Alina Gorghiu întregește corul penalilor din gașca Thuma care vor guvern cu PSD: „Nu ne ducem la alegători să le spunem că stăm în opoziție”

Alina Gorghiu întregește corul penalilor din gașca Thuma care vor guvern cu PSD. Președinta PNL Argeș, spune joi că partidul trebuie să găsească soluții pentru deblocarea crizei politice și nu să meargă în opoziție precum a votat conducerea într-o rezoluție adoptată marți seară. De asemenea, ea critică și afirmațiile că dacă un alt liberal va fi propus prim-ministru în coaliție cu PSD acesta va fi „o marionetă”.
„Cu ce nu sunt de acord din discursurile din ultimele luni pe care le-am văzut la anumiți lideri ai PNL este faptul că oricine, vreodată, pe lumea asta ar veni la Guvern din Partidul Național Liberal ar fi o marionetă. Eu nu pot să-mi etichetez colegii de partid ca marionete, mai ales că în partid avem foști președinții ai partidului, oameni care au mai ocupat poziția de premier”, a declarat deputata.
Deși nu a fost în spatele premierului demis când a anunțat votul privind intrarea liberalilor în opoziție, ea spune că l-ar susține dacă partidul ar decide să-l propună din nou pentru funcția de premier. În plus, ea a explicat și că în PNL nu există discuții despre un alt premier, cât timp există unul în funcție.
„Temperatura discuțiilor politice, a clivajului politic trebuie să mai scadă. Ziua de marți ne-a încrâncenat pe toți foarte tare, mi-aș dori să lăsăm lucrurile să se așeze și să vedem care este calea de deblocare, pentru că orice om politic e responsabil. Și da, am votat cu toții să intrăm în opoziție acum pentru a ne delimita în mod ferm de PSD”, a declarat Alina Gorghiu joi la Parlament.
Dar, în ciuda rezoluției, trebuie să fie găsite soluții pentru deblocare. „Orice om politic sănătos la cap se gândește cum iese din impasul ăsta. Cu toții trebuie să ne gândim”, a mai explicat ea.