JUSTIȚIE

Șeful Consiliului Județean Vaslui, audiat la DNA în dosarul omului de afaceri ajuns în biroul lui Bolojan

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan (PSD), a fost citat joi dimineață la Serviciul Teritorial Iași al DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat omul de afaceri Fănel Bogos.

Ciprian Trifan este cel care i-a urmat la conducerea CJ Vaslui lui Dumitru Buzatu. A fost ales președinte al instituției în 2024, anterior fiind vicepreședinte. Pe plan local, a fost considerat un loial al lui Dumitru Buzatu,

Președintele CJ Vaslui a intrat în sediul DNA Iași fără a face declarații jurnaliștilor. A spus doar că „a fost invitat, nu a fost chemat”.

Surse judiciare spun că Trifan este audiat în calitate de martor.

Acuzațiile DNA

Ciprian Trifan a participat la o întâlnire organizată de fostul parlamentar și fost vicepreședinte al CJ Vaslui, Dan Mihai Marian, alături de alți politicieni influenți în care s-a discutat schimbarea din funcție a directorului DSVSA Vaslui, Mihai Ponea, pe care omul de afaceri Fănel Bogos îl dorea îndepărtat de la conducerea instituției, potrivit procurorilor.

Întâlnirea a avut loc în februarie anul trecut, potrivit datelor din dosar. La aceasta a participat și fostul trezorier al PNL Mihai Barbu, cel care l-a dus pe Bogos în audiență la premierul Ilie Bolojan,

„La data 14.02.2025, Marian Dan Mihaia realizat o întâlnire cu factori de decizie din județul Vaslui, respectiv Trifan Ciprian Ionuț, președintele CJ Vaslui, Onofrei Daniel Garincea, prefectul Județului Vaslui, și Barbu Mihai, director general al Telecomunicații CFR SA București și președintele PNL – filiala județeană Vaslui, persoană cu influență în plan local, solicitându-le sprijinul pentru înlocuirea din funcție a lui Ponea Mihai”, se arată în referatul DNA prin care s-a solicitat arestarea lui Bogos.

Fănel Bogos este acuzat de DNA că a apelat la rețele de influență care „au ajuns până la nivelul factorilor decizionali din administrația centrală”, încercând să obțină schimbarea conducerii DSVSA Vaslui cu persoane „care să promoveze în mod ilegal interesele financiare”.

A ajuns inclusiv la premierul Ilie Bolojan după ce șeful PNL Vaslui, Mihai Barbu i-a obținut o audiență. Barbu este cercetat și el în dosar, fiind pus sub control judiciar.

În 6 noiembrie, afaceristul vasluian a fost arestat. Trei luni mai târziu, DNA a cerut înlocuirea măsurii cu controlul judiciar.

Doi lideri PNL, Mihai Barbu, fostul trezorier al partidului, și Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, sunt anchetați de DNA în acest caz pentru  folosirea influenței ori a autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite, respectiv complicitate la această infracțiune.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button