Economie

Un milion de gospodării ar putea primi facturi uriașe la energie, la iarnă

Un milion de gospodării ar putea primi facturi uriașe la energie în această iarnă, dat fiind plafonul redus de 255 KWh și a încălzirii centralizate deficitare.

Spre exemplu, doar în București, aproximativ jumătate dintre proprietarii apartamentelor racordate la încălzirea centralizată au fost nevoiți să folosească anul trecut aparate de încălzire bazate pe consumul de electricitate. La un consum mediu de 28 KWh/zi, potrivit calculelor Asociației Energia Inteligentă, ar însemna o creștere a consumului de electricitate cu 840 KWh, deja de peste trei ori plafonul admis pentru tariful de 0,8 lei/KWh.

„Consumul mare nu înseamnă că ești din start bogat, dacă trebuie să-ți încălzești casa, să-ți prepari apa caldă, dacă ai un hidrofor la țară, dacă ai niște mașinării care prelucrează diversele produse pentru a putea să ții o gospodărie înseamnă un consum mai mare de 255 kwh și asta nu înseamnă neapărat că ești și bogat – este o greșeală făcută prin folosofia de aplicare a acestei legi. Probabil că 1 milion de consumatori nu vor beneficia de nicio prevedere, deși nu sunt bogați, foarte mulți au ghinionul că sunt în zone fără alte forme de energie – cum ar fi gazul natural sau în blocuri fără energie termică și sunt puși de a se încălzi pe bază de electricitate”, a declarat Dumitru Chisăliță, președinte Asociația Energia Inteligentă.

Potrivit calculelor facute de „Asociației Energia Inteligentă”, o casă de 150 mp, dacă folosește doar energie electrică la iarnă ar trebui să plătească între 2700 de lei și 3.500 de lei pe lună. Asta înseamnă un salariu mediu pe economie.

Cei care nu sunt racordați la gaze vor plăti mai mult

Specialistul în energie subliniază că legea protejării consumatorilor trebuie să aibă o abordare unitară pentru aceleași categorii sociale și să nu creeze diferențe atât de mari: o familie cu aceleași venituri, care stau în locuințe similare să achite prețuri atât de diferite – familia care a avut noroc să fie conectată la gaze să achite cca 144 lei/lună pentru energie electrică (la un preț plafonat de 0,8 lei/kWh) și o altă familie care nu a avut acces la gaze să achite lunar pentru energie electrică cca. 1750 lei/lună (la un preț neplafonat de 2,5 lei/kWh).

„Un alt aspect alarmant este faptul că pentru stabilirea consumului pentru determinarea plafonului s-a ales anul 2021, an în care consumul pentru consumatorii rezidențiali a fost cu cca 10% mai mare decât în anul 2020. În primele 8 luni ale anului 2022 comparativ cu anul 2021 consumul populației este cu 8% mai mic (conform dartelor INS). Cu alte cuvinte alegerea bazei de consum a anului 2021 a făcut ca un număr mai mare de consumatori să nu se încadreze în baremurile stabilite, respectiv să nu aibă acces la plafonare, conform unui consum mediu într un an normal”, spune expertul.

Potrivit acestuia, invocarea măsurii de introducere unui nou plafon de 255 kWh/luna ca fiind o masură de creștere a eficienței, nu are elemente care să determine creșterea eficienței la consumator prin elemente de preț.

„Ideal ar fi ca un comportament de eficientizare să se realizeze prin impozitare diferită în funcție de clasa energetică a imobilului, care ar permite și evidențierea în mod concret a nivelului veniturilor medii ale proprietarilor imobilelor și ar putea determina politici publice locale de eficiență energetică cu adevărat eficiente”, a adăugat Chisăliță.

De ce vin facturi atât de mari și ce e de făcut

În ultima perioadă tot mai mulți tomâni au primit din partea furnizorilor de energie facturi uriașe, chiar și de 7-8000 de lei. „Unele dintre contoare nu mai erau citite de un an sau chiar de doi ani de zile şi bineînţeles s-au făcut regularizări. Pentru asta au apărut unele facturi atât de mari, 6.000, 8.000, 9.000 de lei, pentru că de fapt discutăm de o factură care cuprindea 20 de luni, 24 de luni sau chiar mai mult. Dacă am fi făcut o împărţire corectă la numărul de luni, am fi văzut că factura era undeva într-un interval de câteva sute de lei, adică nici pe departe un element atât de alarmist pe cât a părut la prima vedere. Ce trebuie să faci întotdeauna când îţi vine o factură? Să compari indexul pe care îl ai pe factură cu indexul contorului, să nu fie mult mai mare sau mult mai mic, ambele elemente în mod normal ar trebui să ne alerteze şi să solicităm furnizorului corecţia, să plătim ceea ce am consumat într-adevăr”, a spus președintele AEI.

Cât vei plăti la facturile la lumină și în funcție de ce

Indiferent de consumul actual, calculele pentru facturile la energia electrică, aşa cum sunt stabilite prin schema de compensare, se raportează la consumul de anul trecut. Astfel, cei care s-au încadrat în 100 KWh pe lună în 2021 beneficiază în prezent de preţul de 68 de bani indiferent cât consumă, cei care au avut un consum între 100 şi 255KWh plătesc 80 de bani chiar dacă acum se menţin sub acest interval, iar cei care au depăşit ca medie lunară 255 de KWh anul trecut trebuie să achite preţul din contract, oricât ar consuma.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button