Social

Trei zile de dans, musical și momente de excepție în cadrul Festivalului ”Ion Dacian”

La început de stagiune 2021-2022, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” organizează cea de-a IV-a ediție a Festivalului „Ion Dacian”, festival gândit ca un omagiu adus personalitații de marcă a operetei românești, renumitului tenor român,  prim-solist, director și regizor al Teatrului de Stat de Operetă din București. 

Născut pe 11 octombrie 1911, Ion Dacian (pe numele real, Ion Pulca) își începe cariera muzicală în 1934, la Opera Română din Cluj. În 1939 este angajat la Teatrul de Operetă și Revistă „Alhambra” din București de către directorul acestuia, Nicolae Vlădoianu, care îi și schimbă numele din Pulca în Dacian. În perioada 1942 – 1947 este codirector al Teatrului “Alhambra”, interpretând roluri de june-prim în toate spectacolele.

În 1950 se înființează Teatrul de Stat de Operetă, Ion Dacian fiind angajat ca prim-solist al teatrului. Apare într-o succcesiune de spectacole de succes printre care Liliacul și Sânge Vienez de Johann Strauss (fiul)Lăsați-mă să cânt de Gherase DendrinoLysistrata de Paul LinckeVânzătorul de Păsări de Carl ZellerVăduva Veselă și Paganini de Franz LehárMy Fair Lady de Frederick LoeweSecretul lui Marco Polo de Francis LopezAnton Pann de Alfred Mendelsohn și altele.

Supranumit ”mirele operetei”, Ion Dacian era considerat urmașul faimosului Leonard (“Enciclopedia Universală Britannica”). De-a lungul carierei, Ion Dacian a interpretat peste 50 de roluri de operă și operetă, jucând în peste 5.000 de spectacole. A semnat regia spectacolului “My Fair Lady” de Frederick Loewe, primul musical realizat pe o scenă în România, a cărui premieră a avut loc în 1968.

Ediţia de anul acesta reprezintă triumful bucuriei de a readuce lumina, speranţa și emoţia în inimile spectatorilor noştri, într-o perioadă plină de provocări în contextul pandemiei care ne-a afectat pe toți.

Evenimentul care va avea loc la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București din Bulevardul Octavian Goga, nr. 1,  în perioada 12 – 14 noiembrie va aduce pe scenă un mix de spectacole îndrăgite de public, printre care premiera unui spectacol de dans “Fluturi”, musicalul “My Fair Lady” și o Gală de Operetă şi Musical – “Opereta Fest”,.

Deschidem  porțile festivalului vineri, 12 noiembrie, de la orele 18:00, cu spectacolul de dans „Fluturi”  un spectacol de dans care spune povestea unei tinere ce evadează dintr-o lume ostilă pentru a ajunge într-o lume de vis, plină de culoare. Este o poveste despre metamorfoză și evoluție, despre descoperirea de sine dar și despre căutarea iubirii perfecte. O călătorie inițiatică sau poate doar un vis. Toate acestea sunt transmise publicului prin diferite stiluri de dans, prin partiturile unor compozitori precum P.I.Ceaikovski sau E.Grieg, dar și prin arii din musicaluri celebre, în interpretarea Danielei Bucșan și a Letiției Vlădescu.

Seara de sâmbătă, 13 noiembrie, de la orele 17:30, este dedicată unui musical de excepție „My Fair Lady” care îi poate face chiar şi pe cei mai vehemenţi critici ai acestui gen să se lase seduşi de magia unei poveşti de dragoste plină de umor, de suspans şi de infinite contradicţii care atrag iremediabil spectatorul într-o vâltoare de întâmplări şi emoţii. “My Fair Lady” cucereşte prin scene romantice, dar şi prin replici comice sau copilăreşti, totul exaltând într-o surprinzătoare filosofie a vieţii şi a dragostei. Piesa a păstrat o mare parte din filosofia lui „Pygmalion” de George Bernard Shaw, el însuși inspirat din “Metamorfozele” lui Ovidiu.

Festivalul se încheie duminică, 14 noiembrie, de la orele 18:00, cu “Opereta Fest” o gală de Operetă şi Musical care aduce în atenția publicului pagini îndrăgite de operetă, musical, aparținând unor compozitori celebri, precum Johann Strauss –fiul (Sânge vienez, Liliacul), Fr. Lѐhar (Giuditta), E. Kálmán (Prințesa Circului, Silvia, Contesa Mariza), Fr. Loewe (My fair lady), C. Zeller (Vânzătorul de păsări), Leonard Bernstein (Candid), F.Lopez (Secretul lui Marco Polo).

Înaintea galei, Prof. Dr. Stephan Poen, Doctor în Medicină și în Muzicologie, va ține o conferință intitulată ION DACIAN … Cavaler al Timpului dominând Vremurile … prilejuită de împlinirea a 110 de la nașterea marelui artist și a patru decenii de la trecerea sa în eternitate. Vor fi evocate aspectele fundamentale ale personalității lui Ion Dacian ca artist, regizor, libretist, director de teatru, profesor și novator al genului în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea. Se vor proiecta unele dintre legendarele sale interpretări care au încântat generații de melomani cu arta sa formidabilă. Conferința va inaugura un lung ciclu care se va desfășura pe parcursul stagiunii artistice 2021/2022 și prin care vor fi omagiate marile personalități ale Operetei Românești care a împlinit recent șapte decenii de la înființare.

Așadar, vă așteptăm în perioada 12 – 14 noiembrie la Festivalul “Ion Dacian”, la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Informații despre stagiunea 2021-2022, cât și calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la  Teatrul  Național  de Operetă și Musical „Ion Dacian”,  le puteți afla de pe  site-ul oficial: www.opereta.ro sau de pe pagina de facebook a teatrului: https://www.facebook.com/OperetaIonDacian/.

Biletele au fost puse în vânzare atât on-line, direct de pe site-ul  www.opereta.ro, cât şi la casa de bilete a teatrului din București, Bulevardul Octavian Goga, nr.1, Sector 3.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button