Vladimir Putin: Nimeni nu poate câştiga un război nuclear
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că nu pot exista câştigători într-un război nuclear şi că un asemenea război nu trebuie pornit niciodată, relatează luni Reuters, scrie Agerpres.
Putin a făcut aceste comentarii într-o scrisoare către participanţii la conferinţa ONU privind Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), la peste cinci luni de la declanşarea războiului din Ucraina.
„Plecăm de la faptul că nu pot exista câştigători într-un război nuclear şi că acesta nu trebuie niciodată dezlănţuit, şi suntem pentru securitate egală şi indivizibilă pentru toţi membrii comunităţii mondiale”, afirmă liderul de la Kremlin.
Preocuparea internaţională privind riscul confruntării nucleare a crescut de la invadarea Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie. Într-un discurs de la acea vreme, Putin a făcut referire la arsenalul nuclear al Rusiei şi a avertizat orice posibile puteri externe ostile să se abţină de la orice tentativă de a interveni.
„Oricine încearcă să ne obstrucţioneze ar trebui să ştie că răspunsul Rusiei va fi imediat. Şi asta va duce la consecinţe cu care nu v-aţi întâlnit niciodată în istoria voastră”, a spus el.
Câteva zile mai târziu, el a ordonat ca forţele nucleare ale Rusiei să fie plasate în stare de alertă.
Războiul din Ucraina a ridicat tensiunile geopolitice la un nivel fără precedent din 1962, de la criza rachetelor din Cuba.
Atât politicienii din Rusia, cât şi cei din SUA, au vorbit public despre riscul unui al treilea război mondial.
Directorul CIA, William Burns, a declarat în aprilie că date fiind eşecurile suferite de Rusia în Ucraina, „nimeni nu poate să nu trateze serios ameninţarea reprezentată de o potenţială recurgere la arme nucleare tactice”.
Rusia, a cărei doctrină militară permite utilizarea armelor nucleare în eventualitatea unei ameninţări existenţiale la adresa statului rus. a acuzat Occidentul că duce un „război prin intermediari” împotriva sa, înarmând Ucraina şi impunând sancţiuni Moscovei.