Internațional

Ucraina refuză să demineze portul Odesa pentru exportul de cereale

Ucraina nu deminează portul Odesa. Ucraina refuză să demineze portul Odesa pentru a putea relua exportul de cereale, deoarece forţele ruse ar putea exploata situaţia pentru a ataca oraşul, a arătat miercuri purtătorul de cuvânt al administraţiei regionale, Serghi Bratciuk, citat de AFP.

Dacă minele ar fi eliminate, Rusia „va dori să atace; visează să paraşuteze trupe”, a spus oficialul într-un mesaj video pe Telegram.

Ucraina nu deminează portul Odesa
„Flota rusă din Marea Neagră va simula o retragere către Crimeea anexată. Însă imediat ce deminăm accesul în portul Odesa, flota rusă va fi acolo”, a susţinut el.

Bratciuk a făcut aceste comentarii înainte de întâlnirea de la Ankara a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, pentru discuţii privind instituirea unor culoare maritime pentru exportul de cereale pe Marea Neagră.

Cerealele ucrainene sunt în prezent reţinute în porturi din cauza blocadei navale ruse.

La cererea ONU, Turcia şi-a oferit ajutorul pentru escortarea convoaielor maritime din porturile ucrainene, în ciuda prezenţei minelor, detectate până în apropierea coastelor turceşti.

Bratciuk afirmă că ţara sa are nevoie de rachete anti-navă şi de escorte asigurate de ţările NATO.

Înainte de invazia rusă începută în februarie, Ucraina era pe punctul de a ajunge al treilea exportator mondial de grâu şi asigura jumătate din comerţul mondial cu cereale şi ulei de floarea soarelui. Exporturile ucrainene reprezentau 12% din comerţul mondial cu grâu, 15% din cel cu porumb şi 50% din cel cu ulei de floarea soarelui, potrivit Agerpres.

În prezent, din cauza războiului, sunt blocate în Ucraina circa 20-25 de milioane de tone de cereale, cantitate care s-ar putea tripla până la toamnă, a avertizat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button