUA, o companie de tancuri înseamnă 14 vehicule de luptă și circa 100-150 de militari.

Aceeași sursă a mai spus că nu e prima oară când SUA trimit tancuri Abrams în România, ci, dimpotrivă, e un lucru care se întâmplă frecvent, iar în trecut numeroase detașamente cu tancuri Abrams au trecut pe la Mihail Kogălniceanu.

Armata SUA are în Europa mai multe unități de tancuri Abrams pe care le rotește frecvent pentru misiuni de instrucție și exerciții militare, de multe ori în țările de pe flancul estic precum Bulgaria, România, Polonia sau țările baltice. În momentul de față, SUA au dislocate tancuri Abrams în Bulgaria, la poligonul de la Novo Selo, precum și în Polonia, la baza de la Bemowo Piskie, unde este operațional Grupul de Luptă NATO.

Tanc Abrams M1A2, Foto: APFootage / Alamy / Alamy / Profimedia
Tanc Abrams M1A2, Foto: APFootage / Alamy / Alamy / Profimedia

România, în proces să cumpere și ea tancuri Abrams și muniție: 1,5 miliarde de dolari

Tancurile americane Abrams sunt principalele blindate din dotarea Armatei americane și sunt considerate unele din cele mai performante din lume. Tancul M1 Abrams a fost proiectat în anii ’70, dar a fost modernizat pe parcurs și a fost produs în diferite versiuni. Cea mai modernă versiune SEPv3 a început să fie produsă în anul 2015.

România este în proces de achiziționare de 54 de tancuri Abrams în varianta M1A2 SEPv3, cea mai modernă configurație aflată și în dotarea SUA. Contractul valorează circa 1 miliard de euro și presupune și achiziția a 12 derivate pe șasiu de tanc (4 tractoare de evacuare, 4 poduri mobile de asalt, 4 dragoare de mine).

Pe lângă acestea, în 2026 România va mai semna un contract de aproape 500 de milioane de dolari pentru a dota cu armament tancurile comandate, precum și simulatoare.

Mai exact, achiziția de jumătate de miliard de dolari presupune: 54 de mitraliere cal. 7,62 mm M240, încărcătură explozivă pentru executat culoare prin câmpurile de mine (48 de bucăţi de exerciţiu şi 80 cu încărcătură explozivă), 2112 lovituri cal. 120 mm, TPMP-T M1002, 5130 de lovituri cal. 120 mm, KE-W kinetic energy, 3660 de grenade fumigene M76, 4356 de lovituri cal. 120 mm M865A1 pentru antrenament, 1 simulator instrucţie tactică de tancuri —nivel echipaj, pluton şi companie, 2 simulatoare instrucţia tragerii cu armamentul de pe tanc, 1 simulator conducerea tehnicii de tancuri, piese de schimb, echipamente de testare, servicii suport şi asistenţă tehnică şi transport, servicii de instruire.

Specificațiile Abrams M1A2 SEP v3

  • Produs: 2015 – prezent
  • Lungime: 9,83m
  • Lățime: 3,7m
  • Înălțime: 2,4m
  • Viteză maximă: 68 km/h (40km/h offroad)
  • Motor: Honeywell AGT1500 multi-fuel turbine engine
  • Putere motor: 1100kW
  • Capacitate rezervor: 1.900 litri
  • Autonomie maximă: 425 km
  • Greutate: 66,8 tone
  • Tun principal: 120 mm M256A1 (42 de proiectile)
  • Armament secundar: 1 mitralieră 12,7mm, 2 mitraliere calibru 7,62mm din care una montată coaxial cu tunul principal.
  • Echipaj: 4 (comandant, operator tun, încărcător, mecanic-șofer)

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button