Ungaria blochează aderarea Suediei și Finlandei până în februarie
Ungaria, singura ţară din NATO, în afară de Turcia, care nu a ratificat aderarea Suediei şi Finlandei la Alianţă, a amânat-o joi, la anul viitor, iar premierul ungar Viktor Orban a anunţat în marja unui summit al Grupului de la Vişegrad (V4), la Kosice, în Slovacia, că Parlamentul ungar se va pronunţa prin vot ”în prima sesiune” din 2023 şi a dat asigurări celor după ţări de ”susţinerea” sa, relatează AFP.
Budapesta a promis recent o ratificare până la sfârşitul lui 2022.
Însă aşteaptă, de-acum, până în februarie, când Parlamentul se va reuni prima dată în 2023, mai puţin în cazul în care se convoacă o sesiune extraordinară până atunci.
Ungaria a evocat un blocaj legislativ, din cauza unei serii de măsuri împotriva corupţiei pe care Parlamentul ungar este nevoit să le adopte în urma unor critici ale Comisiei Europene (CE) în acest domeniu şi în contextul în care Bruxellesul blochează fonduri destinate Budapestei, în valoare de miliarde de euro.
Din Grupul de la Vişegrad (V4) – înfiinţat în urmă cu 30 de ani, în plină tranziţie post-comunistă – fac parte Slovacia, Cehia, Polonia şi Ungaria.
În urma invaziei Ucrainei de către Rusia, Finlanda şi Suedia au prezentat în mai o candidatură comună la aderarea la NATO, renunţând astfel la decenii de nealiniere militară.
Candidatura este necesar să fie acceptată de către toate cele 30 de state membre ale Alianţăei Nord-Atlantice şi a fost ratificată de către toate – cu excepţia Turciei şi Ungariei.
”Finlandezii şi suedezii sunt aliaţii noştri şi, la fel cum noi putem conta pe aliaţii noştri, ei cinta şi ei pe noi”, declara la începutul lui noiembrie şeful de cabinet al lui Viktor Orban, Gergely Gulyas, care anunţa că Budapesta ”nu are obiecţăii” faţă de aderarea celor două ţări nordice la NATO.
Opoziţia ungară a cerut în mai multe rânduri ca ratificarea să fie pusă pe ordinea de zi a Parlamentului, o cerere respinsă în mod sistematic de către Fidesz, partidul lui Orban.
Socialiştii au denunţat ”o decizie de neînţeles”, iar Partidul Momentum (liberal) acuză Guvernul Orban de ”şantajarea” Bruxellesului.