Ucraina vrea să confiște proprietățile din România ale Federației Ruse. Plan de executare silită a Kremlinului
Gigantul de stat al gazelor naturale din Ucraina, Naftogaz, alături de 5 subsidiare ale sale, face turul instanțelor de judecată bucureștene, urmărind punerea în executare și în România a unei hotărâri a Curții Internaționale de Arbitraj de la Haga din primăvara anului trecut, prin care Federația Rusă a fost obligată să îi plătească despăgubiri de 5 miliarde de dolari pentru exproprierea activelor gaziere din Crimeea, inclusiv a mai multor zăcăminte offshore din Marea Neagră, în urma anexării peninsulei de către Kremlin în urmă cu peste 10 ani, în martie 2014, conform datelor Profit.ro.
Naftogaz a obținut în decembrie 2023 recunoașterea în Marea Britanie a hotărârii arbitrale de la Haga și derulează demersuri similare în instanțe din Statele Unite și din ale țări ale lumii. Ținta este executarea silită a proprietăților statului rus din respectivele jurisdicții, în contul despăgubirilor dictate de Curtea Internațională de Arbitraj în aprilie 2023.
În acest moment, nu este limpede ce active din România ale Federației Ruse ar putea fi executate silit de Ucraina în caz de reușită. Rusia deține însă un portofoliu de clădiri în București, potrivit unei analize media. În privința participațiilor la societăți comerciale, ar putea fi confiscate doar cele deținute direct de instituții și structuri de stat rusești. Până acum, demersurile juridice locale ale companiei de stat ucrainene, demarate în octombrie anul trecut și aflate și acum în desfășurare, au fost ″plimbate″ între Judecătoria Sectorului 3 al Capitalei și 3 secții ale Tribunalului București, după ce instanțele și-au declinat succesiv competența de soluționare, plus 2 secții ale Curții de Apel București însărcinate cu rezolvarea conflictelor negative de competență, potrivit datelor din dosare.
Ucraina a apelat însă deja la serviciile unui birou românesc de executori judecătorești, care a și deschis dosar de executare silită pe numele Federației Ruse, reprezentată în procese de Ministerul de Externe și de cel al Justiției de la Moscova. Naftogaz s-a adresat inițial, pe 11 octombrie 2023, Secției a VI-a Civilă a Tribunalului București, specializată în litigii comerciale, cerând concomitent recunoașterea pe plan local a hotărârii arbitrale de la Haga și, în baza acesteia, încuviințarea executării silite a Federației Ruse pe teritoriul României. ″În speță, creditoarele (Naftogaz și subsidiarele sale – n.r.) au solicitat ca instanța să dispună instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și mobile ale debitoarei Federația Rusă, până la concurența sumelor de: 4.222.875.858,81 dolari – prejudiciu constatat prin Hotărârea arbitrală pronunțată la data de 12.04.2023 în cauza înregistrată sub nr. 2017 – 2016 la Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga și penalități calculate prin raportare la indicele de referință EURIBOR 6 luni + 2% începând cu data de 18 martie 2014 și până la data plății integrale, și 23.889.036,26 dolari – cheltuieli de judecată avansate în procedura arbitrală″, se arată în documentele procesului.
Secția a VI-a a considerat însă că, de fapt, litigiul este între 2 state, Ucraina și Rusia. Ca atare, pe 19 octombrie 2023, a trimis dosarul la Secția a IV-a Civilă a Tribunalului. Aceasta din urmă a statuat că, dimpotrivă, disputa este comercială și a întors dosarul la Secția a VI-a, pe 6 noiembrie 2023. Conflictul negativ de competență a fost soluționat de Curtea de Apel București, care a desemnat Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București ca fiind îndrituită să judece speța, pe 20 noiembrie 2023. Pe 12 decembrie anul trecut, Secția a VI-a Civilă a Tribunalului București a respins cererea de recunoaștere pe teritoriul României a hotărârii arbitrale de la Haga, însă nu pentru că ar fi considerat-o neîntemeiată pe fond, ci cu argumentul că nu este nevoie de recunoaștere și că hotărârea respectivă este în sine, ca atare, un titlu executoriu valabil în România.
Astfel că, pe 25 ianuarie 2024, executorul judecătoresc angajat de ucraineni s-a adresat Judecătoriei Sectorului 3, pe raza căreia se află sediul său, cu o cerere simplă, de drept comun, de încuviințare a executării silite a Federației Ruse, în baza titlului executoriu reprezentat de hotărârea arbitrală de la Haga. Acolo, însă, surpriză: pe 6 februarie 2024, judecătoria s-a declarat incompetentă, statuând că, dimpotrivă, este nevoie mai întâi de recunoașterea hotărârii arbitrale, tip de speță care se judecă la tribunal, potrivit Codului de procedură civilă.
Dosarul a ajuns, în consecință, la Secția a V-a Civilă a Tribunalului București, care și-a declinat competența pe 8 martie 2024, în favoarea… Secției a VI-a Civilă a Tribunalului, cea căreia Naftogaz i se adresase inițial, în toamna anului trecut. Iar aceasta, pe 29 martie, a întors dosarul la Judecătoria Sectorului 3, cu argumentul că cererile de recunoaștere a hotărârilor arbitrale străine trebuie formulate direct de creditori, nu de către executorul judecătoresc. Noul conflict negativ de competență a fost soluționat de Secția a VI-a Civilă a Curții de Apel București pe 24 mai 2024. Instanța de apel a reluat argumentul potrivit căruia nu este nevoie de recunoașterea hotărârii arbitrale de la Haga, aceasta constituind ca atare titlu executoriu, și a stabilit că încuviințarea executării silite a Federației Ruse pe teritoriul României este de competența Judecătoriei Sectorului 3.
Numai că, anterior, pe 25 martie 2024, Naftogaz și subsidiarele sale apucaseră să formuleze, prin executorul judecătoresc, o a doua cerere de încuviințare a executării silite la Judecătoria Sectorului 3, în legătura cu care aceasta și-a declinat competența pe 4 aprilie 2024, în favoarea Secției a VI-a Civilă a Tribunalului București, cu același argument: este nevoie mai întâi de recunoașterea hotărârii arbitrale străine, care se face la tribunal. Tribunalul București Secția VI și-a declinat la rândul său competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 3, arătând că ″în prezenta cauză nu se solicită recunoașterea hotărârii arbitrale străine și încuviințarea executării hotărârii respective, pentru ca aceasta să constituie titlu executoriu pe teritoriul României, ci, invocându-se caracterul executoriu al hotărârii arbitrale străine și suprimarea procedurii exequator-ului (recunoașterii – n.r.), se solicită executarea silită conform legii române″ și că, ″în raport cu cele precizate de către executorul judecătoresc, Tribunalul a apreciat că instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și întemeiată în drept, este judecătoria″.
Din nou conflict negativ de competență, soluționat de astă dată de o altă secție a Curții de Apel București, Secția a V-a Civilă. Care, pe 29 mai, a dat o dezlegare diferită de cea a Secției a VI-a a aceleiași Curți de Apel din 24 mai: competența aparține Tribunalului București Secția a VI-a Civilă.
″(…) o hotărâre arbitrală străină dintre cele enumerate de prevederile art.1124 din Codul de procedură civilă, precum este fără dubiu și hotărârea arbitrală a cărei executare se solicită a fi încuviințată în cadrul prezentei proceduri judiciare, poate fi recunoscută și pusă în executare în România sub o dublă condiționalitate, respectiv dacă diferendul ce a format obiectul acesteia poate fi soluționat pe cale arbitrală și în România (în alți termeni, dacă litigiul este arbitrabil și conform prevederilor de drept intern român), precum și dacă hotărârea arbitrală în cauză nu conține dispoziții contrare ordinii publice de drept internațional privat român.
Cu condiționalitățile mai sus menționate, ce se verifică atât în cadrul procedurii de recunoaștere, cât și în cadrul celei de executare (silită), hotărârea arbitrală poate fi recunoscută și/sau executată, conform stipulațiilor art.1126 alin.(1) și (2) din Codul de procedură civilă, în urma unei cereri adresate tribunalului în circumscripția căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui căruia i se opune respectiva hotărâre arbitrală, în lipsa unui astfel de domiciliu sau sediu (se înțelege că este vorba de inexistența unui domiciliu sau sediu în România) competența teritorială revenind Tribunalului București. (…) caracterul executoriu al hotărârii arbitrale străine nu reiese decât după ce instanța competentă material și teritorial, conform regulilor mai sus indicate, verifică cele două condiționalități mai sus menționate. (…)
În orice caz, trecând peste ambiguitatea unor texte de lege, și cererea de recunoaștere, și cea de executare a hotărârii arbitrale sunt de competența Tribunalului (…). (…) Aceasta cu atât mai mult cu cât procedura de executare a unei hotărâri arbitrale străine este una contencioasă, ce se desfășoară cu citarea părților, conform mențiunilor art.1131 alin.(1) din Codul de procedură civilă″.
Nu este limpede ce va urma din punct de vedere procedural în procese. Însă în ambele variante posibile, Rusia va avea posibilitatea să se apere și să-și prezinte punctul de vedere. Dacă îi va fi încuviințată executarea silită directă, Ministerele de Externe și al Justiției de la Moscova vor putea face contestație la executare. În cazul în care se va judeca cererea de recunoaștere a hotărârii arbitrale de la Haga, Federația Rusă va putea face întâmpinare și solicitare de respingere a cererii, cum a făcut de altfel în procesul similar din Statele Unite, aflat pe rol.
