Criza ovinelor și soluțiile de avarie: cum folosește Tánczos Barna urgența exporturilor pentru a justifica achiziții netransparente de vaccinuri
Criza care a paralizat exporturile de ovine și caprine ale României pare să fi scos la iveală nu doar vulnerabilitățile cronice ale sistemului sanitar-veterinar național, ci și reflexele heirupiste ale oficialilor aflați în funcții provizorii. Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a ieșit miercuri la rampă cu un discurs triumfalist, anunțând o așa-zisă deblocare iminentă a exporturilor. Totuși, dincolo de declarațiile pline de optimism și de promisiunea unei decizii favorabile venite de la Bruxelles la finalul săptămânii, tabloul real expune o administrație care acționează pompieristic, bazându-se pe excepții legislative și speranțe vagi pentru a masca un eșec administrativ de proporții.
Afirmațiile ministrului abundă în termeni incerți, autoritățile jonglând cu probabilități în loc de garanții clare. Aflăm că România „ar putea” primi vineri undă verde de la Comitetul de specialitate al Comisiei Europene și că primele vaccinuri din banca Uniunii „ar putea” ajunge în țară abia săptămâna viitoare. În timp ce oierii români numără pierderile financiare zilnice cauzate de restricțiile drastice impuse, oficialii de la București se laudă că riscul prelungirii acestui blocaj până la finalul anului este abia acum considerat redus. Această relaxare declarativă ignoră gravitatea situației din teren, unde sectoare întregi ale zootehniei au fost lăsate vulnerabile în fața epidemiilor de variolă ovină și pesta micilor rumegătoare.
Însă aspectul cu adevărat îngrijorător al strategiei anunțate de Tánczos Barna stă ascuns în detaliile logistice ale viitoarei campanii masive de vaccinare. Pe lângă cele 1,3 milioane de doze oferite gratuit de Uniunea Europeană, România ar avea nevoie de alte câteva milioane pentru a acoperi necesarul național. Modul în care statul intenționează să procure aceste doze suplimentare ridică semne masive de întrebare privind transparența cheltuirii banului public. Sub pretextul urgenței și al evitării unor posibile contestații care ar prelungi termenele, ministrul interimar avansează ideea unei achiziții directe, de tip „guvern-la-guvern”. Această scurtcircuitare a procedurilor standard de licitație publică este o metodă clasică prin care autoritățile evită concurența și controlul riguros, deschizând ușa unor cheltuieli lipsite de transparență pe seama unei crize pe care tot statul a eșuat să o prevină și să o izoleze la timp.
Pentru a îndulci probabil această manevră financiară, se aruncă în discuție și posibila implicare a Institutului Cantacuzino în procesul de înfiolare a vaccinurilor. Invocarea acestui institut cu rezonanță istorică pare, în acest context, mai degrabă un exercițiu de relații publice menit să tempereze criticile interne. Având în vedere declinul capacității sale industriale din ultimii ani, lipsesc cu desăvârșire detaliile concrete despre cum ar putea gestiona institutul o operațiune de o asemenea magnitudine într-un timp atât de scurt.
Planul trimis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor încă de pe 11 septembrie propune o abordare fragmentată: județele Tulcea și Constanța primesc vaccinuri pentru ambele boli, în timp ce restul țării primește seruri doar pentru variolă (din acea tranșă gratuită de 1 milion contra variolei și 300.000 contra pestei). Această zonare disperată trădează efortul de a mima un control epidemiologic doar pentru a salva aparențele comerciale și a limita colapsul exporturilor. În esență, soluțiile prezentate în aceste zile nu reprezintă un management strategic al unei crize zootehnice, ci o improvizație de moment, marcată de ideea unor achiziții ocolite de licitații publice și de o dependență totală de clemența forurilor europene.
