VIDEO Colind pentru Ministrul Educației, Daniel David, în fața UBB / ”Ia și guvernu cu tine, Domn Domn să-nălțăm, că fără el ni mai bine!”

Studenții din Cluj-Napoca au protestat miercuri seara, 15 decembrie, în fața sediului central al Universității Babeș-Bolyai, unde au adus un brad de Crăciun în cadrul unei acțiuni simbolice adresate ministrului Educației, Daniel David, anunță Actual de Cluj.
Manifestarea a avut forma unui colind de protest, prin care participanții și-au exprimat nemulțumirile față de politicile guvernamentale din educație și măsurile de austeritate.
Una dintre organizatoarele protestului, Simina Seliștean, a explicat semnificația gestului într-o declarație publică: „Haideți cu noi în față la Auditorium Maximum. I-am adus un superb brad de Crăciun ministrului educației. El e steaua acestei seri – și a bradului”. Pe brad trona o poză a Ministrului însoțită de mesajul: „‘Daniel David = groparul educației. Ieși, bă!”.
Stundeta a criticat lipsa de reacție față de politicile de austeritate și modul în care sunt tratate revendicările sociale ale studenților, cu prilejul protestelor recente care au avut loc în Cluj pentru justiție fără corupție.
Colindul studenților clujeni în fața UBB-ului:
Am plecat sa colindam
Domn Domn sa-naltam
Pe ministru sa-l rugam
Domn Domn sa-naltam
Pe ministru sa-l rugam
Domn Domn sa-naltam
Domn Domn sa-naltam
Domn Domn sa-naltam
Burse noua sa ne dea
Domn Domn sa-naltam
Si mai vrem inca ceva
Domn Domn sa-naltam
Si mai vrem inca ceva
Domn Domn sa-naltam
Domn Domn sa-naltam
Domn Domn sa-naltam
Ca demisia sa ne-o dea
Domn Domn sa-naltam
David du-te in pana mea
Domn Domn sa-naltam
David du-te in pana mea
Domn Domn sa-naltam
Domn Domn sa-naltam
Domn Domn sa-naltam
Ia si guvernu cu tine
Domn Domn sa-naltam
Ca fara el ni mai bine
Domn Domn sa-naltam
Ca fara el ni mai bine
Domn Domn sa-naltam
Domn Domn sa-naltam
Domn Domn sa-naltam